De mărțișor

Dragele mele, în sfârșit a venit primăvara! E drept că eu decretasem încă de săptămâna trecută cum că noul anotimp a poposit pe meleagurile noastre, cu ghiocei, parfumuri scumpe și tot tacâmul, însă astăzi primăvara asta chiar n-a făcut un cadou taaare drăguț. În prima zi din luna am avut parte de o zi minunată și însorită, caldă și plină de flori și cadouri. V-a plăcut și vouă, nu-i așa?

Nu pot să zic nimic că eu de aseara mi-am primit mărțișorul, astăzi doar m-am bucurat de soare, voioșie și multe, multe culori. Am văzut munți de flori, care mai de care mai frumoase și mai roz, altele mai albastre, parfumate în o mie de feluri, zambile și garoafe, lalele și frezii și mărțișoare, băi vere!!! Mărțișoareee să-ți pui și-n cap! Și toată lumea binevoitoare și fericită, ca niciodată! Nu mi-a venit să cred, nu tu țipete, nu tu urlete, nu înjurături și îmbrâncituri, culmea culmilor, tot poporul se purta civilizat pe stradă, la metrou, la cumpărături, la etc. De parcă ar fi uitat cum se-njură pe la noi. Să știți că sfârșitul lumii ăsta cu care ne-au tot amenințat prin ziare și pe la tv n-a venit aiurea, ci a venit cu niște schimbări, că bine zic marii oameni de știință că am trecut prin stratul de fotoni în altă dimensiune, că uite, am devenit și noi mai civilizați, zău așa. Eu mă bucur, numai de-ar ține, dar și de-o fi să nu fie de durată, măcar acum ne-am bucurat și noi de pace, să sărbătorim în tihnă 1 Martie și să ne priască. Iata și un filmuleț, să vă convingeți :)

Eu sunt tare fericită și mulțumită, după cum spuneam, mi-am primit mățișorul de cu seară și ăștia doi abia așteptă momentul să mi-l atârne de gât. Am primit, deci, o libelulă de toată frumusețea, de la Teo. Flavia a primit un căluț de mare, veritabil  obiect, am auzit-o în treacăt (în timp ce mă jucam absorbită cu firul de la mărțișor – am și poze, apropo) că ar vrea să poarte și ea libelula, mă întreb acum, oare mi-o da mie căluțul ei?! Adică schimb la schimb sau îl ia așa că e ea mai șmecheră?! Am mai auzit eu bancuri din astea, e fix ca în povestea aia cu țiganul și cu nimic. Ce, nu știți povestea??! Vă zic acu:

<<Era un țigan care se însurase și îl nășise un boier. Acum țiganul, veselie mare că nașu-său era bogat și se gândea el că dacă s-au încuscrit acu, sigur boierul îi va da și finului ceva, doar nu l-o lăsa să moară de foame. Într-o zi ce doi pleacă la vânătoare și boierul îi spune țiganului să-și ia cu el merinde îndeajuns pentru că vor sta toată ziua. Săraci fiind, nevasta țiganului nu are ce să-i pregătească și îi pune la pachet mămăligă cu ceapa. Se scoală ei cu noaptea-n cap și pleacă către pădure, stau ascunși când după o tufă, când după un copac, boierul îl mai și zorește să se miște mai repede și, din dorința de a se arăta cât mai harnic și devotat nașului, țiganul se mai întinde și prin nori, se murdărește pe hainele-i sărăcăcioase, se lovește, în fine, nu reușesc să vâneze nimic. Pe la orele prânzului, când soarele începuse să dogorească sus pe cer, țiganul lihnit de foame și cu mațele ghiorțăindu-i grav, nu mai rezistă și îl roagă pe boier să așterne și ei masa să ia de ale gurii. În timpul mesei țiganul așteaptă ca nașu-său să-l roage și pe fin cu bunătățile pe care i le pregătise boieroaica, însă boierul nu are nici un gând, așa că țiganul înghite in sec, cu privirea lungă la bucatele gustoase ce ședeau pe ștergarul boierului, potolindu-și foame cu prănzul lui sărac, numai din mămăligă și ceapă. După ce-și termină prânzul, pornesc din nou la drum și chinul țiganului continuă, julindu-se tot pe la coate și rupându-și picioarele prin șanțuri, mereu cu gândul la bucatele gustoase ale boierului și leșinat de foame. Într-un târziu cei doi găsesc cuibul unei păsări într-un copac. Țiganul bucuros de pradă, vrea să apuce cuibul și ouăle cât mai repde, deja visând la ce masă gustoasă îi va pregăti nevastă-sa acasă, însă boierul îl sfătuiește să lase cuibul acolo și să aștepte ca pasărea să vină la cuib, iar captura să fir și mai mare. Țiganul bucuros de sfat și că are un naș atât de priceput, îi aduce laude boierului și se mai întinde o leacă prin noroaie așteptând să vină pasarea la cuib și, intr-adevăr se aleg cu o captură mai mare. Acum țiganul și mai bucuros ca mai devreme, încrezător fiind în judecata boierului, îi roagă să facă împărțeala frățește și să plece și ei acasă că era târziu, se înserase demult, el era și nemâncat, mațele nu-i dădeau deloc pace – dar nu-i spuse asta boierului – și Leana lui era pesemne îngrijorată de cât trecuse timpul și n-avea nici un semn de la bărbată-su. Boierul începu a vorbi și făcu împărțeala astfel: „ – Finule, ca să împărțim frățește, eu iau pasărea și ouăle, tu iei cuibul și nimic. Și așa are fiecare câte două, se cheamă că împărțim frățește.” Stătu ți- ganul și se gândi pe toate părțile, le adună, le scăzu, iar le adună și iar le scăzu și până la urmă îi dăte și lui la fel ca lui nașu-său, se consolă cu ideea că împărțeala a fost făcută frățește și plecă acasă cu cuibul și nimic.>>

Vedeți, cam așaceva încearcă să-mi facă Flavia mie, ea să aibă ambele mărțișoare și eu nimic.

Hai că v-am amuzat și de data asta :)

O primăvară frumoasă să aveți, însorită și cu multe cadouri, să fiți frumoase și iubite.

Vă pup din vârful mustăților!

by Pufuleț

Ce mai mâncăm azi, fetelor?

Da, după sărbători și bunătăți și kilograme în plus, a cam venit vremea să mai și avem un pic grijă de noi și de felul cum arătăm. Au trecut sărbătorile de iarnă atât de dragi nouă, a trecut Crăciunul cu mâncăruri grele de tip sarmale, friptane, plăcinte și alte bunătăți, a trecut și Revelionul cu toate aperitivele alea delicioase și apetisante, cu amalgamul acela de combinații inedite de bucate și arome; au trecut toate și ne-am trezit astăzi cu câteva kilograme în plus, la fel de apetisante și în combinații inedite și fatale și ele. Și ne întrebăm disperate una pe alta, ce ne facem, soro? Cum scăpăm de cele câteva kilograme puse pe noi de la sărbători și pâna acum? Cum dăm jos celulita asta urâtă de pe picioare și, mai ales, cum scăpăm de colăceii de pe abdomen, doamnelor?

Soluția cea mai la îndemână ar fi să dăm iama în grădină și să ne apucăm pe ronțăit tot ce prindem și aș faca asta cu dragă inimă dacă n-ar fi iarnă și zăpadă peste tot, aș da iama în supermarket sau la piață și mi-aș procura fructe și legume, brocoli și mango, avocado, citrice și toată gama, doar că...sunt pisică... cum să mănânci toate fibrele alea fără să te ia durerea de cap? Cum să te saturi cu ierburile alea aromate fără să te apuce durerea de dinți?

Vă mai amintiți cât de mult îmi plac mie florile, nici acum nu le-am uitat, am jumulit tot ce era de jumulit de prin casă m-aș fi dus și la vecini să dau iama și prin florile lor, doar că știți cum s-a încheiat ultima vizită link. Asta a ținut o vreme, până s-au terminat florile și, pentru că aveam nevoie să ronțăi, m-am apucat de hărtănit bradul, am tot tras de el, până i-am cocoșat toate crenguțele. Când nici asta n-a mai funcționat, a trebuit să iau măsuri extreme ca să-mi repar flora intestinală și anume, m-am apucat să ronțăi acele de plastic din mătură. Știu, vă vine greu să credeți, dar să știți, nu au un gust chiar atât de rău și-mi place mai ales că sunt colorate frumos.

Ba chiar am fost pusă la dietă, mi s-a dat să mânânc mâncare low-fat, săracă în grăsimi, pe lângă care mai servesc hrană uscată pentru pisici de apartament – Indoor i se spune – care un aport ridicat de vitamine și minerale, se zice că este indicată felinelor care nu prea ies din casă (știm cu toții că nu este și cazul meu, nu înțeleg de ce mi se dă mie mâncare de genul ăsta!) sau pentru mofoturoase, adică ca mine, pentru pisici cu pretenții :) De asemenea, mi se mai dă mâncare specială pentru îngrijirea pielii și a blăniței, de pui și de vită. Nu știu de ce nu prea îmi placea cea de pește, iar cele de rață, miel, iepure și etc mi se par prea grele, le prefer pe cele cu pui și vită, cum am mai spus, și cea care este preferata mea, păpica cu lăptic pentru puiuți de pisică, pentru kitten-ei. Când și când mai primesc și hrană la conservă, deși trebuie să recunosc că prefer mai bine hrana uscată, însă atunci când primesc, îmi place să lipăi sosul și să las bucățelele de carne în farfurie, chiar dacă imediat după asta vine replica pe care am auzit-o de mii de ori până acum cu celebrele „Pisici din Africa care nu fac nazuri la mâncare”.

După cărnuri de toate modele și aromele, mezeluri, costițe afumate, grătare și ciorbițe, cum să nu mă resimit? Și unde nu mai pui la socoteală și că am stat numai în vârful patului cât era ziua de lungă, că după o masă bună, are și odihna rostul ei, păi nu? Doar că sunt fată deșteaptă și știu că e nevoie să fac mișcare, așa că în lupta cu kilogramele am încercat să fiu activă. Cum se pregătea cineva să deschidă ușa, hop și eu la ușă, pe lângă ușă, nu conta, poate mai reușeam să fug un pic și pe hol, era bine că mai făceam mișcare. Cum se deschidea geamul la bucătărie, în fuga mare săream din vârful patului direct pe masa din bucătărie și apoi jap! pe geam, la aer! Sau stau pe șifonier, din din două vorbe și 3 mișcări din vârful patului sunt tocmai sus pe șifonier. Stau acolo și contemplu zarea. Vorbesc cu luna și stelele, mai precis becul și veiozele, și când mă plictisesc, fac un alt salt ucigaș și ajung înapoi în pat.

Și mai nou, mi-am dezvoltat un alt obicei, mă plimb singură prin casă și strig la ușa de la intrare că nu se știe, dacă vine cineva și-mi dă drumul pe afară?! Sau dacă mă aude vreun prieten sau vreo prietenă și vine la joacă?! Sau oricum ar fi, am auzit că până și plimbatul aiurea prin casă și vorbitul de una singură mai arde ceva calorii, așă că, eu, ca o pisică deșteaptă ce sunt, nu stau degeaba! Umblu și iar umblu și vorbesc chiar și în toiul nopții și e bine, să știți, fiindcă tot mă mai alerg cu o alergătura și cu ceva calorii lipsă pentru că mai strigă Flavia la mine și mă sperii și fug sub pat de urgență sau chiar vine ea și mă aleargă puțin sau, când e în toane bune, ne mai jucăm cu mingea. Ea aruncă mingea pe podea, eu fug după ea s-o prind, apoi invers, din capătul celălat al camerei și repetăm aceleași scheme. Dar e amuzant de fiecare dată, totul e să nu-mi pierd îndemânarea :)

Sau, deunăzi mă plictiseam teribil, așă că mi-a venit ideea să fac ceva inedit, adică nu chiar inedit că mai făcusem, nu era chiar în premieră, în tot cazul ceva ce nu mai făcusem de ceva vreme. Și ce credeți că mi-a trecut prin cap?! Să escaladez ușa, vă închipuiți ce a ieșit și, dacă nu aveți suficientă imaginație, poftim aici:

        by Pufuleț

De Revelion

Hmmm, au trecut și sărbătorile, am intrat în noul an mai buni, mai curați, mai întreprinzători, mai ambițioși, mai frumoși, mai promițători, mai...aaajunge! Nu-i nimic adevărat din toate astea, e drept că lista de dorințe pentru 2013 e lungă și vreau multe lucruri anul ăsta, dar de schimbat...să fim serioși, dacă chiar m-aș schimba atât de mult, nu v-aș mai plăcea atât de tare! Corect? Să fim realiști, deci. Eu vreau să rămân tot Pufuleț, alintată și răsfățată, să mi se aducă totul pe tavă și să fac numai ce vreau eu.

De sărbători a fost sublim, m-am distrat foarte tare, exact cum îmi place mie. Și vouă v-ar plăcea, ia să încercați! Am sărbătorit trecerea dintre ani în familie, priviți: 

Și acum să facem o retrospectivă a sărbătorilor că pentru asta ne aflăm aici.

De Crăciun am sărbătorit bine și vârtos, n-am iertat nici o oală cu sarmale, nici o fripturică, nici o colindiță, nimic. De Revelion nu mi-a scăpat nici un păhărel cu vin, nici o bucățică de prăjitură, nici o artifică și nici un colindător. Pentru că am fost extrem de cuminte pe tot parcursul anului, am mai primit un cadou inedit. Un șoricel! Daaa, ne-am jucat și ne-am tot jucat de i-a sărit apa-n cap Micului Alb, da, așa i-am pus numele. Trebuie să avem cu toții câte un nume, cel puțin ,ca să fim pe fază și s-o luăm din loc atunci când ne auzim strigați.

Eu așa fac! Și am mai multe nume, în funcție de starea de spirit a Flaviei și în funcție de pseudonimul, micro sau macronimul cu care mă „alintă”, știu dacă s-o iau la sănătoasa, dacă să mă ascund sub pat și să devin mută pentru circa 20 de minute – asta înseamnă că am încurcat-o grav și că e groasă – așa că mă refugiez sub pat cu viteza luminii și stau acolo, la adăpost până trece taifunul, dacă mă strigă scurt și apăsat, însemnează că am cam comis-o, dar nu-i chiar atât de grav. Pot să mă opresc din activitate, să mă fac că mă plimb aiurea-n tramvai și să revin cu și mai multă înverșunare dupa maxim 3 minute :)

Dacă mă strigă ușurel, e de bine, pot să-i dau înainte cu indiferent ce fac, că e de bine. Se uită urât la mine fiindcă i-e lene să se ridice de unde stă să vină să mă caftească sau să se întrerupă din ce face (o fi mai interesant ce face ea acolo decât trăznăile mele?!) Iar dacă eu țin cu tot dinadinsul să mă bage în seamă atunci, nu e cale de întors, trebuie să-i dau înainte până ce vine să ne jucăm cum vreau eu!

Ăăăă da, de la nume plecaserăm și de la Micul Alb...Îmi place așa de mult să vorbesc că uit să mă mai opresc! Pisicile-astea! Și tot în noaptea de Revelion nu m-am putut abține, pur și simplu nu am fost de acord cu trecerea în noul an fără a testa bradul în prealabil, așa că – ați ghicit – am sărit în el, am și dovezi!

De asemenea, pe lângă colinde cântate, am servit și colinde dansate! Am aruncat cu artificii afară (alții au aruncat cu sticle, televizoare, gresie, lenjerie intimă, cârnți la țiplă – da, nu vă mint, sunt în copacul din spatele blocului, deh! nu toți înțelegem să sărbătorim la fel), am băut șampanie, ne-am făcut poze și urări de bine, s-au făcut promisiuni (eu am promis că nu mai mănânc flori, dar nu cred că o să mă pot ține de cuvânt), ne-am mieunat cu rudele la telefon până ce au căzut rețelele și a trebuit s-o luăm de la capăt cu mieunatul Plugușorului că nu mai știam cât mieunasem și cât nu, apoi am început cu Sorcova-vesela, s-a tăiat tortul, s-au aprins artificiile pe tort, ne-am pus dorințe și uite-așa a trecut noaptea cea dintre ani și ne-am retras la „Doamna și vagabondul”, la care eu...am adormit :)

Și dacă nu știți cum să scăpați de kilogramele acumulate de sărbători, vă recomand „dansul de Revelion”, la mine a mers!

by Pufuleț