Am revenit pe marile ecrane!

-Gata, m-am intors! Dar ce credeati?! Am lipsit cam mult ce-i drept, dar acum am ajuns din nou acasa. Nu, n-am fost plecata in concediu asa cum credeati. Tocmai m-am intors de la veterinar. M-am intors cam sifonata ce-i drept...
-Ce-am facut acolo? Aa, nuuu, n-am fost in vizita. M-au cazat acolo pentru cateva zile bune. Nici n-am dormit acasa vreo saptamana.
-Pai, nici nu stiti ce-am patit. Dar mai bine sa nu va spun, sa nu vi se faca rau de la inima!
...................................................................................................................................................................
-Bine, hai ca va spun! E drept ca in ultima vreme am fost ocupata cu una si cu alta, am ajutat-o pe Flavia cu blogul ei cel nou. Am pus si eu osciorul la munca si da-i gateli, da-i retete ca doar deh! Trebuia sa si le puna pe blog. Acum a mai venit si toamna, multe de cumparat, multe de gatit, multe de mancat. Stiti cum e! Ei bine, si dupa atata agitatie am vrut si eu intr-o seara sa ma delectez putin cu niste fluturi care-mi faceau cu ochiul de pe geam.

Am profitat de ocazie ca eram singura acasa, Flavia plecase intr-o vizita in provincie pentru cateva zile, iar dusmanul meu de clasa, Teo era si el plecat prin vizite aici prin cartier. Si cum m-am vazut eu singurica si de capul meu si cum fluturii aia ma tachinau, am vrut sa le arat eu lor si sa sar afara pe geamul intredeschis la ei.
Doar ca nu stiu cum s-a intamplat ca mi s-a prins piciorul in geam si asa am urlat si asa m-am zbatut ca numai dezastre am provocat si de eliberat nu m-am eliberat. Am dat cu toate ghivecele de flori jos de pe pervaz, am reusit performanta sa ma intind atat de tare catre aragaz si sa dau drumul la gaze, am dat cu toate si cu tot ce se putea jos de pe masa. Fluturii s-au dus in treaba lor, insa eu n-am mai reusit sa ma eliberez din geam - m-am mai si gazat cat am stat acolo atarnata. Mda eu si evreii de la Auschwitz, halal comparatie...
M-am zbatut din toate rasputerile, ba chiar am incercat sa rod geamul cu dintii pana ce mi i-am tocit aproape de tot. Au ramas dovezile bine incrustate in rama geamului. Atata m-am zbatut si m-am agitat sa ies de acolo ca mi-am provocat si o hemoragie interna de draci. Si fiindca gazul tot imi falfaia pe la mustati si geamul dracului nu-mi mai lasa piciorul din stransoare, am trecut la masuri extreme! Am incercat sa-mi rod singura piciorul, dar nici asta n-a functionat. M-am ales doar cu niste gauri de toata frumusetea - de la dintii tociti pesemne mi s-o fi tras.
M-am luptat asa vreo cateva ore bune pana a venit amicul Teo...Noroc ca nu am sarit in aer cand a aprins lumina. Ma rugam la toti dumnezeii cand a intrat in casa sa nu-si aprinda vreo tigara ca stiu ca are obiceiul asta, nu poate sa fumeze pe drum, ne afuma si in casa. Eram sleita de puteri cand a intrat in casa. Idiotii mei de copii in loc sa ma ajute sa ma eliberez din geam, stateau si se uitau ca la un OZN picat din luna.
I-a luat cam mult lui Teo sa ajunga in bucatarie si sa ma vada. L-am injurat de vreo cateva ori in gand. Cand in sfarsit a venit, abia am ingaimat un "miau" anemic. In loc sa sara sa ma scoata de acolo, a inceput si el sa se agite prin bucatarie si sa caute suspecti.

Abia mi-a scos piciorusul de acolo, eu am incercat sa ma refugiez sub pat, dar nu mi-a iesit. In urmatoarele 5 minute deja eram in drum spre veterinar, iar eu urlam de mama focului in linistea aceea de dupa 10 seara. M-au bagat direct la Urgente, aparate, chestii si terapie intensiva.
A doua zi cum-necum a aparut si Flavia. N-am avut putere decat sa-mi misc mustatile in intampinarea ei. M-au tinut la terapie cu oxigen vreo 2 zile, injectii peste injectii, analize, tratamente, radiografii, plimbari prin tot orasul de la o clinica la alta... Nu vreti sa stiti.

Dupa o saptamana mi-au dat voie sa merg sa dorm acasa noaptea, ma duceau dimineata la cabinet si seara ma luau inapoi acasa. Iarasi injectii, analize si investigatii.
Bucuria mare a venit atunci cand mi s-a spus ca pot sa merg de tot acasa.Acasa la mine va dati seama?! Ma bucuram nespus sa-mi vad propria casa, dar nu prea ma puteam manifesta. Vreo doua saptamani am zacut si pe acasa, nu mancam, tuseam fiindca nu puteam sa respir, abia ma taram pana la baie si etc
Pe ai mei copii nici n-aveam ochi sa-i vad.... Am cam luat o pauza de la toate activitatile mele. Insa acum mi-am revenit, mi s-a videcat si piciorusul, pot sa alerg iarasi, sa fiu sprintena si sa fac plaja pe sifonier. Mi s-a vindecat si gatul, pot respira normal si ghici ce?! Acum am si pofta de mancare, mananc toata ziua. Cum vine careva prin bucatarie cum hop si eu si cer de mancare. Si am si chef de joaca si de pupat si de mangaiat si de socializat si de tors si de tot ce-nseamna sa fiu Pufulet.

Acum sunt toate bune si frumoase, doar ca din cand in cand, taman cand mi-e lumea mai draga, ma mai trezeste din visare cate o urlatura: "-Pufulet, fi-ti-ar sa-ti fie! Ne-ai bagat la cheltuieli de 15 milioane!!!"

by Pufulet

La multi ani, Pufuleț!

„La multi ani” mie caci astazi este ziua mea, implinesc 5 ani si toata lumea ma felicita si ma sarbatoreste. Acum ma aflu la o petrecere mare data in cinstea mea de cei doi ai casei, Flavia si Teo, de copiii mei cei nazdravani si de prietenii mei. Sunt inconjurata de toti cei dragi cu flori, cadouri si urari de bine. La petrecere sunt prezenti toti prietenii mei cu mic, cu mare. Invitatii au venit pe rand dupa cum se poate observa si din poza si le-am aratat tortul ca nu mai aveau rabdare si i-am convins sa stea frumos la poza.

Mai tarziu s-au adunat toti: a venit Ratusca-cea-vorbareata, Broasca mea cantatoare, nu putea lipsi nici Rozica-pisica, Puii de prepelita si Gaina de aur, Iepurasul de paste cu tot cu oua, flori si niste pietre aduse taman de la Muntele Verde, toata lumea buna a fost prezenta. Numai Marele Alb n-a fost de fata... Copiii mei cei neastamparati i-au pus gand rau intr-o zi, l-au alergat prin casa si pana sa intervin eu, l-au si trasportat in lumea celor drepti. A incercat el saracutul sa se lupte cu ei si sa le tina piept cale de vreo doua zile, insa dupa atatea gherute si colti infipti in trupul lui mic si firav, n-a supravietuit. Sper ca si-a gasit linistea in Raiul soriceilor. Ii inchin si lui o felie de tort...

Stiu ca este alaturi de mine in aceasta zi minunata, ii simt prezenta si simt cum imi face urari de bine de acolo din Raiul soricesc. Mi-am luat aceste cateva minute de reculegere ca sa ma gandesc putin la bunul meu amic Marele Alb care astazi nu mai este printre noi. Cu ocazia asta va scriu si voua aceste randuri ca altfel n-as fi reusit sa fug de la petrecere.

Trecand peste drama Marelui Alb, ziua de astazi e chiar o zi reusita. Ma simt iubita si sunt fericita fiindca toti prietenii sunt alaturi de mine si ma simt in centrul atentiei si-mi place asta. Ba chiar am si tort la ziua mea! Flavia mi-a facut un tort special pentru mine in forma de inimioara ca sa-si arate afectiunea ce mi-o poarta. E o simpatica si mi-e o prietena tare buna, apreciez profund gestul ei chiar daca eu sunt la dieta si nu prea pot sa ma delectez cu bunatatea de tortulet. Dar nu-i problema ca nu pot eu manca fiindca am aici armata de pofticiosi care rad tot si mai sparg usa frigiderului si pe la vecini. Vorbesc despre copiii mei jucausi si poznasi, ei manaca si pentru mine. Sunt atat de pofticiosi si de „domestici” ca mananca orice. Dar cand spun orice, trebuie sa intelegeti chiar orice fel de mancare: de la pizza la avocado pana la rosie si prajitura nu-i decat un pas :) 

Asa ca tortul Flaviei n-are nici o sansa, s-ar putea sa sar peste dieta ca nu mai apuc!

Pe langa tortul-inimioara care a incununat toata ziua, am mai avut si alte preparate inedite si rafinate ca pentru o adunare distinsa. Am servit si un desert rece cu zmeura de la care nu m-am putut abtine si am gustat pana si eu, iar copiii mei l-au devorat pur si simplu - cred ca pozele astea le vedeti data viitoare cand o sa va povestesc cum ne-am revenit dupa doua zile de petrecut.

Am cantat si am dansat prin toata casa, ne-am pozat si a venit momentul mult asteptat. Mi s-a cantat „La multi ani” indelung si tareee sa auda si vecinii ce petrecere pe cinste avem noi. Am suflat in lumanari si mi-am pus trei dorinte pisicesti, iar apoi a venit momentul impartirii cadourilor.

Si dupa atata agitatie si mancare berechet, copiii mei dragi si scumpi au trecut la siesta si s-au intins fiecare pe unde a apucat :)

Pana la anul viitor si la urmatoarea petrecere, „La multi ani” si voua si sa fiti iubiti si iubite ca mine :)

Ne pregatim de petrecere

Da, ati auzit bine! ne pregatim de petrecerea de ziua mea. Petrecerea va avea loc maine si este invitata toata lumea. Veniti cu mic cu mare sa ne distram si sa chefuim pana in zori. Implinesc 5 ani, sunt o doamna bine, la casa mea si am 3 copii. Am realizat multe pana acum, nu sunt ca orice pisica. Sunt mandra de mine si de familia mea.

De fapt ziua mea ar fi luni, asa m-a trecut Flavia pe carnetul meu de sanatate. Cand am venit la ea, in urma cu 5 ani aveam cam 3 luni, n-a stiut data exacta a venirii mele pe lume. Asa ca i-a spus veterinarului de serviciu sa ma treaca de ziua ei de nastere ca sa ne putem sarbatori impreuna. Doar ca Flavia mi-a facut mie un tortulet special in forma de inimioara ca sa-mi arate tot ce simte ea pentru mine si prietenia pe care mi-o poarta si vrea sa-l prezinte pe blogul ei separat de tortul pe care il face pentru ea. Mai multe poze cu tortul o sa vedeti pe blogul ei "Gatitul e o joaca" - are un nume tare dragut :) Asa ca am decis sa facem ziua mea maine, adica duminica, si ziua ei luni. Dar nu ma supar fiindca asa beneficiez de doua petreceri si de doua torturi. Ce? Isi imagineaza cineva ca din tortul ei eu n-o sa mananc? Si plus ca ma vor sarbatori si luni, asa ca eu ies in avantaj :P
Deci maine va astept la petrecere. Pana maine va las cu pozele tortului ca sa stiti pentru ce-o sa-mi cantati "La multi ani!"  sa primiti si voi o felie :)

Ce arsita!

Ce cald poate sa fie afara, a venit vara peste noi! Ati vazut? Nu se mai poate asa, trebuie sa luam masuri de urgenta! Nu mai poti sta nici la umbra, nici la soare. Nu mai exista aer sa respiri, e groaznic!
Nu mai am energie sa fac aproape nimic, nu ma mai simt capabila sa alerg dintr-un loc in altul dupa bezmeticii mei de copii care nu mai sunt purcelusi, ci sunt purcei in toata regula. Sunt atat de ostenita ca toata ziua imi vine sa zac, sa ma retrag undeva si sa stau pur si simplu fiindca este cu mult prea cald.
Fiindca ai mei impielitati sunt atat de neascultatori, ca sa pot sta linistita cu gandurile mele de vara ma refugiez pe sifonier si stau acolo si ma fac ca sunt absenta. De fapt sunt atenta la tot ce se intampla in casa asta, iau parte la toate atrocitatile si nelegiuirile lor, uneori as vrea sa-i leg de stalpul infamiei si sa-i bat eu insami. Insa prefer sa stau sus pe dulap si sa ma prefac adormita si absenta. Cu mandrie pot spune un singur lucru: si-au insusit repede obiceiurile mele :)

Alteori evadez din cotidian si ma retrag pe balcon, la resedinta mea de vara, "puscaria". Adica cusca mea de transport, linistiti-va! Nu ma tine nimeni sechestrata, ba dimpotriva prietena mea Flavia imi acorda o atentie deosebita in ultima vreme fiindca a obeservat tenacitatea cu care mi-am mentinut silueta dupa nastere drept pentru care ma suspecteaza ca am devenit putin anorexica si ma indoapa cu mancare. E o draguta, asa e ea! Mereu a fost asa :)
Va povesteam despre arsita, da! Ei bine, de la atata caldura si bietilor mei copii nazdravani parca le vine sa o ia pe campii. Ei erau oricum destul de neastamparati, insa acum cu canicula asta, poate de asta bietii de ei nu mai au stare si-i inteleg. Cu alergaturile lor nebune prin casa incearca sa-si faca aer, sa se racoareasca micutii. E drept ca mi-a luat ceva timp sa ma prind de figura asta! Le este atat de cald ca merg tot timpul la baie sa se racoreasca, cum se duce vreunul sa-si faca dus, hop si ei pe cada sau in chiuveta. Sunt numai ochi si urechi si de acolo de unde stau cocotati urmaresc jetul de apa si o lovesc cu labuta sa se racoareasca.
Asa se face ca sunt mai mereu uzi si se plimba cu siroaiele de apa dupa ei prin toata casa. Noroc ca este cald si se usuca repede. Nu mi s-a mai zis nimic demult, dar eu tot ma simt vinovata. Doar Teo asta rautacios imi mai reproseaza cateodata ca cica eu sunt vinovata ca sunt copiii mei si eu i-am invatat asa.
De parca eu as putea schimba ceva...

by Pufuleț

Ce s-a mai intamplat in ultima vreme?

Ce s-a mai intamplat? Pai am fost taare ocupata cu caldura asta,iar cu copiii mei jucausi mi-am consumat o gramada de energie. E drept ca am preferat mai bine sa dispar un pic de pe micile ecrane ca sa pot sa-mi revin. Am luat o pauza lunguta care m-a ajutat sa-mi revin ca tare irascibila devenisem.

Acum sunt gata sa revin in transee cu forte proaspete si sa cuceresc internetul :)
 

Plus ca in pauza asta prelungita am mai ajutat-o si pe prietena mea Flavia sa-si lanseze blogul, a fost tare mult de munca, dar trebuia s-o ajut. Au fost multe lucruri de facut si detalii de pus la punct, s-a lasat cu nopti nedormite si cu sedinte foto, dar zau ca a meritat. Rezultul il puteti vizualiza aici: www.gatituleojoaca.net.

Printre altele eu si copiii mei nazdravani ne ascundem de canicula cum si pe unde putem. Aveti niste poze mai jos ca sa intelegeti ca nu-i de glumit cu codul galben.

Cei mici care nu mai sunt mici deloc alearga prin toata casa si rastoarna totul cu josul in sus, lucru care nu mai e demult o noutate. Fac numai si numai prostii, sparg tot ce le cade in cale, nu rateaza nimic. Si cand da caldura peste ei sau pica lati de oboseala, ti-e mai mare dragul sa-i privesti cum stau rastigniti fiecare pe unde apuca mai ceva ca eroii ce-au luptat pe frontul din Vietnam.
 

Cea mai noua atractie pentru ei o reprezinta cartofii, da cartofii noi cumparati recent de la piata. Nu inteleg care-i spilul cu cartofii, insa care cum ii prinde ii suteaza si-i imprastie prin toata casa. Eu, ca de obicei, strang ponoasele si primesc mustruluielile. De asta am si fost atat de epuizata si am simtit nevoia sa-mi iau liber si sa fug intr-o vacanta la bai. Nu n-am fost la Baile Felix daca asta va-ntrebati si nici la Baile Herculane, am facut pur si simplu bai de soare pe balcon si, ocazional, m-am mai exilat si in baia baie.

Apropo de baie, nu stiu ce le place atat de mult si ce-i fascineaza atata cada. Cum isi face careva baie hop si ei mot pe cada sa se holbeze cum curge apa. E taaare interesant!

Iar distractia saptamanii o reprezinta nisipul cel nou. Da, ne-au luat nisip silicat, iar dracii astia mici sunt de-a dreptul si de-a latul incantati de noul nisip. Intra in el si se joca de mama focului.

Evident ca nevoile si le fac pe langa!

 

 

 by Pufuleț                                                                                                                                                                       

 

Copiii mei imi scot peri albi

Da, este cat se poate de adevarat, astia mici care numai sunt atat de mici imi fac creierii patrati zi de zi si minut de minut. Nu stiu ce sa le mai fac si cum sa ma inteleg cu ei, de fapt nu ne intelegm deloc ca nu m-asculta de nici o culoare. Si fac numai si numai tampenii de parca nici n-ar fi copiii mei.

Deunazi au facut praf zambila Flaviei, au hartanit-o pur si simplu in 3 etape, si-au bagat coltisorii si gherutele in frunzele ei, dupa ce ca si-asa era pe duca saraca, abia isi mai tinea doua frunzulite vestede. Si au facut-o praf, in final au retezat frunzele de la radacina si au inceput sa le vanture prin casa. Evident ca toate ponoasele eu le trag, pe mine ma cearta si in capul meu se sparg toate 

Alta patanie e cu gunoiul, dau iama in plasa cu gunoi, realmente in plasa cu gunoi, intra si scot gunoiul afara si il imprastie prin casa. Eu miau-miau la unul, miau-miau la altul, dar ce ma baga careva in seama?! Da’ de unde, isi vad de ale lor de parca as fi mai invizibila decat Omul invizibil.

Asa sunt de rai ca nu stau potoliti o clipa, numai o alergatura prin toata casa si o agitatie continua avem si ziua si noaptea. Flavia si Teo asa de tare s-au suparat ca ne-au exilat in baie sa dormim acolo si asa de tare nu-mi place sa plec in exil si urlu si bat in usa si degeaba ca ma si cearta, iar dracii aia mici in loc sa stea potoliti ca sa-si mai spele din pacate, ce credeti c-au facut?! Nu ghiciti, au infundat canalizarea de la baie! Si-au adus jucarelele in baie si le-au scapat in canalizare de am facut inundatie in toata casa de ne-au batut vecinii la usa. Cand sa ne dumirim ce era cu canalizarea ce credeti ca s-a casit la locul crimei: o mingiuta a copiilor si un capac de la bidonul de apa, furat evident, si ascuns acolo precum comorile piratilor. Sa nu-ti vina sa-i strangi de gat...

De la atata stres am slabit in ultimul hal, ma usuc pe picioare pur si simplu. Ce silueta, parca sunt evadata de la Auschwitz, asa-mi zice Flavia si zau, asa ma simt si eu ca nu mai apuc nici sa mai dorm, nici sa mai mananc. Oricum purceii mei devoreaza tot, mie imi raman doar ambalajele.

Nici macar schema cu caietul minune n-a tinut, le-am luat caiet cu aplicatie Skag AR sa fie si ei in randul lumii. Inteligenta creatie, cu un delfin care face tumbe prin casa, sare direct din caiet de juri ca e real. Imi pare rau ca n-am reusit sa si filmez treaba asta sa vedeti si voi minunatie de caiet. Insa neastamparatilor mei le-a captat atentia fix cate doua minute de fiecare, dupa care au tras o alergatura prin casa si iata niste poze sa va convingeti cat de lati pica dupa fiecare traznaie pe care o comit.

 

Gata, mi-a ajuns, oficial imi dau demisia din functia de Mamica anului.

Motanel cel frumusel sa vina sa-si ia plozii in primire!


by Pufuleț

Ne pregatim de gradinita

Ei da, chiar daca vine vara si normal ar fi ca toti copiii sa intre in vacanta, eu m-a m gandit ca n-ar fi rau sa-i pregatesc pentru gradinita. Ca tot nu mai e mult pana la toamna si ca sa nu ma pierd atunci in detalii cu inscrisul fiecaruia in grupa mica, mare si respectiv, mijlocie, m-am gandit ca n-ar fi rau sa ma preocup din timp de astfel de aspecte si sa le si procur toate cele necesare.

Si internauta cum sunt dupa cum bine ma cunoasteti, am dat peste o reclama la un caietel minune cu animalute care prin viata printr-o aplicatie desteapta, si cum in ziua de azi toti copiii de familie buna au smartphone, va fi musai sa le procur si eu alor mei niste mecaniseme din astea destepte ca sa-i pot controla tot timpul.

Ba chiar o sa fie si mai simplu fiindca vor avea GPS si chiar daca or sa vrea ei sa ma minta in legatura cu chiulul de la ore si cu inghetata mancata prin parc, eu voi sti clar unde sunt si de unde sa-i iau. Si plus ca vor avea nevoie de smartphone ca sa poata folosi caietul minune cu aplicatia AR Skag , deci achizitia nu va fi de pomana, iar in ceea ce priveste caietul, eu ca mama trei copii sunt de parere ca este o alegere desteapta.

Vor avea ocazaia sa afle si ei care-i rechinul si care e delfinul, care-i leul si care-i papagalul si plus ca in loc sa piarda vremea prin parc sau la coltul strazii, vor sta cuminti cu caiatelul pe genunchi si se vor juca cu animalutele.

Deci “it's a win-win situation” si uite ca am invatat si limbi straine :)

Pana data viitoare va transmit salutari mieunate!

Petrecere de Paste

De Paste am petrecut tare interesant! Am avut mancaruri alese si drept pentru care, a trebuit sa stam sa gatim la ele zi de vara pana-n seara, adica pana noaptea la ora 02.00 am stat sa gatim drobul si sa vopsim ouale.

Zic ca am stat sa facem si sa dregem fiindca sm luat si eu parte la gatit, adica noi am luat parte, eu si copiii am pus labuta de la labuta si am ajutat la vopsitul oualelor si la prepararea drobului dupa cum voi descrie mai jos.

Cat a durat prepararea oualelor, adica fiert si apoi vopsit, am facut tot posibilul sa ne facem prezenta simtita prin bucatarie si sa ne invartim in picioarele lui Teo fiindca, da, el a ramas bucatar sef. Flavia era la servicu, asa ca el a ramas de garda in bucatarie si, intre noi fie vorba, taare s-a mai chinuit cu vopsitul oualelor. Au tot vorbit la telefon fiindca nu stia ce si cum sa faca, i-a luat o gramada de timp sa vopseasca 20 de oua in 3 culori diferite ca pe a 4-a n-a mai apucat s-o transpuna pe oua, dar e drept ca la final au iesit niste oua de toata frumusetea. Inca le mai avem si acum, nu le-am mancat ca asa ne-am minunat si tot ne mai minunam la ele ca n-a vazut Parisul oua asa frumoase si nu ne-a lasat inima sa le mancam 

In timp ce Teo vopsea la oua, a venit si Flavia acasa si atunci fericire si mai mare pe capul nostru, toti iama in bucatarie sa reintregim familia si sa fie gama completa, deci eram toti prezenti la conceperea meniului pascal, adica eu, copiii nostri, Flavia cu Teo si ouale. Interesant a fost cand ne-am apucat de drob, repet ca am participat toti cot la cot. Cand au scos organele sa le toace, copilul meu cel inteligent, Adina Mare pentru cine nu-si mai aduce aminte de la botezul celor mici, a simitit el ceva in aer si a inceput sa se agite si sa sara peste tot prin bucatarie. Si fiindca a depus mult efort, a primit ficat crud pe care l-a mancat pe nerasuflate si n-a vrut sa-l imparta cu nimeni. In valtoarea evenimentelor, n-am apucat sa-i facem poza cum statea el in farfurie cu picioarele din fata pe bucata de ficat, murdar pe la gurita de sange si mararia apocaliptic. Epic! Prima masa de felina adevarat a fiului meu cel mare si nu voi avea sansa s-o revad...

Imi sterg o lacrima din coltul ochiului stang si trec mai departe cu povestea. In ziua urmatoare, adica in prima zi de Paste, ne-am adunat toata familia si am fost la picnic in parcul Titan. A fost tare haios, ne-am alergat toata ziua prin iarba, am pascut cu totii (mai putin Teo si Flavia – ei au mancat alimente omenesti – nu stiu ei ce-i bun pentru stomac), cei mici s-au ascuns prin tufisuri, au facut tumbe si au vanat gazulite, am fost vedete – a venit lumea sa ne admire – si da, de data asta avem si poze si chiar si filmulet si intr-un tarziu, dupa atata joaca si zbenguiala, am picat lati si am adormit pe iarba.

Cand am ajuns acasa ne-am pus pe gatit fripurile, am facut de miel si de curcan. Iar a fost distractie cu cei mici, dar a mancat carne cruda doar cel mare. Ca o paranteza, seamna cu tatal lui pesemne, nici eu nu-s fana „carne cruda”. Scuip in san si merg mai departe cu povestirea, si vreau sa va spun ca iar s-a gatit pana tarziu in noapte la cele doua fripturi. Cand a batut ceasul orele 02.30 Flavia a tras pe dreapta si Teo a ramas iar sef in bucatarie sa pazeasca friptura de miel ca pe cea de curcan chipurile o terminasera mai devreme si ne-am si ospatat cu totii. Doar ca erau cam cruzi cartofii, insa i-am mancat asa. Doar ca a doua zi dis-de-dimineata, cei doi s-au trezit si au mai bagat o data friptura de curcan la cuptor fiindca trebuia sa mearga in vizita la parintii lui Teo si, grandomani din fire asa cum ii stiu, au vrut sa se laude cu gatelile lor si nu puteau duce friptura si cartofii cruzi la oameni . Au iesit basma curata si din treaba asta.

De atunci si pana acum noi intr-o petrecere continua am tinut-o, cu fripturi si oua colorate, vinuri albe si rosii, prajituri insiropate si incremate si cate si mai cate si, cireasa de pe tort, copilasii mei au invatat sa manace hrana uscata pentru pisici 

Pana la Pastele viitor, va spun „Cristos a inviat” si refacere placuta :)

 

 

 

 by Pufuleț

Plimbarea de dimineata

Probabil va intrebati de ce am lipsit atata timp de pe micile ecrane. Ei bine, am fost tare ocupata. Zi de vara pana-n seara copiii astia ai mei m-au solicitat ingrozitor. Nici nu va imaginati ce nastrusnici si solicitanti pot fi acesti micuti.

Cat au fost mici a trebuit sa fiu langa ei zi si noapte, sa fiu acolo sa le ofer caldura sa nu raceasca; sa fiu acolo sa le ofer papica fiindca micutii aveau nevoie de nutrienti in orice moment ca sa poata creste mari si frumosi si sanatosi. Mancau zi si noapte, uneori mancau si-n somn, alteori dormeam cu totii, si ei si eu deopotriva in timp ce mancau.

Apoi le-au dat ochisorii si a trebuit sa fiu langa ei sa le explic toate cele fiindca micutii vedeau diferite lucruri cu ochisorii lor micuti si albastri si-mi puneau fel si fel de intrebari, iar eu, precum o mama grijulie si bine intentionata, imi cautam cele mai bune raspunsuri in Dex si pe net, pentru a le putea oferi micutilor mei cele mai bune si cele mai la obiect raspunsuri, astfel incat ei sa-si poata crea o imagine cat mai clara a realitatii in care ne aflam. 

A trebuit sa-i hranesc bine si mult ca ei sa poata creste in toata splendoarea lor de jucarii gingase ce sunt. M-am hranit si m-am tot hranit si pe mine ca sa pot produce destul lapte pentru nevoile lor uriase, insa, desi ciudat la cat de micuti sunt cat pot de mult manca, eu am slabit, m-am imputinat de la o zi la alta ca am ajuns usoara ca un fulg – ma ia Flavia si ma ridica cu o singura mana, iar Teo nu-mi mai stie deloc de frica – iar ei, micutii de ei, au niste burtici umflate de bunastare si sunt frumosi si rotofei ca niste purcelusi bine hraniti.

Acum au crescut destul de mari incat ies singuri din cosulet si se plimba prin casa. Toata ziulica se bat si se alearga, nu ma mai asculta deloc, e un du-te-vino continuu si cand se satura de luptat intre ei, vin si ma iau pe mine la bataie. Degeaba incer sa-i mai cert ca n-au facut ceva bine, degeaba vreau sa-i chem la mine sa-i alint si sa-i dezmierd inainte de culcare ca eu vorbesc, eu aud. Eu intru cuminte in lighean si-i astept sa facem nanita, ii strig pe nume chiar, iar ei nici o treaba nu au. Ma ignora complet, parca nici n-as fi mama lor. Noroc ca ma mai ajuta Flavia cu stransul lor de prin casa si din cand in cand Teo, ca altfel nu stiu ce m-as face.

Deunazi m-am rugat de ei sa ma urmeze catre baie, am vrut sa-i invat sa mearga la toaleta. Intr-un final au catadicsit sa ma urmeze si am reusit sa-i aduc la baie. Insa, ajunsi acolo, ce credeti ca au facut cand au vazut litiera?! S-au suit in ea si, evident, au inceput sa ciuguleasca la nisip, de parca erau gaini. Am incercat eu sa-i conving ca nisipul e pentru altceva, ca se utilizeza in alt scop, dar cine m-a ascultat... copiii mei iubiti rontaiau de zor. As fi vrut sa-i invat la olita mai repede ca m-am saturat sa tot strang dupa ei, plus ca toata casa e o cocina de porci fiindca astia mici se plimba cu gunoiul prin toate partile si Flavia ma invinovateste pe mine...

Da, mai nou s-au apucat sa faca pe jos, prin camera. In nenumaratele lor excursii prin casa au descoperit un locusor tare dragut si si-au stabilit cartierul general sub birou, intre fire. Asa ca, dupa cateva ture de alergat prin casa si alte cateva trante fratesti pe covor, cand il trece pe cate unul nevoia, se refugieaza la toaleta de sub birou si face acolo, iar eu trebuie sa ma simit si sa strang in locul lor...

Dar sunt fericita macar de un lucru si anume ca ieri dimineata i-a venit Flaviei ideea sa le faca tavita lor pentru toaleta si mai cu chiu, mai cu vai, dupa ce au mai folosit dedesubtul biroului drept toaleta si firele de sub el si dupa ce au luat si cateva palmute la dosulet, acum folosesc toti in siguranta tavita 

Doar Adina mica mai uita si se mai scapa sub birou ca azi de dimineata....

Botezul

Da, a venit si vremea sa-mi numesc copiii-n rang, asa ca poftiti la botez!

Dupa indelungi provocari si analize serioase, am cazut toti 3 adultii casei de acord ce nume sa le punem celor mici. I-am analizat pe fiecare-n parte, i-am intors pe toate partile sa vedem daca numele ales i se potriveste fiecaruia si din fata si din spate, si in final am conchis.

Insa pana a le oficia numele fiecaruia prin sfantul botez, hai sa va spun si cum s-a ajuns aici.

Al doilea dintre copilasii mei, cel care culmea, desi a venit pe lume al 2-lea, a fost ultimul caruia i s-au deschis ochisorii ca incepusem sa ma ingrijorez ca nu cumva sa ramana copilul orb fara leac; el cum va spuneam, este cel mai curajos, cel mai temerar, cel mai escalador si cel mai curajos. El nu se teme de nimic, este de o curiozitate rar intalnita, cu o ambitie iesita din comun si cu o nevoie de atentie fantastica. El a fost primul care a evadat din cosulet, primul care s-a plimbat prin casa, primul caruia i-a placut cand a fost luat in brate si care n-a plans. Si fiindca el este cel mai cel si poarta o mascuta pe fetisoara a la Zorro, a fost botezat Banditul si este preferatul Flaviei. Intre timp a fost derivat si avansat in grad si acum este strigat adjectiveste Bandițesc 

Ceilalti doi copii ai mei, seamna incredibil de mult intre ei, ceea ce-i desosebestetotusi unul de altul este faptul ca unul e mai mic si altul e ceva mai mare. Si fiindca seamana atat de bine intre ei si ei amandoi cu o prietena din copilaria Flaviei, cu Adina a lu’  Bufanu sa fim mai concisi, cei doi au primit nume la comun si atunci cand sunt priviti la plural li se spune simplu Adinele. Cand sunt

luati separat, se face diferenta intre ei, asa ca unul devine Adina mare si celalalt devine Adina mica 

Problema cu Adinele la general e ca sunt tare timide si deloc sociabile si plimbarete. Daca le iei la plimbare din lighean urla si plang de mama focului si cu toate astea, Adina mica si nu cea marea a fost prima dintre cele doua care a zbughit-o afara din cosulet. Desi e ea mai micuta si mai plapanda, e mai curajoasa decat Adina mare care este grasuta si rotunjoara ca o minge de ping-pong.

Desi au primit nume de fetite, ei sunt baietei amandoi, de fapt si Bandițesc e tot baietel. Nu stiu cum s-a intamplat sa fie toti de un gen comun...nu s-a nimerit sa fie nici una fetita. Dar parca mai bine asa ca fetele se marita si pleaca la casele lor, pe cand baietii stau aproape de mame sa le ajute la batranete, asa ca atunci cand oi ajunge eu batrana si mi-or cadea mustatile, o sa aiba cine sa-mi dea apa 

In curand or sa-neceapa si cei 3 copii ai mei sa umble brambura, sa foloseasca baia si tacamurile atunci cand mananca si sa fuga de acasa. Insa pana atunci, ma mai bucur cat pot de ei si incerc sa fac tot ce pot sa le ofer o copilarie cat mai frumoasa si lipsita de griji.
Data viitoare o sa va arat si filmulet cu copiii mei destepti care invata intr-o zi cat altii intr-un an, deja ma gandesc cu placere la momentele de liniste pe care le voi petrece la pensie, insa pana atunci simt ca-mi vor manca urechile!



by Pufuleț

Cei 3 purcelusi cu ochisori

Da, ati inteles bine, sunt foarte fericita sa va anunt ca cei 3 purcelusi ai mei au ochisori. Toti! Sunt o mandrete de pisoi in miniatura, mititei si dragalasi, dar graaasi si mieunatori. Sunt tare mandra de ei si le acord o desosebita atentie.

Sunt vigilenta-n persoana! Pai da, sunt foarte atenta la tot ce misca prin casa, si cand spun la tot ce misca, evident ca ma refer la bunul meu prieten, Teo, care si cand nu respira parca ma calca pe nervi. De Flavia nu-i problema, in ea am incredere, pot linistita sa-mi las copiii pe mana ei si sa plec un pic la plimbare sau sa fac o baie rapida de soare, dar pe Teo il caftesc la orice ora si din orice motiv. Adica fara motiv, o stiu si eu si la fel de bine si se plange repede la Flavia ca sunt o diavolita cu mustati si ca nu mai are liniste prin casa din cauza mea. Da, asa mi-a zis ca sunt o diavolita cu mustati, si ce mare lucru i-am facut la o adica? Si mare mai sunt eu ca sa pot sa-l terorizez asa; mi-ar fi si rusine in locul lui sa emit asemenea aberatii de om mare. Auzi la el sa manance bataie de la o pisica si tot el sa se vaiete 

Dar sa revenim la copilasii mei frumosi cu ochisori ca niste margelute. Sunt asa frumosi si scumpi ca-ti vine sa-i manaci de drag, niste frumuseti in miniatura. Toti sunt grasuti si pufosi si seamana cu Motanel cel frumusel, doar nu ma asteptam sa fie altfel, la cat e tatal lor de chipes, nici copiii nu puteau fi decat pe masura. Pacat ca nu seamna nici unul si cu mine... astea or fi blestemele lui Teo, dar ii arat eu lui cu prima ocazie, vede el.

Fac cum fac si tot imi amintesc de inamicul meu numarul 1, lui ii sunt dragi copilasii, s-ar juca toata ziua cu ei, dar mie persoana lui imi pare o amenintaretotala, nu stiu de ce, si cum il vad ca se apropie de culcusul lor, hat! sar pe el, il zgarai si il musc de ce apuc. Stiu ca el nu le vrea raul, dar nu pot sa ma abtin, din cauza lui nu mai primesc suficienta atentie din partea Flaviei. In loc sa ma alinte pe mine, sa ma tina in brate si sa ma pupe, ii acorda atentie lui; asta nu se intampla inainte sa se mute el si atunci nu eram rea cu el, il toleram. Ba chiar ma bucuram sa-l vad, insa acum, cand e aici in permanenta, ma scoate din minti si cum prind ocazia, il ard. E drept ca mai iau cafteala de la Flavia pe tema asta fiindca ma cearta mereu sa nu-l mai bat, zice ca lui ii sunt dragi copiii si ca ma iubeste si pe mine si eu stiu asta ca doar m-ar tine in brate toata ziua si m-ar pupa, doar ca nu vreau si nu vreau si gata! Doar cand imi pune de mancare si imi schimba nisipul sunt mai blanda, dar si atunci il scuip si daca nu e pe faza, tot se alege cu o zgarietura mica :D

Despre purcelusii mei, pe care tot amicul Teo i-a botezat, va spuneam ca au ochisori toti acum si sunt foarte foarte jucausi si vorbitori. Toata ziua e o simfonie continua si o vanzoleala totala in vizuina noastra , copilasii sunt jucausi si curajosi, si in urma cu 3 zile au facut si prima evadare. Culmea, cel care a evadat primul, n-a fost primul venit pe lume si, contrar credintelor folclorice, nici Praselea n-a fost. A fost cel mijlociu, e cel mai destept si cel mai ager. Si cel mai curajos  El e primul evadator, cred ca daca America n-ar fio fost descoperita de Columb si botezata dupa Vespuci, copilasul meu mijlociu ar fi facut toata afacerea asta si plus cucerirea Lunii cu tot cu descoperirea cutiei de privit, botezata mai apoi televizor – varianta color pentru care s-au facut rate serioase la banca acum cativa ani.

Noi suntem sanatosi, voiosi , voinici cu totii. Eu imi impart ziua intre alaptat, mancat pe ruptelea, ingrijit gradinita cu grupa mica si avansati si bataliile cu Teo. Pe sapatamana viitoare urmeaza botezul celor mici, m-am gandit si la nume, dar nu vi le spun acum. Asa ca pana atunci, pregatiti-va cu cadouri si scoateti-va banii de la saltea ca doar n-o sa veniti la botez cu mana goala 



by Pufulet

Am 3 copii frumosi

Bine v-am regasit! Am lipsit ceva timp, daaa! Am avut si de ce, n-am lipsit fara motiv. Am fost ocupata pana peste cap!

Ati ghicit, da, sunt mamica! Am trei copii frumosi foc-foc care seamana cu Motanel cel Frumusel, leit! Nu stiu cum se face ca toti seamana cu el, desi am luat si eu parte la conceperea lor. A fost un drum lung si sinuos, dar zau ca a meritat tot efortul. De la asediul meu de catre tatal fiilor nostri, apoi prin travaliul de 24 de ore care a fost groaznic, va spun groaznic si pana la clipa fericita a sederii impreuna cu puii mei iubiti in culcusul nostru cald si primitor. Sunt fericita, sunt mamica si ma simt fericita :)

Sa va povestesc acum cu lux de amanunte, ca doar nu de lenesa am lipsit de pe micul ecran atata amar de timp. Acum vin faptele...

Intr-o seara incep oarecare dureri mai mici sau mai mari, instinctiv ma adapostesc in debara. Se incearca

momirea mea jos de catre Teo, celebrul personaj din randurile trecute, si intr-un tarziu apare Flavia acasa. Eu, bucuroasa, ma arunc de acolo, de la ultimul etaj de unde eram, plonjez vitejeste pe gresie pe langa picioarele ei si nu ma mai satur de gudurat si mangaiat, strans in brate si pupat, toate leganate de un mieunat dragastos si paracios la adresa lui Teo. Flavia s-a prins repede cam ce avea sa urmeze, fiindca in viteza plonjonului, mi se rupsese apa, termen descriptiv la gravide, asa ca si-a luat toate masurile de precautie si s-au pus amandoi pe asteptat.

M-am tot foit prin pat, cand in sus si cand in jos, precum Fecioara Maria din colinda, daca-mi permiteti comparatia, insa n-am reusit decat s-o trezesc pe Flavia. Atunci ea, in alarma maxima, l-a trezit pe Teo, si amandoi bucurosi de oaspeti, s-au pus pe panda. Au inceput contractiile si urletele, m-au tinut vreo cateva ore bune, Teo a dezertat de la post si a adormit, a ramas Flavia sa ma pazeasca, iar dupa un timp, ne-am linistit si am tras si noi amandoua un puiut de somn. A doua zi, de dimineata, dupa doar doua sau trei ore de somn, cei doi s-au decis ca fusese alarma falsa, insa contractiile oricum aveau sa revina, asa ca, panicosi din fire si iubindu-ma tare, s-au pus pe sunat la veterinar, sa ceara detalii, si apoi la servciu, sa anunte ca nu vor ajunge  in ziua aceea.

A urmat un travaliu luuung si greu, dupa o noapte de nesomn, insa ne-am mobilizat repede, trezirea s-a facut la foc automat, mi-au facut culcusul in pat, pentru ca eu am venit langa ei sa dau nastere neamului meu, iar cei doi ai mei s-au asezat sa ma pazeasca cu ceaiul si telefoanele pe langa ei.Erau contractiile atat de dureroase si de aprige, iar eu eram atat de speriata ca atunci cand Flavia s-a ridicat sa fuga repede pana la baie, eu am sarit din pat si direct dupa ea in baie am alergat cu mieunaturi si urlaturi si gata-gata sa fac copilul acolo, doar ca s-au mobilizat amandoi si m-au adus inapoi in pat pe prosop si Teo a ramas de sase. M-am chinuit indelung pana l-am adus pe lume pe primul meu nascut, Teo al nostru s-a emotionat atat de tare ca, proaspat nefumator fiind de vreo cateva zile, a uschit-o afara pe usa in fuga mare, dupa un pachet de tigari. N-a mai putut rezista saracul si a fugit sa se calmeze pe scari, la o tigara. Doar ca in timpul ala contractiile au inceput sa fie mai dureroase, cu mult mai dureroase, asa ca Flavia a pus rapid mana pe telefon si Teo s-a infiintat de urgenta in casa sa ia parte la nasterea primului nascut.

Ne-am bucurat cu totii de primul nostru copilas, micut si frumusel care semana mai mult cu tatal lui decat cu mine. L-au luat imediat cei doi in primire, l-au sters , l-au aranjat, l-au parfumat si l-au invelit intr-un prosop curat si pufos, sa nu raceasca micutul. Mi l-au intins, ne-am pupat un pic si a urmat a doua serie de contractii violente, am tipat, am urlat, imi venea sa bat pe careva si a venit si al doilea puiut! Frumusel si mititel, a si mieunat putin ca sa ne arate ca are personalitate, imediat l-au luat cei doi in primirere, iar eu m-am pus pe un nou sir de contractii. Sleita de puteri, l-am adus pe lume si pe al treilea pufulet, cel mai mic si cel mai pricajit. M-a solicitat cel mai mult si tare rau a mai fost ca a venit invers, parca ar fi vrut sa mai stea mititelul.

Apoi tare mandra mai eram de copiii mei, cine era mamica mai mandra ca mine?! Mi-au facut repede un culcus, intr-un lighean cu copiii si fuga cu noi toti la veterinar sa vedem ce si cum. M-au plimbat cu taxi, se facuse seara intre timp, ca a durat toata ziua sa-i aduc pe lume pe "cei trei purcelusi" (asa i-au numit), pe drum am avut peripetii, ne-am certat cu un tampit de taximetrist caruia i-am facut si reclamatie ulterior, si lui si la tot Taxi Leone, si in final am ajuns la cabinet. M-au suit iar pe masa la ecograf, mi-au facut poze sa ma puna la gazeta de onoare drept cea mai curajoasa si viteaza mamica a anului, iar fetilor mei frumosi le-au facut album sa ne amintim cu drag de ziua venirii lor pe nume. Au conchis de la cabinet ca toate sunt in regula, mi-au facut si o injectie preventiv si am plecat cu totii acasa sa ne odihnim, pentru ca a doua zi m-au adus din nou sa se convinga ca nu mai ramasese nici un copil nevenit pe lume.

In final, toate au fost bune, toti suntem bine si sanatosi, copiii nostri cresc in fiecare zi cat altii in 10, au dezvoltat fiecare personalitate pestrita si batausa (cred ca de la amicul Teo au invatat schemele astea, ca de Motanel cel Frumusel imi amintesc altfel, mai cald si mai blajin), urla, dau din picioruse si taman azi celui mai mare i-au dat ochisorii. O frumusete! Toti sunt niste scumpi, asa grasuti si pufosi, ca doar sunt hraniti bine, si eu sunt hranita bine si dupa o saptamana de stat in culcus am inceput si eu sa mai ies la plimbare si sa sa-mi reiau vechile vizite prin sifonier.

Dar despre asta, data viitoare. Va pupam pe mustati si delectati-va cu poze cu copiii nostri :)

Despre maternitate

E greu, neamule, e greu!

Nu-i chiar asa usor cum crede lumea, nu-i usor deloc sa fii gravida.

Poate va inchipuiti ca e floare la ureche sa porti niste pui in burta cale de 2 luni din viata si sa-i aduci apoi pe lume. Ce-o fi mare lucru, se gandesc unii si altii, ce mare chestie e sa fii gravida, sa stai toata ziua in varful patului si sa nu faci nimic, sa nu te deranjeze nimeni, sa ti se aduca tot la nas si nicio grija sa nu ai. Cat e ziulica de lunga sa stai cu burtica in sus, sa ti se serveasca numai mancarica buna, asa ca pentru gravide, sa nu fii certata cand faci cate o prostioara sau chiar mai multe in cazul meu, si sa primesti multe, dar multe pupaturi si alintaturi si mangaieli pe mustati si pe burtica.

Da, oameni buni, asa o fi in linii mari, doar ca voi nu cunoasteti intreaga realitate. Habar n-aveti ce inseamna sa fii graviduta in ziua de azi, mai ales pentru o felina activa ca mine, nu-i chiar floare la ureche. De dormit, nu pot sa ma plang ca si inainte de marele eveniment,  mie tot imi placea sa lenevesc prin pat sau pe masa din bucatarie, pe jos, sub pat, pe hol, in sifonier, pe aragaz/calorifer/frigider si ce mai vreti voi. Deci cu asta n-am nici o problema, dar ce ne facem cu restul, cu conditia mea fizica pe care n-o mai am, cu silueta mea de pantera care practic nu mai exista, cu greturile, cu disconfortul si cu cate si mai cate.

Pentru ca aproape m-am dublat in greutate si in dimensiuni, acum nu-mi mai este la indemana sa intru pe nicaieri, pur si simplu nu mai am loc. Daca inainte intram cu usurinta sub pat, dintr-o singura miscare atunci cand ma alerga Flavia, mai in gluma mai in serios, acum si cand ma cearta pe bune si am nevoie sa ma ascund sub pat, ascunde-te tu, Pufulet, daca poti. Pai nu mai intru, asta e problema, ca sunt mult mai mare decat eram initial si nu m-am obisnuit inca cu noua mea forma. La fel si daca vreau sa ma cuibaresc printre gentile Flaviei, de unde pana acum reuseam sa ma strecor fara probleme, si sa ma cocot pe gentile ei, acum aleluia!, intra daca mai poti.

Ca sa nu va mai povestesc si despre sariturile in lungime si in inaltime pe care le practicam cu mare drag si maaare arta inainte de a ramane grea. Era floare la ureche pentru mine sa ma strecor in sifonier cand prindeam uasa deschisa pentru mai putin de doua secunde, fara efort si fara sa ma stie nimeni. Dipaream eleganta in abisul sifonierului, printre hainele lor, pai ce, acum credeti ca-mi mai iese figura?! Aiurea, am tot incercat pana si cu ei de fata, ca doar viteaza de reactie mi-am pierdut-o demult, sperand ca doar-doar s-or milui de mine si ma urca ei, insa dau rateuri intr-una. Nu mai pot sa sar pe raft, burta ma trage in jos, si eu, atleta desavarsita de alta data, nici nu ajung pana la raft, ma agat de aer si aterizez neelegant, ca o fleasca, la sol. E vai de mine, doamnelor si domnilor! Am ajuns de rasul curcilor, eu, Pufulet, ma simt deplorabil in propria-mi piele.

Ca sa nu mai vorbesc si de silueta care s-a dus, caput! Nu mai exista, sunt grasa si frumoasa, rotunjoara ca o minge. Tot incerc sa mananc iarba, deh suntem mai multi acu', si nevoia de fibre e mai mare, si cum iarba nu-i, jumulesc intr-una la florile Flaviei. I-am auzit pe cei doi ca merg la alergat ca sa-si mentina conditia fizica, cat de curand cred ca-i urmez si eu. Sunt o dama bine si respectabila si vreau sa raman asa.

Si astia doi, Flavia si cu Teo, ma tot mangaie pe burtica, sa se joace cu puii si ma irita, eu incerc sa fug, burta ma trage inapoi, e un calvar, ce sa mai zic... Pe Teo il caftesc intr-una cand nu e Flavia acasa, inainte sa se mute cu noi era mai amuzant, acum ca s-a mutat si cu toata starea asta generala de disconfort a mea, imi vars totii dracii pe el si il caftesc de nu se vede. Ma tot paraste el la Flavia cand vine ea acasa, "Pufulet iar m-a batut astazi", si-i e cam frica de mine, am vazut eu si ma spune si le mai si infloreste, dar Flavia ma iubeste si nu ma cearta. Mereu ma ia in brate, ma pupa si ma alinta si-mi zice ca sunt fetita ei; mereu m-a rasfatat si am fost cele mai bune prietene, ma pot baza pe ea, doar ca Teo asta al ei e cam paracios si cand ramanem singuri il caftesc si mai aprig, de ciuda!

 Mi-a cam luat frica, comenteaza el multe, vrute si nevrute, ca-mi face el si-mi drege si ce bataie o sa manac eu, doar ca de fiecare data fac hat! si-i mai trag una peste ochi! Ieri m-a spus Flaviei ca m-am urcat in sifonier, defapt el mi-a deschis usile sa intru si facea pe nebunul ca am intrat prin efractie, defapt singura nici n-as fi putut cu asemenea burta ca m-ar fi tras in jos. El a deschis usile si m-a si suit acolo si-a inceput sa urle sa ies si atunci normal ca i-am ars una peste ochi de nu s-a vazut. Auzi la el, sa-mi zica el mie sa ies din dulap! Cu greu am aterizat jos, am sarit pe el, mi-am infipt bine ghearele in piciorul lui si-am fugit de la locul faptei. Sa zica mersi ca nu l-am si muscat!

Am greturi acum, stau si dorm toata ziua, tolanita peste tot si tocmai mi-am gasit un nou loc de dormit: cum prind un laptop, sar pe el si nu-i mai dau drumul. Pana la noua rubrica de stiri, admirati-ma in voie :)

Sunt insarcinata

Ma bucur sa va vad din nou, imi place sa ma uit la fetele voastre, sa va caut pistruii, sa va admir mustatile si sa va ascult mieunatul prelung si alintat. Cum va simtiti azi, dragele mele? Sper ca ati avut o saptamana frumoasa, interesanta si plina de fapte bune.

A mea a fost taaare incarcata de peripetii si evenimente. O sa va povestesc imediat.

Va mai amintiti, dar, de episodul meu fierbinte cu Motanel cel Frumusel, va povestisem cu lux de amanunte asediul din noaptea cu pricina si incercarile lui aprige de a ma tine captiva cu soaptele sale dulci de amor si va mai povestisem si cum s-a incheiat acest capitol, lamentabil si imediat, plictisita si obosita si...in nestiinta daca am zamislit sau nu creaturi micute ce ar fi avut sa devie stapani de drept in Pufuletia. Stiti cum ma gandeam si eu ca orice dama bine, dupa aceea, ce s-o fi ales de acel moment...Intre timp viata si-a reluat fagasul normal si firesc, cu intamplari obisnuite, comune, banale.

Cand intr-o buna zi, seara mai precisa sa fiu, cum, stateam in pat cu Flavia la televizor, si cand ea ma dezmierda de "noapte buna", realizeaza ea o schimbare pe abdomenul meu. Se sfatuieste ea cu Teo cam vreo doua zile si intr-una din zile, pac, ma trezesc ca ma poftesc in "casuta mea ambulanta" la o plimbare in miezul zilei. Eu sar bucuroasa, intru tantosa si ghici ce?! Ma pomenesc ca astia doi chiar aveau planuri serioase sa ma duca la plimbare, nu pana la coltul blocului si inapoi cum crezusem eu. Si fiindca nu m-au mai scos demulticel pe la aer, exceptie facand plaja pe pervaz si micile mele escapade, pe drum am un mic atac de panica ca ce altceva ar fi putut sa fie, mi se face un pic greata si incep sa vomit. Flavia sare imediat, ma elibereaza o leaca si ma sterge pe la botic, eu dau sa ies, ea nimic, ma baga inapoi si ne continuam drumul.

Ajungem la o destinatie si ce sa vezi si sa nu crezi, cabinet veterinar in toata regula. Nu prea stiam cu ce se mananca, trecuse o vreme de cand n-am mai calcat prin vreunul, si-apoi locuri straine, oameni noi, ce sa-i faci. Nu m-am pierdut cu firea, am fost o viteaza de la inceput si pana cand am plecat acasa, ba chiar m-au si laudat fetele de acolo ca am fost tare curajoasa, dar un pic de tot imi cam batea inimioara.

Acolo m-au tuns pe burtica, m-au consultat, mi-au facut chiar si injectie si n-am zis nimic, apoi m-au palpat, mi-au luat temperatura si mi-au pus si o dracie pe burtica dupa ce m-au uns cu un soi de gel de mi-au naclait toata blanita, a trebuit sa ma spal o zi intreaga sa se duca. Am aflat ca toata minunea asta se cheama ecografie, m-au masat cu nu-stiu-ce pe burtica, cand in sus si cand in jos si ne-a spus ca am 3 sau 4 puiuti si ca sunt in prima luna de sarcina, adica la jumate. Nu se stie exact cati sunt fiindca tine si de pozitia micutilor si de faptul ca sunt abia la jumate. Da, spunea ca sarcina la noi, la pisici tine undeva in jur de 60 zile si ne-a spus si cum o sa fie. Spunea doctorul acela veterinar ca o sa intru in travaliu, cam 24 de ore o sa tina, si sa-mi cumpere termometru ca sa stie ce si cand o sa se intample si sa ma lase sa-mi fac cuib. Abia astept sa-mi aleg un loc prin casa unde sa-i aduc pe lume pe micii mei pufuleti. Si mai zicea sa vin iar peste doua saptamani sa ma consulte din nou ca sa fim siguri ca cei mici sunt bine.

Abia astept sa-i vad, ma intreb cu cine or sa semene cu mine sau cu Motanel?! Dar cu siguranta vor fi niste frumusei si niste alintati. Si eu care aveam dubii ca Motanel n-a facut treaba buna, ar trebui sa-l caut acum si sa-l felicit sau, si mai nimerit, sa-i trimit recomandata cu adresa la care sa ne trimita pensia alimentara.

Deci, dragele mele, s-a dat verdictul: sunt insarcinata! si abia astept sa-mi plimb pufuletii prin casa.

Va invit la botez!



                                                                                               by Pufuleț

De mărțișor

Dragele mele, în sfârșit a venit primăvara! E drept că eu decretasem încă de săptămâna trecută cum că noul anotimp a poposit pe meleagurile noastre, cu ghiocei, parfumuri scumpe și tot tacâmul, însă astăzi primăvara asta chiar n-a făcut un cadou taaare drăguț. În prima zi din luna am avut parte de o zi minunată și însorită, caldă și plină de flori și cadouri. V-a plăcut și vouă, nu-i așa?

Nu pot să zic nimic că eu de aseara mi-am primit mărțișorul, astăzi doar m-am bucurat de soare, voioșie și multe, multe culori. Am văzut munți de flori, care mai de care mai frumoase și mai roz, altele mai albastre, parfumate în o mie de feluri, zambile și garoafe, lalele și frezii și mărțișoare, băi vere!!! Mărțișoareee să-ți pui și-n cap! Și toată lumea binevoitoare și fericită, ca niciodată! Nu mi-a venit să cred, nu tu țipete, nu tu urlete, nu înjurături și îmbrâncituri, culmea culmilor, tot poporul se purta civilizat pe stradă, la metrou, la cumpărături, la etc. De parcă ar fi uitat cum se-njură pe la noi. Să știți că sfârșitul lumii ăsta cu care ne-au tot amenințat prin ziare și pe la tv n-a venit aiurea, ci a venit cu niște schimbări, că bine zic marii oameni de știință că am trecut prin stratul de fotoni în altă dimensiune, că uite, am devenit și noi mai civilizați, zău așa. Eu mă bucur, numai de-ar ține, dar și de-o fi să nu fie de durată, măcar acum ne-am bucurat și noi de pace, să sărbătorim în tihnă 1 Martie și să ne priască. Iata și un filmuleț, să vă convingeți :)

Eu sunt tare fericită și mulțumită, după cum spuneam, mi-am primit mățișorul de cu seară și ăștia doi abia așteptă momentul să mi-l atârne de gât. Am primit, deci, o libelulă de toată frumusețea, de la Teo. Flavia a primit un căluț de mare, veritabil  obiect, am auzit-o în treacăt (în timp ce mă jucam absorbită cu firul de la mărțișor – am și poze, apropo) că ar vrea să poarte și ea libelula, mă întreb acum, oare mi-o da mie căluțul ei?! Adică schimb la schimb sau îl ia așa că e ea mai șmecheră?! Am mai auzit eu bancuri din astea, e fix ca în povestea aia cu țiganul și cu nimic. Ce, nu știți povestea??! Vă zic acu:

<<Era un țigan care se însurase și îl nășise un boier. Acum țiganul, veselie mare că nașu-său era bogat și se gândea el că dacă s-au încuscrit acu, sigur boierul îi va da și finului ceva, doar nu l-o lăsa să moară de foame. Într-o zi ce doi pleacă la vânătoare și boierul îi spune țiganului să-și ia cu el merinde îndeajuns pentru că vor sta toată ziua. Săraci fiind, nevasta țiganului nu are ce să-i pregătească și îi pune la pachet mămăligă cu ceapa. Se scoală ei cu noaptea-n cap și pleacă către pădure, stau ascunși când după o tufă, când după un copac, boierul îl mai și zorește să se miște mai repede și, din dorința de a se arăta cât mai harnic și devotat nașului, țiganul se mai întinde și prin nori, se murdărește pe hainele-i sărăcăcioase, se lovește, în fine, nu reușesc să vâneze nimic. Pe la orele prânzului, când soarele începuse să dogorească sus pe cer, țiganul lihnit de foame și cu mațele ghiorțăindu-i grav, nu mai rezistă și îl roagă pe boier să așterne și ei masa să ia de ale gurii. În timpul mesei țiganul așteaptă ca nașu-său să-l roage și pe fin cu bunătățile pe care i le pregătise boieroaica, însă boierul nu are nici un gând, așa că țiganul înghite in sec, cu privirea lungă la bucatele gustoase ce ședeau pe ștergarul boierului, potolindu-și foame cu prănzul lui sărac, numai din mămăligă și ceapă. După ce-și termină prânzul, pornesc din nou la drum și chinul țiganului continuă, julindu-se tot pe la coate și rupându-și picioarele prin șanțuri, mereu cu gândul la bucatele gustoase ale boierului și leșinat de foame. Într-un târziu cei doi găsesc cuibul unei păsări într-un copac. Țiganul bucuros de pradă, vrea să apuce cuibul și ouăle cât mai repde, deja visând la ce masă gustoasă îi va pregăti nevastă-sa acasă, însă boierul îl sfătuiește să lase cuibul acolo și să aștepte ca pasărea să vină la cuib, iar captura să fir și mai mare. Țiganul bucuros de sfat și că are un naș atât de priceput, îi aduce laude boierului și se mai întinde o leacă prin noroaie așteptând să vină pasarea la cuib și, intr-adevăr se aleg cu o captură mai mare. Acum țiganul și mai bucuros ca mai devreme, încrezător fiind în judecata boierului, îi roagă să facă împărțeala frățește și să plece și ei acasă că era târziu, se înserase demult, el era și nemâncat, mațele nu-i dădeau deloc pace – dar nu-i spuse asta boierului – și Leana lui era pesemne îngrijorată de cât trecuse timpul și n-avea nici un semn de la bărbată-su. Boierul începu a vorbi și făcu împărțeala astfel: „ – Finule, ca să împărțim frățește, eu iau pasărea și ouăle, tu iei cuibul și nimic. Și așa are fiecare câte două, se cheamă că împărțim frățește.” Stătu ți- ganul și se gândi pe toate părțile, le adună, le scăzu, iar le adună și iar le scăzu și până la urmă îi dăte și lui la fel ca lui nașu-său, se consolă cu ideea că împărțeala a fost făcută frățește și plecă acasă cu cuibul și nimic.>>

Vedeți, cam așaceva încearcă să-mi facă Flavia mie, ea să aibă ambele mărțișoare și eu nimic.

Hai că v-am amuzat și de data asta :)

O primăvară frumoasă să aveți, însorită și cu multe cadouri, să fiți frumoase și iubite.

Vă pup din vârful mustăților!

by Pufuleț

A venit primavara

Ați văzut? Ați văzut?? A venit în sfârșit primăvara! După o iarnă relativ lungă și relativ geroasă și relativ bogată în precipitații, deci după o iarnă relativă, a venit și primăvara.

De unde știu?! Păi se vede cu ochiul liber! Ce, voi nu vedeți? La noi pe balcon se stă mai nou cu geamul deschis, eu fac plajă direct de pe căsuță mea de voiaj, prietenii mei guguștiucii și-au reluat locul de onoare în copac, ba chiar deunăzi unul venise la noi la geam și se plimba tacticos pe pervaz, era cam timid ce-i drept. Îi puseserăm noi frimituri de pâine pe pervaz, el le reperase, dar ne reperase și pe noi, și acum era foarte atent și la frimiturile de pâine și la noi, să nu facem vreo mișcare și să-l înhățăm (presupun că rata cea mai mare de pericol o reprezentam eu, pisică fiind); încerca bietul de el să nu pară prea interesat de frimituri de ca și cum el ar fi fost acolo sub acoperire, de exemplu să-și facă rondul de seară, în nici un caz atracția lui principală să fi fost frimiturile. Ne-am amuzat ceva vreme pe seama lui, a venit chiar două zile la rând pe pervaz și, evident că eu eram pe masă, ca să îl văd mai bine :)

Că tot a venit primăvara asta, ai casei au dat iama în parc, evident că eu am rămas de șase acasă, să păzesc patul de molii și florile de muște. Pe mine nu puteau să mă ia cu ei.Ce-aș mai fi alergat și eu un pic prin parc... Au venit doar cu povești că taare s-au mai distrat și taare le-a mai plăcut și cum se vor duce ei din nou și ce fericite erau rațele și ce agitați erau pescărușii și ce a mai mâncat toată lumea și ce păcat că n-au avut mai multă pâine la ei, dar nu-i nimic că mâine venim iar. Iar eu în tot timpul ăsta am stat ca fraiera în casă să încălzesc patul.

Cu rațele și pescărușii – distracție mare, au ajuns ăștia doi ai mei să-și petreacă mai mult timp în parc cu orătăniile decât cu mine! Ei lasă că o veni ea și vara, evadez eu din nou ca-n filme și de n-oi da iama-n rațele lor de pe lac și în pescărușii ăia nesuferiți, să-mi ziceți mie ce-oți vrea! Asta-i discrminare, jos guvernu'! Huuuooo!!! De când n-am mai fost dusă la plimbare?! De când n-am mai fost dusă la mare?! Sau la munte sau la țară sau unde-o fi?! Ș-apoi a trecut o groază de vreme de când n-am mai intrat prin efracție la vecini, ar trebui să mi se ridice o statuie! Voi lua măsuri, de urgență am să mă prezint în Piată Universității și voi scanda lozinci, păi nu se mai poate!!! Aaa și aștep și despăgubiri morale!

Daa, să ne calmăm, vorbeam despre vestitorii primăverii la noi în Pufuleția. Într-o zi, pentru că am fost cuminte am primit și flori, pentru mine sunt și cadourile toate, tot pentru mine au fost aduse. Ia, poftim aici. Și adevărații vestitori ai primăverii, am primit și ghiocei! Hai ziceți că nu suntem adorabili?! Ia priviți ce bine semănăm, ca două picături, o frumusețe! Atât de frumoși ghioceii că m-am abținut să-i mănânc, i-am mirosit luung și prelung, le-am dat târcoale de nenumărate ori, însă am fost fată cuminte. Păi cum să devorezi asemenea minunății?!

Pentru că mi-au adus ghiocei, îi iert că nu m-au luat în parc la rațe, dar doar de data asta să fie!

Și ca o paranteză, un pic pe lângă subicet, domnule, primăvara asta vine cu stare de bine, cu tonus, domnule! Simt așa cum mă întremez după o iarnă lungă, simt cum iau proporții și cum mă-ngraș. E drept că mănânc toata ziua, dar de la asta o fi?! Sau oi fi rămas graviduță în cele din urmă cu Motănel cel Frumușel?!

Bănuiesc că mai devreme sau mai târziu voi afla, până atunci o primăvară frumoasă să aveți! Și nu uitați, vine 1 Martie, fetelooor! Pregătiți-vă mărțișoarele de pe acum! Miaaauu!




by Pufuleț

Sunt o norocoasă

Să știți că sunt, și voi sunteți la fel cele care aveți căsuțe, păpică, mămici și tătici care vă iubesc, au grijă de voie și vă dau atenție și tot ce vă mai trebuie. Tare supărată am mai fost zilele astea. Am tot văzut pe Facebook tot felul de animăluțe neiubite și chinuite care stau care pe străzi, care prin adăposturi, fără atenție, fără căldură, fără păpică buna și fără căsuțe. Și căței și psicuțe, și tot ce își doresc și ei este să aibă pe cineva care să aibă grijă de ele și să le iubească. E tot ce au nevoie ca să fie fericite. Nici nu cer atât de mult și în schimb, dau atâta iubire și-ți luminează toată ziua și-ți înveselesc toată casa.

Îmi pare rău de ele că nu au căsuța lor așa cu o am eu pe a mea. Mi-ar plăcea să le pot ajuta cu ceva pe bietele animăluțe, așa că am vorbit cu Flavia și am donat și noi câțiva bănuți pentru adăpostul de căței și alți câțiva bănuți pentru adăpostul de pisicuțe. M-am mai înveselit puțin acum și, mai ales că mi s-a promis că în viitor vom contribui cu ceva mai mult, ba chiar am auzit vorbe cum că ar vrea colocatarii mei să adopte un cățel și să mi-l aducă și pe Motănel cel frumușel.

După cum spuneam, mă simt tare norocoasă fiindcă indiferent ce-aș face, sunt pe măini bune. Am de toate, nu-mi lipsește nimic și mi se iartă orice. Sunt răsfățată, alintată, giugiulită, spălată, parfumată, dusă la plimbare, hrănită cu toate minunile și mai sunt și vedetă națională. Doar v-am povestit că mi-au făcut cont de Facebook, Pufuleț din Pufuleția mă cheamă, mă găsiți acolo. Am și cont pe Youtube cu filmulețe și tot tacâmul, să joc și intr-un film de Oscar îmi mai lipsește, și așa glumeam eu că poate ajung la Hollywood, și gata, tacâmul complet.

Da, am tot ce-mi trebuie aici, nu-mi lipsește nimic. Și sunt o răsfățată și-o alintată că mă mir și eu de unde atâta alintătură. Pot să fac ce vreau că oricum nu-mi zice nimeni nimic, chiar și atunci când fac câte o trăznaie, ăștia doi mă alintă în loc să mă alerge prin casă. Nu vă vine să credeți, știu, nici mie nu mi-ar veni dacă mi-ar spune-o altcineva! Nu trebuie să fac nimic că sunt alintată gata și când mi se pare că sunt nebăgată în seamă, e de rău că urlu și țip și m-agit și mă țin de Flavia ca scaiul prin toată casă, fie să mă bage în seamă și să mă ia în brațe să torc, fie să lase de urgență toate treburile pe care le are prin casă și să vină naiba mai repede la culcare. Păi da, că nu-mi place să dorm singură și trebuie să vină să mă culce. Ba chiar îmi recită și poezii ca să adorm mai bine. Aveți aici câteva versuri din "Balada pisicilor":

A venit un lup din crâng,

Și-alerga prin sat să fure,

Și să ducă în pădure,

Tote pisicuțele care plâng.

Pufuleț e bună și tace,

Lup bătrân cu trei cojoace,

Vin' la maica să te joace,

Du-te, du-te și s-a dus!

 

Da, da, nu vă mirați, lasă că și eu mă trezesc odată cu ceasul și umblu după ea prin casă cu noaptea-n cap chiar dacă mi se închid ochii de somn și mai mult cu ochii închiși mă țin de ea prin bucătărie ca să n-o las singură. Și când vin ei acasă, cine sare repede la ușă diiirect din pat?! Eu! Vin glonț la ușă ca să îi primesc cum se cuvine și să le arăt că mi-a fost dor de ei și că mă bucur că s-au întors acasă. Și când pleacă, stau în mijlocul camerei (sau patului după caz) și le miaun de acolo și mai fac și câțiva pași anemici spre ușă că poate-poate mă iau și pe mine. Și când vin ei acasă și aud cheia în ușă, miaun lângă ușă până se deschide, și urlu, nu mă lăs, să știe că am luat la cunoștință că au ajuns.

Cum să nu mă răsfețe și cum să nu mă alinte?! Sunt o comoară la casa omului, asta sunt.

Și miau!

by Pufuleț