Despre maternitate

E greu, neamule, e greu!

Nu-i chiar asa usor cum crede lumea, nu-i usor deloc sa fii gravida.

Poate va inchipuiti ca e floare la ureche sa porti niste pui in burta cale de 2 luni din viata si sa-i aduci apoi pe lume. Ce-o fi mare lucru, se gandesc unii si altii, ce mare chestie e sa fii gravida, sa stai toata ziua in varful patului si sa nu faci nimic, sa nu te deranjeze nimeni, sa ti se aduca tot la nas si nicio grija sa nu ai. Cat e ziulica de lunga sa stai cu burtica in sus, sa ti se serveasca numai mancarica buna, asa ca pentru gravide, sa nu fii certata cand faci cate o prostioara sau chiar mai multe in cazul meu, si sa primesti multe, dar multe pupaturi si alintaturi si mangaieli pe mustati si pe burtica.

Da, oameni buni, asa o fi in linii mari, doar ca voi nu cunoasteti intreaga realitate. Habar n-aveti ce inseamna sa fii graviduta in ziua de azi, mai ales pentru o felina activa ca mine, nu-i chiar floare la ureche. De dormit, nu pot sa ma plang ca si inainte de marele eveniment,  mie tot imi placea sa lenevesc prin pat sau pe masa din bucatarie, pe jos, sub pat, pe hol, in sifonier, pe aragaz/calorifer/frigider si ce mai vreti voi. Deci cu asta n-am nici o problema, dar ce ne facem cu restul, cu conditia mea fizica pe care n-o mai am, cu silueta mea de pantera care practic nu mai exista, cu greturile, cu disconfortul si cu cate si mai cate.

Pentru ca aproape m-am dublat in greutate si in dimensiuni, acum nu-mi mai este la indemana sa intru pe nicaieri, pur si simplu nu mai am loc. Daca inainte intram cu usurinta sub pat, dintr-o singura miscare atunci cand ma alerga Flavia, mai in gluma mai in serios, acum si cand ma cearta pe bune si am nevoie sa ma ascund sub pat, ascunde-te tu, Pufulet, daca poti. Pai nu mai intru, asta e problema, ca sunt mult mai mare decat eram initial si nu m-am obisnuit inca cu noua mea forma. La fel si daca vreau sa ma cuibaresc printre gentile Flaviei, de unde pana acum reuseam sa ma strecor fara probleme, si sa ma cocot pe gentile ei, acum aleluia!, intra daca mai poti.

Ca sa nu va mai povestesc si despre sariturile in lungime si in inaltime pe care le practicam cu mare drag si maaare arta inainte de a ramane grea. Era floare la ureche pentru mine sa ma strecor in sifonier cand prindeam uasa deschisa pentru mai putin de doua secunde, fara efort si fara sa ma stie nimeni. Dipaream eleganta in abisul sifonierului, printre hainele lor, pai ce, acum credeti ca-mi mai iese figura?! Aiurea, am tot incercat pana si cu ei de fata, ca doar viteaza de reactie mi-am pierdut-o demult, sperand ca doar-doar s-or milui de mine si ma urca ei, insa dau rateuri intr-una. Nu mai pot sa sar pe raft, burta ma trage in jos, si eu, atleta desavarsita de alta data, nici nu ajung pana la raft, ma agat de aer si aterizez neelegant, ca o fleasca, la sol. E vai de mine, doamnelor si domnilor! Am ajuns de rasul curcilor, eu, Pufulet, ma simt deplorabil in propria-mi piele.

Ca sa nu mai vorbesc si de silueta care s-a dus, caput! Nu mai exista, sunt grasa si frumoasa, rotunjoara ca o minge. Tot incerc sa mananc iarba, deh suntem mai multi acu', si nevoia de fibre e mai mare, si cum iarba nu-i, jumulesc intr-una la florile Flaviei. I-am auzit pe cei doi ca merg la alergat ca sa-si mentina conditia fizica, cat de curand cred ca-i urmez si eu. Sunt o dama bine si respectabila si vreau sa raman asa.

Si astia doi, Flavia si cu Teo, ma tot mangaie pe burtica, sa se joace cu puii si ma irita, eu incerc sa fug, burta ma trage inapoi, e un calvar, ce sa mai zic... Pe Teo il caftesc intr-una cand nu e Flavia acasa, inainte sa se mute cu noi era mai amuzant, acum ca s-a mutat si cu toata starea asta generala de disconfort a mea, imi vars totii dracii pe el si il caftesc de nu se vede. Ma tot paraste el la Flavia cand vine ea acasa, "Pufulet iar m-a batut astazi", si-i e cam frica de mine, am vazut eu si ma spune si le mai si infloreste, dar Flavia ma iubeste si nu ma cearta. Mereu ma ia in brate, ma pupa si ma alinta si-mi zice ca sunt fetita ei; mereu m-a rasfatat si am fost cele mai bune prietene, ma pot baza pe ea, doar ca Teo asta al ei e cam paracios si cand ramanem singuri il caftesc si mai aprig, de ciuda!

 Mi-a cam luat frica, comenteaza el multe, vrute si nevrute, ca-mi face el si-mi drege si ce bataie o sa manac eu, doar ca de fiecare data fac hat! si-i mai trag una peste ochi! Ieri m-a spus Flaviei ca m-am urcat in sifonier, defapt el mi-a deschis usile sa intru si facea pe nebunul ca am intrat prin efractie, defapt singura nici n-as fi putut cu asemenea burta ca m-ar fi tras in jos. El a deschis usile si m-a si suit acolo si-a inceput sa urle sa ies si atunci normal ca i-am ars una peste ochi de nu s-a vazut. Auzi la el, sa-mi zica el mie sa ies din dulap! Cu greu am aterizat jos, am sarit pe el, mi-am infipt bine ghearele in piciorul lui si-am fugit de la locul faptei. Sa zica mersi ca nu l-am si muscat!

Am greturi acum, stau si dorm toata ziua, tolanita peste tot si tocmai mi-am gasit un nou loc de dormit: cum prind un laptop, sar pe el si nu-i mai dau drumul. Pana la noua rubrica de stiri, admirati-ma in voie :)

Sunt insarcinata

Ma bucur sa va vad din nou, imi place sa ma uit la fetele voastre, sa va caut pistruii, sa va admir mustatile si sa va ascult mieunatul prelung si alintat. Cum va simtiti azi, dragele mele? Sper ca ati avut o saptamana frumoasa, interesanta si plina de fapte bune.

A mea a fost taaare incarcata de peripetii si evenimente. O sa va povestesc imediat.

Va mai amintiti, dar, de episodul meu fierbinte cu Motanel cel Frumusel, va povestisem cu lux de amanunte asediul din noaptea cu pricina si incercarile lui aprige de a ma tine captiva cu soaptele sale dulci de amor si va mai povestisem si cum s-a incheiat acest capitol, lamentabil si imediat, plictisita si obosita si...in nestiinta daca am zamislit sau nu creaturi micute ce ar fi avut sa devie stapani de drept in Pufuletia. Stiti cum ma gandeam si eu ca orice dama bine, dupa aceea, ce s-o fi ales de acel moment...Intre timp viata si-a reluat fagasul normal si firesc, cu intamplari obisnuite, comune, banale.

Cand intr-o buna zi, seara mai precisa sa fiu, cum, stateam in pat cu Flavia la televizor, si cand ea ma dezmierda de "noapte buna", realizeaza ea o schimbare pe abdomenul meu. Se sfatuieste ea cu Teo cam vreo doua zile si intr-una din zile, pac, ma trezesc ca ma poftesc in "casuta mea ambulanta" la o plimbare in miezul zilei. Eu sar bucuroasa, intru tantosa si ghici ce?! Ma pomenesc ca astia doi chiar aveau planuri serioase sa ma duca la plimbare, nu pana la coltul blocului si inapoi cum crezusem eu. Si fiindca nu m-au mai scos demulticel pe la aer, exceptie facand plaja pe pervaz si micile mele escapade, pe drum am un mic atac de panica ca ce altceva ar fi putut sa fie, mi se face un pic greata si incep sa vomit. Flavia sare imediat, ma elibereaza o leaca si ma sterge pe la botic, eu dau sa ies, ea nimic, ma baga inapoi si ne continuam drumul.

Ajungem la o destinatie si ce sa vezi si sa nu crezi, cabinet veterinar in toata regula. Nu prea stiam cu ce se mananca, trecuse o vreme de cand n-am mai calcat prin vreunul, si-apoi locuri straine, oameni noi, ce sa-i faci. Nu m-am pierdut cu firea, am fost o viteaza de la inceput si pana cand am plecat acasa, ba chiar m-au si laudat fetele de acolo ca am fost tare curajoasa, dar un pic de tot imi cam batea inimioara.

Acolo m-au tuns pe burtica, m-au consultat, mi-au facut chiar si injectie si n-am zis nimic, apoi m-au palpat, mi-au luat temperatura si mi-au pus si o dracie pe burtica dupa ce m-au uns cu un soi de gel de mi-au naclait toata blanita, a trebuit sa ma spal o zi intreaga sa se duca. Am aflat ca toata minunea asta se cheama ecografie, m-au masat cu nu-stiu-ce pe burtica, cand in sus si cand in jos si ne-a spus ca am 3 sau 4 puiuti si ca sunt in prima luna de sarcina, adica la jumate. Nu se stie exact cati sunt fiindca tine si de pozitia micutilor si de faptul ca sunt abia la jumate. Da, spunea ca sarcina la noi, la pisici tine undeva in jur de 60 zile si ne-a spus si cum o sa fie. Spunea doctorul acela veterinar ca o sa intru in travaliu, cam 24 de ore o sa tina, si sa-mi cumpere termometru ca sa stie ce si cand o sa se intample si sa ma lase sa-mi fac cuib. Abia astept sa-mi aleg un loc prin casa unde sa-i aduc pe lume pe micii mei pufuleti. Si mai zicea sa vin iar peste doua saptamani sa ma consulte din nou ca sa fim siguri ca cei mici sunt bine.

Abia astept sa-i vad, ma intreb cu cine or sa semene cu mine sau cu Motanel?! Dar cu siguranta vor fi niste frumusei si niste alintati. Si eu care aveam dubii ca Motanel n-a facut treaba buna, ar trebui sa-l caut acum si sa-l felicit sau, si mai nimerit, sa-i trimit recomandata cu adresa la care sa ne trimita pensia alimentara.

Deci, dragele mele, s-a dat verdictul: sunt insarcinata! si abia astept sa-mi plimb pufuletii prin casa.

Va invit la botez!



                                                                                               by Pufuleț

De mărțișor

Dragele mele, în sfârșit a venit primăvara! E drept că eu decretasem încă de săptămâna trecută cum că noul anotimp a poposit pe meleagurile noastre, cu ghiocei, parfumuri scumpe și tot tacâmul, însă astăzi primăvara asta chiar n-a făcut un cadou taaare drăguț. În prima zi din luna am avut parte de o zi minunată și însorită, caldă și plină de flori și cadouri. V-a plăcut și vouă, nu-i așa?

Nu pot să zic nimic că eu de aseara mi-am primit mărțișorul, astăzi doar m-am bucurat de soare, voioșie și multe, multe culori. Am văzut munți de flori, care mai de care mai frumoase și mai roz, altele mai albastre, parfumate în o mie de feluri, zambile și garoafe, lalele și frezii și mărțișoare, băi vere!!! Mărțișoareee să-ți pui și-n cap! Și toată lumea binevoitoare și fericită, ca niciodată! Nu mi-a venit să cred, nu tu țipete, nu tu urlete, nu înjurături și îmbrâncituri, culmea culmilor, tot poporul se purta civilizat pe stradă, la metrou, la cumpărături, la etc. De parcă ar fi uitat cum se-njură pe la noi. Să știți că sfârșitul lumii ăsta cu care ne-au tot amenințat prin ziare și pe la tv n-a venit aiurea, ci a venit cu niște schimbări, că bine zic marii oameni de știință că am trecut prin stratul de fotoni în altă dimensiune, că uite, am devenit și noi mai civilizați, zău așa. Eu mă bucur, numai de-ar ține, dar și de-o fi să nu fie de durată, măcar acum ne-am bucurat și noi de pace, să sărbătorim în tihnă 1 Martie și să ne priască. Iata și un filmuleț, să vă convingeți :)

Eu sunt tare fericită și mulțumită, după cum spuneam, mi-am primit mățișorul de cu seară și ăștia doi abia așteptă momentul să mi-l atârne de gât. Am primit, deci, o libelulă de toată frumusețea, de la Teo. Flavia a primit un căluț de mare, veritabil  obiect, am auzit-o în treacăt (în timp ce mă jucam absorbită cu firul de la mărțișor – am și poze, apropo) că ar vrea să poarte și ea libelula, mă întreb acum, oare mi-o da mie căluțul ei?! Adică schimb la schimb sau îl ia așa că e ea mai șmecheră?! Am mai auzit eu bancuri din astea, e fix ca în povestea aia cu țiganul și cu nimic. Ce, nu știți povestea??! Vă zic acu:

<<Era un țigan care se însurase și îl nășise un boier. Acum țiganul, veselie mare că nașu-său era bogat și se gândea el că dacă s-au încuscrit acu, sigur boierul îi va da și finului ceva, doar nu l-o lăsa să moară de foame. Într-o zi ce doi pleacă la vânătoare și boierul îi spune țiganului să-și ia cu el merinde îndeajuns pentru că vor sta toată ziua. Săraci fiind, nevasta țiganului nu are ce să-i pregătească și îi pune la pachet mămăligă cu ceapa. Se scoală ei cu noaptea-n cap și pleacă către pădure, stau ascunși când după o tufă, când după un copac, boierul îl mai și zorește să se miște mai repede și, din dorința de a se arăta cât mai harnic și devotat nașului, țiganul se mai întinde și prin nori, se murdărește pe hainele-i sărăcăcioase, se lovește, în fine, nu reușesc să vâneze nimic. Pe la orele prânzului, când soarele începuse să dogorească sus pe cer, țiganul lihnit de foame și cu mațele ghiorțăindu-i grav, nu mai rezistă și îl roagă pe boier să așterne și ei masa să ia de ale gurii. În timpul mesei țiganul așteaptă ca nașu-său să-l roage și pe fin cu bunătățile pe care i le pregătise boieroaica, însă boierul nu are nici un gând, așa că țiganul înghite in sec, cu privirea lungă la bucatele gustoase ce ședeau pe ștergarul boierului, potolindu-și foame cu prănzul lui sărac, numai din mămăligă și ceapă. După ce-și termină prânzul, pornesc din nou la drum și chinul țiganului continuă, julindu-se tot pe la coate și rupându-și picioarele prin șanțuri, mereu cu gândul la bucatele gustoase ale boierului și leșinat de foame. Într-un târziu cei doi găsesc cuibul unei păsări într-un copac. Țiganul bucuros de pradă, vrea să apuce cuibul și ouăle cât mai repde, deja visând la ce masă gustoasă îi va pregăti nevastă-sa acasă, însă boierul îl sfătuiește să lase cuibul acolo și să aștepte ca pasărea să vină la cuib, iar captura să fir și mai mare. Țiganul bucuros de sfat și că are un naș atât de priceput, îi aduce laude boierului și se mai întinde o leacă prin noroaie așteptând să vină pasarea la cuib și, intr-adevăr se aleg cu o captură mai mare. Acum țiganul și mai bucuros ca mai devreme, încrezător fiind în judecata boierului, îi roagă să facă împărțeala frățește și să plece și ei acasă că era târziu, se înserase demult, el era și nemâncat, mațele nu-i dădeau deloc pace – dar nu-i spuse asta boierului – și Leana lui era pesemne îngrijorată de cât trecuse timpul și n-avea nici un semn de la bărbată-su. Boierul începu a vorbi și făcu împărțeala astfel: „ – Finule, ca să împărțim frățește, eu iau pasărea și ouăle, tu iei cuibul și nimic. Și așa are fiecare câte două, se cheamă că împărțim frățește.” Stătu ți- ganul și se gândi pe toate părțile, le adună, le scăzu, iar le adună și iar le scăzu și până la urmă îi dăte și lui la fel ca lui nașu-său, se consolă cu ideea că împărțeala a fost făcută frățește și plecă acasă cu cuibul și nimic.>>

Vedeți, cam așaceva încearcă să-mi facă Flavia mie, ea să aibă ambele mărțișoare și eu nimic.

Hai că v-am amuzat și de data asta :)

O primăvară frumoasă să aveți, însorită și cu multe cadouri, să fiți frumoase și iubite.

Vă pup din vârful mustăților!

by Pufuleț