De mărțișor

Dragele mele, în sfârșit a venit primăvara! E drept că eu decretasem încă de săptămâna trecută cum că noul anotimp a poposit pe meleagurile noastre, cu ghiocei, parfumuri scumpe și tot tacâmul, însă astăzi primăvara asta chiar n-a făcut un cadou taaare drăguț. În prima zi din luna am avut parte de o zi minunată și însorită, caldă și plină de flori și cadouri. V-a plăcut și vouă, nu-i așa?

Nu pot să zic nimic că eu de aseara mi-am primit mărțișorul, astăzi doar m-am bucurat de soare, voioșie și multe, multe culori. Am văzut munți de flori, care mai de care mai frumoase și mai roz, altele mai albastre, parfumate în o mie de feluri, zambile și garoafe, lalele și frezii și mărțișoare, băi vere!!! Mărțișoareee să-ți pui și-n cap! Și toată lumea binevoitoare și fericită, ca niciodată! Nu mi-a venit să cred, nu tu țipete, nu tu urlete, nu înjurături și îmbrâncituri, culmea culmilor, tot poporul se purta civilizat pe stradă, la metrou, la cumpărături, la etc. De parcă ar fi uitat cum se-njură pe la noi. Să știți că sfârșitul lumii ăsta cu care ne-au tot amenințat prin ziare și pe la tv n-a venit aiurea, ci a venit cu niște schimbări, că bine zic marii oameni de știință că am trecut prin stratul de fotoni în altă dimensiune, că uite, am devenit și noi mai civilizați, zău așa. Eu mă bucur, numai de-ar ține, dar și de-o fi să nu fie de durată, măcar acum ne-am bucurat și noi de pace, să sărbătorim în tihnă 1 Martie și să ne priască. Iata și un filmuleț, să vă convingeți :)

Eu sunt tare fericită și mulțumită, după cum spuneam, mi-am primit mățișorul de cu seară și ăștia doi abia așteptă momentul să mi-l atârne de gât. Am primit, deci, o libelulă de toată frumusețea, de la Teo. Flavia a primit un căluț de mare, veritabil  obiect, am auzit-o în treacăt (în timp ce mă jucam absorbită cu firul de la mărțișor – am și poze, apropo) că ar vrea să poarte și ea libelula, mă întreb acum, oare mi-o da mie căluțul ei?! Adică schimb la schimb sau îl ia așa că e ea mai șmecheră?! Am mai auzit eu bancuri din astea, e fix ca în povestea aia cu țiganul și cu nimic. Ce, nu știți povestea??! Vă zic acu:

<<Era un țigan care se însurase și îl nășise un boier. Acum țiganul, veselie mare că nașu-său era bogat și se gândea el că dacă s-au încuscrit acu, sigur boierul îi va da și finului ceva, doar nu l-o lăsa să moară de foame. Într-o zi ce doi pleacă la vânătoare și boierul îi spune țiganului să-și ia cu el merinde îndeajuns pentru că vor sta toată ziua. Săraci fiind, nevasta țiganului nu are ce să-i pregătească și îi pune la pachet mămăligă cu ceapa. Se scoală ei cu noaptea-n cap și pleacă către pădure, stau ascunși când după o tufă, când după un copac, boierul îl mai și zorește să se miște mai repede și, din dorința de a se arăta cât mai harnic și devotat nașului, țiganul se mai întinde și prin nori, se murdărește pe hainele-i sărăcăcioase, se lovește, în fine, nu reușesc să vâneze nimic. Pe la orele prânzului, când soarele începuse să dogorească sus pe cer, țiganul lihnit de foame și cu mațele ghiorțăindu-i grav, nu mai rezistă și îl roagă pe boier să așterne și ei masa să ia de ale gurii. În timpul mesei țiganul așteaptă ca nașu-său să-l roage și pe fin cu bunătățile pe care i le pregătise boieroaica, însă boierul nu are nici un gând, așa că țiganul înghite in sec, cu privirea lungă la bucatele gustoase ce ședeau pe ștergarul boierului, potolindu-și foame cu prănzul lui sărac, numai din mămăligă și ceapă. După ce-și termină prânzul, pornesc din nou la drum și chinul țiganului continuă, julindu-se tot pe la coate și rupându-și picioarele prin șanțuri, mereu cu gândul la bucatele gustoase ale boierului și leșinat de foame. Într-un târziu cei doi găsesc cuibul unei păsări într-un copac. Țiganul bucuros de pradă, vrea să apuce cuibul și ouăle cât mai repde, deja visând la ce masă gustoasă îi va pregăti nevastă-sa acasă, însă boierul îl sfătuiește să lase cuibul acolo și să aștepte ca pasărea să vină la cuib, iar captura să fir și mai mare. Țiganul bucuros de sfat și că are un naș atât de priceput, îi aduce laude boierului și se mai întinde o leacă prin noroaie așteptând să vină pasarea la cuib și, intr-adevăr se aleg cu o captură mai mare. Acum țiganul și mai bucuros ca mai devreme, încrezător fiind în judecata boierului, îi roagă să facă împărțeala frățește și să plece și ei acasă că era târziu, se înserase demult, el era și nemâncat, mațele nu-i dădeau deloc pace – dar nu-i spuse asta boierului – și Leana lui era pesemne îngrijorată de cât trecuse timpul și n-avea nici un semn de la bărbată-su. Boierul începu a vorbi și făcu împărțeala astfel: „ – Finule, ca să împărțim frățește, eu iau pasărea și ouăle, tu iei cuibul și nimic. Și așa are fiecare câte două, se cheamă că împărțim frățește.” Stătu ți- ganul și se gândi pe toate părțile, le adună, le scăzu, iar le adună și iar le scăzu și până la urmă îi dăte și lui la fel ca lui nașu-său, se consolă cu ideea că împărțeala a fost făcută frățește și plecă acasă cu cuibul și nimic.>>

Vedeți, cam așaceva încearcă să-mi facă Flavia mie, ea să aibă ambele mărțișoare și eu nimic.

Hai că v-am amuzat și de data asta :)

O primăvară frumoasă să aveți, însorită și cu multe cadouri, să fiți frumoase și iubite.

Vă pup din vârful mustăților!

by Pufuleț