Lista de dorințe a lui Pufuleț pentru 2013

A mai trecut un an, mai sunt câteva ore și gata, s-a dus și ăsta!

A trecut atât de repede că nici n-am avut timp să-mi trag răsuflarea. Am avut atâtea aventuri și atâtea peripeții și în anul care tocmai se încheie că nici nu știu când a trecut! Și dacă tot sunt pusă față în față cu faptul împlinit, m-am gândit să-mi fac și eu o listă de dorințe, să nu mă încurc printre ele la 12 noaptea când bate ceasul către anul celălalt și să nu dau din colț în colț, că poate tocmai dorințle cele mai arzătoare nu mi le-amintesc...poate le încurc cu cele de anul trecut sau de acum 2 ani și nuuu, n-aș vrea asta! Așa că m-am pus pe înșiruit idei pe hârtie ca o pisică deșteaptă ce sunt, mi-am băut cafeluța de dimineață, mi-am făcut exercițille (a se traduce am măsurat casa de la un capăt la altul de 2 ori și am reușit performanță de a nu da jos cu bradul vs de a nu sparge vreo farfurie/ghiveci/tablou/televizor/etc), mi-am făcut ora de duș că nu vreau să mă prindă Anul Nou necurată, pardon! nespălată, mi-am pregătit șampania și artificiile și acum sunt gata să bată ceasul fix, să-mi rostesc dorințele cu voce tare și să trec în noul an.

 

Dar pâna la lista de dorințe, să pun pe hârtie și să bifez cu văzut și ce am realizat pe anul ce va să se termine în câteva ore. Să trag aer în piept, să mai sorb puțin din cana cu vin fiert (da, beau vin fiert, mi s-a permis o ceșcuță după cină acum, de sărbători – v-am spus că-mi plac sărbătorile) și să vă spun ce învățăminte am tras în ultimele 365 de zile!

Acum ridic lăbuța în aer și declar solemn:

„Eu, Pufuleț, pe parcursul anului 2012 am învățat următoarele:

a) că e bine să fii pisică

b) că e bine să ai casa ta și să încerci pe cât se poate să nu încerci să-ți mărești orizonturile ceea ce mă duce la punctul 

c) că NU e bine să fii neascultătoare (Îmi place să mă plimb pe holul blocului, cum intră careva în casă, hop și eu să ies, cum vrea vreunul să iasă, eu imediat înțeleg că persoana vrea să mă ducă la plimbare și, că să vadă ce pisică deșteaptă sunt și cum i-am citit gândurile, m-am și cățărat pe ușă ca să nu-mi scape ocazia. Doar că astăzi când am prins ușa deschisă și am pornit la plimbare pe hol, în timp ce admiram agale fiecare ușă de pe palier, au apărut niște copii nu știu de unde, cum m-au văzut au început să alerge ca la maraton, iar eu m-am speriat atât de tare că era să sar de pe casa scărilor, noroc că a venit Flavia după mine și m-a scăpat și da, mereu nu sunt cuminte și n-o ascult, mereu vreau să evadez și ați văzut ce pățesc...

 

 

d) că e bine să fii frumoasă :) - vă amintiți că mereu mi se spune așa și mereu scap din încurcătură când fac vreo trăznaie”.

Și datorită punctului d) am primit o grămadă de cadouri în 2012. Ia vedeți aici și să știți că sunt toate ale mele. Bradul cât era el de mare și parcă nu reușea să cuprindă toate cadourile sub crengile sale. Nici n-a fost loc destul în poză să intre toate cadourile. Mi se pare că o punguță nici nu se vede... Ei, lasă că vă povestesc cu lux de amănunte data viitoare.

Vedeți ce bine îmi șade între cadouri? Mai-mai că-mi venea să sar iar sub brad și să iau poziția de "cadou universal" cum am făcut anul trecut :D

Și acum, că am pus lucrurile în ordine și că v-am împărtășit din experiența mea de viață, să trecem și la lista de dorințe pentru 2013!

 

Anul acesta îmi doresc să fiu iubită în continuare, să pot să fac tot

ce vreau ca și până acum, să primesc multe cadouri de ziua mea de

naștere (care pentru cine nu știe s-a stabilit să se sărbătorescă odată cu ziua de naștere a Flaviei), de zilele lor de naștere (a lui Teo, respectiv a Flaviei), de orice fel de zile, doar cadouri să fie și cea mai arzătoare dorință a mea pe 2013 este să devin mămică. Mi-a cam venit vremea, timpul a tot trecut, n-am avut nici o idilă, deși am cunoscut un motănel la un moment dat, o să vă povestesc altă dată despre asta și cum s-a încheiat episodul, și cam e momentul să intru și eu în rândul lumii. Altele la vârsta mea...au deja câte 5-6, e drept că eu mi-am păstrat silueta de fotomodel, dar deh, vine un timp când oricărei femei civilizate îi stă bine la casa ei! Adică măritată, cu bărbat și copii și toate cele. Gata cu brambureala! Promit că în 2013 mă fac fată cuminte și nu mai fug de acasă, ba chiar o să dau anunț la ziar și o să-mi găsesc un motănel pe cinste. Chiar așa, care aveți cunoștinte, poate îmi faceți și mie lipeala cu un domn înalt, educat (nu accept tomberonezi!), stilat și care să spele și vasele și să fie dispus să ducă și copiii la grădiniță. Dacă mi-l găsiți pe Don Juan ăsta, al meu e! Zău că aș fi o mămică pe cinste, ziceți de nu! Am și început să exersez :) Priviți ce bine ne stă!

 

În 2013 vă doresc multă sănătate, dragele mele, să fiți vesele, să fiți iubite, să vi se îndeplinească toate dorințele și „La mulți ani!”
 

 

by Pufuleț

Cum am petrecut Crăciunul

Haaa! În stil mare, pisicesc! În primul și-n primul rând trebuie să spun că s-a gătit intens zilele astea, așa că nu se poate spune că n-aș avea ce mânca. Ba dimpotrivă, e la mâncare că mă gândeam cum ar fi să-mi invit suratele din spatele blocului să tragem un chiolhan! Chiolhan-ciolan sună bine, vorbesc în rime deja.

Păi da, că doar nu în fiecare zi e Crăciunul și se simte până și la mine, am chefuit și eu un pic că doar așa îmi stă bine, am dat pe gât și eu un păhărel de nu-știu-ce, am chiuit, am colindat (prin casă că doar nu prin lumea largă), chef în toată regula ce să mai zic! Toată lumea a sărbătorit în stil mare. Așa e cu sărbătorile astea, ne distrăm, cântăm, dansăm. Eu am dansat cel mai mult, mai ales în jurul bradului și nici n-am fost singură. Acum am cu cine să mă joc, dar numai când vreau eu. Miaau-miaauuu!
 

 

Dar mai bine să vă spun ce am gătit. Cum vă spuneam, am făcut sărmăluțe, fripturici, prăjuturele, plăcințici cu dovleac, brioșe cu ciocolată, cremșnit fraged – o bunătate – alături de care s-au servit aperitive și băuturi sofisticate, toate de nota 20 (luați aminte la mine că eu le-am gustat pe toate). Toate bune, toate multe, din belșug nu așa! Și am mâncat ș-am tot mâncat, ba o sărmăluță, ba o bucățică de friptură, ba un pic de iaurțel și cremă din prăjitură, hai și pe-aia, hai și pe-aialaltă că nu mă mai puteam ridica din pat. Acum trebuie să-mi fac de lucru cu "Pisicuța năzdrăvană", prietena mea cea nouă, să-mi fac exercițiile să mă țin în formă că altfel...doar vreau să particip la Miss în 2013 și ce-am să fac?! Trebuie să dau jos kilogramele acumulate să fiu în formă maximă, nu de alta, dar voi mai petrece și de Revelion.

Frumos Crăciun! Frumos ca-n povești, zău așa. M-am distrat și mă tot distrez în continuare de nu-mi vine să cred. Partea cea mai haioasă a fost cu gătitul, mi-a plăcut la nebunie să alerg pe masă și pe sub masă, să sar prin toate farfuriile și printre toate oalele și ulcele pline cu diferite ingrediente. Mă mai alergau de la bucătărie în cameră și invers, mai dădeam cu ceva jos, mai spărgeam ceva, mai țipa careva la mine să mă dau jos din castronul cu carne sau să ies din mașina de spălat, dar per ansamblu a fost excelent pentru că toate au ieșit atât de bune că-ți vine să te lingi pe degete sau pe lăbuțe în cazul meu, dar cu toată alergătura și agitația, ne-am distraaat, nici n-am cuvinte. Și plus am fost atât de scumpă că mi-au iertat toate năzbâtiile, ce cadou poate fi mai frumos? Cine nu și-ar dori un asemenea cadou? Hai, recunoașteți, știu că sunt o scumpete, numai bună de ținut la casa omului. E drept că mai fac și prostioare, dar sunt de o drăgălășenie rară. Eu știu asta și tocmai pentru asta profit și-mi fac de cap. Flavia tot timpul îmi spune "Norocul tău că eșt frumoasă!" Eeh, ce să spun! Și dacă n-aș fi ce? M-ar da afară din casă?! Nu prea cred! Dar parcă tot e mai bine că sunt o frumusețe rară să știu sigur că mi se permite orice. Ziceți că nu-i așa!

Și împodobitul bradului a fost nemaipomenit și ce-a ieșit la final, o minunăție nu altceva! Atât de frumost rezultatul că m-am abținut să sar în el, dar măcar tot i-am ronțăit niște crenguțe, nu m-am lăsat :) Sunt fooarte fericită și încântată, pe drept cuvânt se spune că nimic nu concurează cu sărbătorile petrecute în familie, daaa, nimic mai adevărat!

Așa mi-am petrecut eu Crăciunul și încă mai petrec! Că tot nu pot să-mi iau mintea de la cadou, ia ziceți, nu-i așa că semănăm?

 

 

 

 

                                                                                                                 by Pufuleț

 

Căciun fericit!

Crăciunuuul, a venit în sfârșit, e aici! Cât l-am așteptat, cât am vorbit despre el și cât l-am visat! Cât mi s-a povestit despre Crăciun și despre cadouri, și cum va fi și ce voi primi dacă voi fi cuminte. A trebuit să mă chinui să fiu civilizată tot anul, să mă spăl pe lăbuțe înainte de masă și să mănânc tot din farfurie, ba am învățat și o poezie chiar ca să-i spun lui Moș Crăciun și să-mi aducă un cadou frumos. Cât l-am așteptat! Și cât iubesc Crăciunul, e perioada mea preferată din an. Îl face să fie așa atmosfera asta de sărbătoare continuă, toată lumea e fericită și veselă, se gătește, se petrece, se merge în vizite, se împodobește bradul și se face schimb de cadouri.

Da, cel mai mult îmi place partea cu cadourile :) Am fost tare cumințică anul acesta, drept pentru care am primit un cadou foarte frumos, nici nu vă imaginați. Sunt tare fericită de cadoul meu, ne jucăm totă ziua de când l-am primit. Sunt cea mai norocoasă pisică și pentru că am fost cuminte, acum am companie, să am cu cine să mă joc și cu cine să mă alerg prin casă. Dă cadoul meu merge și cântă, pe baterii ce-i drept, dar o face. La început eram tare intrigată de noul obiect, nu întelegeam ce este, de unde a venit, ce face și ce vrea de la mine, dar după ce am făcut cunoștință și mi-a explicat care era scopul lui, am devenit cele mai bune prietene.

Mi-a plăcut foarte mult și când am împodobit bradul, m-am distrat pe cinste! M-am jucat cu toate globulețle și le-am înșirat prin casă (noroc că avem mai multe), am pus instalația de pom care cânta „Jingle bells”, am tot dat târcoale pe lângă pom, dar nu mi-a reușit schema pentru că cei doi erau cu ochii pe mine. Dar tot am realizat ceva, cât ei erau ocupați cu decorarea bradului, mai furam și eu o beteală, mai faultam un glob, mai trăgeam de câte o creangă, așa cât să nu trec neobservată.

M-am distrat de minune! Am dansat pe lângă brad, am făcut poze, am cântat colinde, fiecare pe limba lui, dar ce contează, am primit friptură în sânge, mi-am primit cadoul, am fost dusă la plimbare, am fost o răsfățată toată seara. După atâta agitație și zbenguială, am picat lată.

Vă doresc să aveți un Crăciun minunat, să vă distrați și să vă simțiți iubite,dragele mele pisici, să fiți fericite și împlinite, să aveți tot ce vă doriți și să primiți cele mai frumoase cadouri, să vi se îndeplinească cele mai frumoase vise și să aveți o viața fericită și plină de bucurii. Să le aveți pe toate la locul lor și să nu vă lipsească nimic.

Să aveți un Crăciun așa cum îl am eu pe al meu, așa vă doresc!


by Pufuleț

Ne pregătim de Crăciun!

„Moș Crăciun cu plete dalbe,

A sosit de prin nămeți,

Și aduce daruri multe,

Toate darurile la Pufuleț! Toate darurile la Pufuleț!”

Alooo, da-ți-vă jos din pat că e seara de Ajun și avem treabă!

Sau...poate preferați alt colind:

„Am plecat să colindăm, domn-domn să-nălțăm,

Când boierii nu-s acasă, domn-domn să-nălțăm,

Când boierii nu-s acasă, domn-domn să-nălțăm!” Hai să vă las cu o colindă mică să intrați în spiritul Crăciunului :)

 

 Daaa, vine Crăciunul, oameni buni! Mai e puțin și ne bate la ușă. 
E seara de Ajun, se împodobesc brazii, se coc prăjituri, ce poate fi mai frumos?! Se aud colinde de peste tot, de afară, din casă, de la vecini, mai cântăm și noi și nici nu mai știi care cântă de la televizor și care de la noi din casă. Toată lumea cântă „Colindeee, colindee!”, dar nici nu mai contează care are ureche muzicală și care nu, important e că este o atmosferă genereală de sărbătoare și ne simțim bine. Vin colindătorii, ne bat la ușă, ne cântă ceva, ne urează una-alta, noi îi servim cu ce avem prin casă, se bea, se mănânca, se împart cadouri, toată lumea se distrează și mie-mi place! Nu în fiecare zi e Crăciunul! Chiar așa, voi ce vă doriți de Crăciun anul acesta?

 

  Și pentru că ne tot pregătim de săptămâna trecută, a început să se și simtă! Toată casă e plină de fel și fel de mirosuri și arome. Se gătește la nivel mare, s-au făcut prăjituri și prăjiturelele, de toate formele și mărimile și pentru toate gusturile. Ieri am gătit sărmăluțe, zic „am gătit” pentru că am participat și eu la venirea lor pe lume. Ce, nu știați?! Sunt o pisică gospodină și tare, tare talentată, stau în bucătărie cu Flavia și gatesc cât e ziulica de mare. Mă cocoț în vârful mesei și dau indicații de acolo, eu, Pufuleț sunt bucătarul șef. Da, sărmăluțele astea eu le-am gătit, nu prea înțeleg de ce li se spune „sărmăluțe” din moment ce sunt ditamai sarmalele. Reușești să dovedești una, om te-ai făcut, nu-ți mai trebuie mâncare pâna a doua zi, așa sunt de mari! Bine, mă rog, nu om, pisic! Dar acum, de sărbători am aflat că orice fel de discrepanțe care pe parcursul anului se taxează grav, în perioada asta se trec cu vederea. Păi da, se fac reduceri semnificative la fel și fel de articole, îți poți cumpăra diferite lucrușoare de care în timpul anului nu te puteai apropia, la prețuri mult mai mici. Sau unii oameni care nu au decât ură pentru semenii lor, acum uită de toate treburile astea și instantaneu devin mai buni, își fac urări de

bine între ei și familiilor lor și-și dăruiesc cadouri. Nu mă credeți? Aruncați un ochi prin presa scrisă sau mai uitați-vă pe la televizor. Sau, alt exemplu și mai exemplificator, Flavia i-a promis lui Teo al ei că nu-l mai ceartă până la sfârșitul anului, ăsta da cadou de
Crăciun! Vă spun eu, s-a scos!

Miaaaau, mai e puțin, foarte puțin, puțin de tot! Noi am făcut deja
bradul, l-am aranjat bine de tot , l-am împodobit cu fel de fel de globulețe, i-am pus instalație cântătoare și e gata de primit cadouri. Vă arăt poze cu bradul data viitoare (poate o să fie și cadoul meu pe sub el...), acum ar cam trebuie să mă pregătesc de somnic. Mi s-a spus că așa fac pisicuțele cuminți, nu au voie să stea treze, trebuie să meargă la culcare că altfel... nu mai primesc cadouri! Oooof...

 

Dar mai e puțin și vine Moșul și abia aștept să-mi primesc cadoul. Și ca să vadă Moș Crăciun că am fost fetiță cuminte și că-mi merit cadoul, cu ceva ajutor de la amicul meu Teo (el a scris versurile), am pregătit și o poezioară:

„Somnoroase mustăcioare,

Pe la pisuț se adună,

Se ascund pe botic,

Noapte bună!”

by Pufuleț

Cine bate la ușă, Apocalipsa sau colindătorii?

Uite că a venit si ziua apocaliptică, ziua Apocalipsei prezisă de toată lumea. Atâta au prezis-o toți că nu știai ce să mai crezi, unii ziceau într-un fel, alții în alt fel, ba că vine se auzeau niște voci din lumea largă, ba că nu vine, spuneau prezicătorii ei. Acum ce să mai cred și eu...mai ales un animăluț mic așa ca mine, vă dați seama că m-am speriat în ultimul hal și, logic! m-am rulefugiat sub pat. Patul este ascunzătoarea ideală pentru mine, indiferent de ce cataclsime au loc prin casă, fuga sub pat; nu contează ce se întâmplă pe afară sau ce zgomote vin de pe hol, repede sub pat; chiar și când mă joc singură prin casă (da, mă mai joc și singură uneori!) și mi se năzare ceva, alerg disperată și în fuga mare, patuuuul! Mai bine zis „sub-patul” a devenit a doua forma de existență pentru mine sau, mai nou, că acum trebuie să vorbim în termeni apocaliptici, a doua formă de subzistență.

Parcă mă și văd jucând rolul principal din Terminator 1,2 sau 3, n-are importanță, toate merg după același scenariu etern (mie tare mi-a mai plăcut filmul ăla, mă uitam cu ochii mei mari albaștri aproape să-mi iasă din orbite și cu suflețelul la guriță, Flavia, prietena mea, a și plâns când Terminatorul bun și-a dat obștescul în Terminator 2 parcă) și da, spuneam parcă mă și vă interpretând de zor rolul principal. Adică să nu mai fie Schwarzenegger mare și tare acolo să facă legea și să salveze lumea, să fac eu toate astea. Eu, Pufuleț, cu nervii și mustățile mele de fier, eu, Pufuleț cea neînfricată să spulber tot ce mișcă, să salvez omenirirea, pisicimea și Universul de la pieire. Să fiu erou național și internațional, eroina supremă, să mă războiesc cu Skynet, în cazul de față Apolcalipsa în cap și-n picioare!

Zău așa, Apolcalipsa asta a devenit un personaj. Nu ne mai temem de sfârșitul lumii, nu ne mai e frică că o s-o „mierlim” cum ar zice unii, nu ne mai grăbim să ne cărăm casa în spinare și s-o luăm la sănătoasa într-o lume mai bună. Acum așteptăm să vină Apolcalipsa de parcă Apolcalipsa asta ar fi cineva, vreun personaj celebru pe care ar trebui să-l întâmpinăm cu sufletul la gură, cu pâine și cu sare.

Nu mă înțelegeți greșit, nu spun că n-o fi și niște adevăr prin scrierile alea mayașe sau că savanții n-or avea și ei dreptatea lor sau că lumea astea minunată în care trăim cu toții zi de zi nu s-o îndrepta și ea către un final al ei...însă pâna atunci, eu cu sufletul meu micuț și nevinovat de pisică, zic că mai e mult. Voi oamenii prea vă speriați din orice și prea acordați mai multă atenție decât trebuie unor aspecte comerciale (da! am auzit cuvântul ăsta, imi place!), mai e un pic și vine Crăciunul și eu abia aștept! Toți ne pregătim pentru Crăciun pe-aici, Flavia e cu gătitul și cu florile ei și are grijă de mine să am tot ce-mi trebuie, Teo ne cumpără cadouri (Teo e prietenul Flaviei care în curând va veni să stea cu noi, l-am adoptat și pe el că e simpatic), iar eu dorm cât e ziulica de lungă, mă joc ș altă treabă n-am. Astea sunt lucrurile care au cu adevărat importanță, în curând vin colindătorii, abia aștept să-mi cânte la ușă și să mă frec pe lângă picioarele lor, să împodobim bradul, să sar pe lângă el și în el, să mă joc cu globurile și să-mi primesc și eu cadourile și urările de bine ca în fiecare an.

 

La mine-n căsuță e cald și bine, e un paradis pisicesc unde toate sunt bune și frumoase și la locul lor, aici nu mi se poate întâmpla nimic!

Nu, sfârșitul lumii nu-i aici! Apocalipsa nu vine azi!


by Pufuleț

Casă, dulce casă

Bârrrrr! Frig, foarte frig!

Ați văzut ce e afară? E frig de crapă pietrele și ninge, ninge ca-n povești. E frumos, nu zic nu, dar parcă e frumos doar să privești pe geam de la căldurică. Pe vremea asta, nici un câine nu-ți vine să dai afară din casă, dar o pisică! Ce bine că am căsuță mea, caldă și primitoare, unde pot să fac ce vreau eu și nu mă dă nimeni afară. Daaaaa, ce biiine!

Pe o vreme ca asta nu-mi vine să mai ies în plimbări. Am fost eu în multe expediții și am trecut prin multe aventuri, dar acum, cel mai inteligent lucru de făcut din partea unei ființe micuțe așa ca mine, este să stea cumințică la adăpost. Nu e vreme de plimbat acum! Vă spun, e mult mai bine în casă decât afară!

Mă uit la prietenii mei, guguștiucii, cum stau săracii în cuibul lor, zgbriguliți și înfometați. Ce viață mai e și asta. Mă uit la ei în fiecare zi, de pe geam. Stau cocoțată pe pervaz și le urmăresc toate mișcările. Ne știm de când eram mici, doar am crescut împreună. Eu eram mică, puii lor erau mici. Am crescut eu și m-am experimentat în ale evadării, au crescut și puii lor și au venit alții. E drept, recunosc că nu de puține ori îî urmăream de pe geam lingându-mă pofticioasă pe mustăți, dar acum mi-e milă de ei. Săracii, stau acolo în copac, înghețați și necăjiți, nu au nici o bucurie pe vremea asta infernală. Ce sărbători or să aibă ei, cum or să petreacă înghețați și necăjiți, credeți că le mai arde? I-aș invita pe la mine, la o ceașcă de vin fiert sau o cacao cu lapte, ceva călduț acolo să li se mai dezmorțească și lor lăbuțele și aripioarele și poate ne-am spune povestioare la gura sobei. Ce vis draguuuț! Aaa, nuu, sobă nu, că n-avem, dar i-aș lăsa pe ei să stea pe calorifer să-și usuce penele. Zău că i-aș lăsa! Nu-s chiar așa de oportunistă cum mă crede lumea!

Și amicii mei cățeii, săracii! Frig, domnule, frig! Ce aleargă și ei dintr-o parte în alta a orașului să prindă o bucățică de mâncare, să nu se culce cu stomacul gol, să-și pună sângele în mișcare și să li se încălzească sufletul, că bietele lăbuțe nici nu și le mai simt. Bieții de ei! Și bietele mame, care aleargă disperate de la un trecător la altul și de la o curte la altă să primească un colțișor de ce-o fi să-l ducă puilor lor să nu moară de foame și mai ales de frig peste noapte...

E bine de mine că am casă. Sunt o răsfățată! Fac tot ce vreau, am de toate, nu-mi lipsește nimic, am locul meu de unde nu mă deranjează nimeni. De fapt locul meu este peste tot, prin toată casă, stau pe unde vreau, fac ce vreau! E cald și bine, până nu se încălzește afară nu mai plec nicăieri. Stau toată ziua și dorm, doar mai schimb locul ca să nu mă plictisesc. Mă mut din vârful patului pe calorifer, apoi merg să iau o gustărica, apoi un pic prin bucătărie, arunc un ochi pe geam, mă îngrozesc când văd perdeaua de fulgi, mai fac câteva exhibiții pe masă, Flavia mă mai aleargă un pic (suntem colocatare, împarțim același apartament, ea are grijă de mine), mai fac câte o trăznaie, mă refugiez sub pat de urgență (asta am făcut aseară, i-am rupt ardeiașul, dar jur că n-am vrut!), îmi mai las părul pe covor și tot așa. Nu mă plictisesc, activitatea principală e să dorm aproape toată ziua. Când se deschide geamul nici nu mă mai agit. Oricum e prea frig, mustățile mele simt temperatura aerului din cameră, chit că geamul se deschide la bucătărie, dar nu mă mai tentează. Nu acum. Aștept să vină vremea frumoasă să plec la plimbare.

Acum ne pregătim de Crăciun, mai e un pic și abia aștept. O să fiu cuminte, promiiit!

Poate primesc și eu ceva!


by Pufuleț

Pedeapsa

Bună ziua sau bună seara! Sau bună dimineață acolo unde vă aflați!

Vă merge bine? Sunt toate bune acolo la voi? Aveți mâncare, apă, nisip proaspăt? Le aveți pe toate cele trebuincioase? Ați dormit bine, dragele mele? Ați fost învelite și ați visat frumos? Tocmai v-ați trezit și acum vă întindeți lăbuțele în aer să vă exersați mișcarile de „bună dimineața” ca apoi să așteptați să vi se servească cafeluța în pătuț sau încă vă mai intoarceți de pe o parte pe alta în așternuturile calde și așteptați să vi se facă invitația la masă, personalizată și să fiți nominalizate în ordine ierarhică?

Mda? Ei bine, mă bucur că toate vă merg din plin și că nu trebuie să duceți o luptă pentru supraviețuire ca unii dintre noi. Pentru alții lucrurile n-au fost atât de roz tot timpul. Vă mai amintiți doar că în articolul precedent vă povesteam cum am evadat, cum au încercat să mă păcălească să vin înapoi cu bucata aceea de carne de pui tocmai scoasă de pe grătar, cum am intrat prin efracție la vecini, apoi lupta cu Bestia și marea umilință de final. Vă amintiți? Și ce bravă am fost! Da? Vă amintiți?? Mă bucur! Pentru că scena asta, tentativa asta de evadare m-a costat cam scump, dragele mele...

Imediat ce m-am întors și după bătaia bună despre care v-am povestit că am încasat-o, s-au petrecut schimbări majore la domiciul meu, am fost supusă unui regim drastic și unor pedepse capitale! Da, a fost cumplit! Mi-e și rușine să vă povestesc...abia îmi țin lacrimile printre gene când vă spun despre toate aceste lucruri odioase care mi s-au întâmplat, la care am fost supusă, eu, tocmai Eu, valoarea absolută în ale pisicismelor, Eu, patroana și matroana în această casa, Eu, care făceam legea oricând și la orice oră din zi sau din noapte, care îmi permiteam să fac orice ca o adevărată amazoană a societății moderne...mi-e rușine de mine! Nici nu știu cum o să mai pot trăi in condiția asta mizeră în care m-au aruncat!

Să vă povestesc și ce mi s-a întâmplat, să vedeți și voi, dragele mele, la ce cazne am fost supusă.

După cum vă spuneam, când m-am întors, răii aștia doi s-au pus cu pedepsele pe mine. Nu mai aveam voie să dorm pe unde aveam eu chef (pe masă, pe jos, pe hainele lor, etc - locurile mele preferate), nu mai aveam voie să alerg prin casă că auzi! dacă sparg ceva, dacă trântesc ceva, că nu era loc de mine prin casă cât e casa asta de mare! Nu mai aveam voie să jumulesc florile (care e activitatea mea preferată, apropo, el îi aduce ei flori și ea le înșiră prin casă, iar mie așa-mi place să le jumulesc, o să vă aduc poze intr-o zi când ne vedem la un ceai), nu mai aveam voie să-mi răstron mâncarea (da! îmi place s-o răstorn) și mai grav, nu mai aveam voie să ies la plimbare... Nu mai aveam voie să merg nicieri, nici să ies la ușă, nici pe geam, nici pe sub geam, nici nimic. Ce plimbare, ce aventură, ce evadare?! Se sfârșise cu toate, aștia doi erau cu ochii pe mine ca pe butelie! Nu mai prindeam eu geamul deschis și când era deschis, păi ce, credeți că mai îndrăzneam să fac vreo mișcare? Mă păzeau mai rău ca pe hoții de cai! Da, da, nu era de glumit. Habar n-aveți voi, nici nu știți prin ce chinuri am trecut. Ba mai rău, m-au și închis în cușcă, am fost sechestrată și închisă, rușinată și privată de libertate mai ceva ca la pușcarie! Vai de blănița mea mătăsoasă! Ce, credeți că mi-a fost usor?! Dar lasă, lasă că știu eu ce gândiți! Știu ce gândiți chiar acum, mă credeți demnă de milă, nu-i așa? Hai, recunoașteți măcar!

Da, m-am simțit mizerabilă, m-am simțit învinsă, capitulată. Da, m-am simțit ca o rușine pentru neamul din care fac parte, nici nu mă mai simt demnă să-l reprezint, eu, cel mai frumos exemplar! Oo da, mi-au distrus personalitatea, mi-au distrus self-esteem-ul,nici nu mă mai recunosc, nici nu mai știu dacă în spatele acestor lacrimi și acestor cuvinte sunt eu, diva absolută sau, dacă nu cumva, se tânguie vreo pisică de la tomberon, demnă de milă. Un expemplar atât de rar cum sunt eu, cu sânge regal, nu s-ar comporta niciodată așa. Nu și-ar plânge de milă în veci și, mai ales, nu s-ar lasă văzut de cei de rang inferior, ca voi, în asemenea hal în vecii vecilor!

 Așa că, imi șterg lacrimile, îmi îndrept spatele, umerii înainte, îmi iau o poză de învingător și merg înainte. Nu mă răzbesc ei pe mine cu una, cu două! Da' ce-și închipuiau?! Că m-au supus, că m-au răpus?! Pe mine? Niciodată! Și pentru că sunt într-adevăr o erorină și pentru că am un spirit atât de puternic (cred că ma trag direct din neamul lui Richard the Lion Heart, da, sunt convinsă, probabil că-i sunt nepoată îndepartată, de spița a 14-a – păi altfel nu era posibil într-un trup atât de micuț să-și aibă lăcașul un spirit atât de mare și de neînfricat! E cât se poate de clar, n-ați văzut? Până și numele ni se înrudesc. Absolut, bunicul meu provenea dintr-o familie regală de lei, Richard Inimă de Leu, păi nu? Iar eu sunt pisică, știti prea bine că pisica este un leu mai mic! Da, e cât se poate de clar, din familie de regi mă trag și încă ce familie, he-heee!

Va trebuie să merg să-mi revendic moștenirea imediat ce termin cu aștia) și de neîndumplecat, îmi voi șterge lacrimile, voi arunca rușinea deoparte și voi merge înainte pe drumul meu victorios. Doar am o moștenire de revendicat. Vorba aia, sunt de viță nobilă și nu pot permite orice fel de comportamente de rang inferior.
 

Vă salut ușor din vârful lăbuțelor!


by Pufuleț

Marea evadare

Miiaaau!! Bună dimineața!

Cum ați dormit, dragele mele surate? Bine sper, pentru că eu am dormit minunat! Miiiau prelung din vârful mustăților! Am dormit ca o pisică alintată ce sunt, mi-am întins corpul pe canapea și am dormit vreo câteva ore bune, apoi am dat o raită prin bucătarie, să iau o gustare, și încă una prin casă, să văd ce se mai petrece (cum era noapte, nimic nou, după cum ați bănuit), apoi a urmat baia cea prelungă în vârful patului și, nu în cele din urmă, ora de spa echivalentă cu tolăneala pe calorifer, unde am mai zăcut timp de câteva ore bune... pâna când s-a trezit și „stăpâna” casei, leneșa asta pe care n-o dai jos din pat cu una cu două, și ne-am început activitatea noastră cea de toate zilele.

Vă întrebați probabil de ce am moțăit până la orele două ale amiezii, 14:00 cum ar zice unii, sau 2:00 PM, cum dorește suflețelul vostru. Era și cazul să dorm atât după petecerea de azi-noapte! Cele care n-ați binevoit să veniți nici nu știți despre ce vorbesc, nici nu știți ce-ați pierdut și așa vă trebuie, de ce ați fost sfioase și n-ați vrut să mă încântați cu prezența voastră? De ce ați fost lașe și n-ați părăsit domiciliul imediat și cu orice preț? Credeați că n-o să mai primiți de mâncare? Că nu veți mai fi iubite și îngrijite și răsfățate? Trebuia să luați atitudine, dragele mele, să faceți ca mine. Nici nu știți voi de câte ori am încercat eu să evadez, ba chiar am și reușit de câteva ori, și de fiecare dată am fost adusă înapoi mișelește, acoperită de rușine și de strigături. Am mâncat și niște bătăiță chiar... dar nu m-am lăsat învinsă: de câte ori prind geamul deschis, o tai pe fereastră și nu mă uit înapoi. Îmi scuip în sân și ce-o fi o fi. Cu Dumnezeul pisicilor înainte! Avanti!

Ce, credeți că n-am pățit-o? Că nu mi-am luat-o peste botic? Habar n-aveți voi câte aventuri din astea am eu la activ! Ha! Într-o seară, era chiar în vara asta dacă n-a început să mă lase memoria, cei doi ai casei se-apucaseră de gătit, grătare și chestii, he-he, dar ce credeți voi? Au lăsat geamul de la bucătarie deschis, pesemne să se aerisească, doar nu și-or fi închipuit că vine Zburătorul în vizită pe geam la ei! Și eu, cum am văzut ocazia, ce mi-am zis? E timpul s-o șterg în lumea largă, prea sunt persecutată, prea nu sunt apreciată și băgată în seamă așa cum merit! Așa că mi-am azvârlit urechile pe spate, am adulmecat aerul de afară cu mustățile, mi-am ridicat coada în vânt și... pe-aici ți-e drumul! Am zbughit-o pe geam, pe pervaz, am băgat viteză și... ce crezi? Nu prea aveam unde să fug în lumea largă că... eram la etajul 3, loc nu era s-o dai la-ntors, acrobată sunt, că deh! sunt pisică, dar chiar și așa parcă nu-mi venea să mă arunc de acolo, nu de alta, dar jos era ciment și mai era și întuneric, dacă, Doamne ferește! aterizam nu-știu-cum și mă loveam la nu-știu-ce, mă mai făceam și de râs, și cum toate imaginile astea rușinoase și demne de milă mi-au trecut imediat prin fața ochilor, am decis: nu! Nu voi face asta, nu voi sări fără parașută și mijloace de protecție.

Dar nici înapoi nu era de mers, cum cei doi ieșiseră pe geam să mă ademenescă înapoi, ea făcându-mi semne războinice și urlând ca disperata în noapte să vin imediat înapoi dacă țin la pielea mea, că, de nu, voi mânca o bataie groaznică, iar el, dorind să pară ceva mai bun și mai uman și să solidarizeze cu mine în evadarea aceasta din propria-mi existență, se agățase de geam și încerca să mă momească cu o pulpă de pui, proaspăt scoasă de pe grătar... care mirosea îmbietor, ce-i drept. Îmi tot făcea semne disperate cu cotoiul acela prin aer, că doar-doar mirosul o veni la mine și așa m-oi îmbuna să vin înapoi pe geam...

Vedeți ironia? Să mă momească pe mine cu un cotoi...

Și atunci mi-am spus „NU! Nu-mi voi călca pe mândrie! Nu mă voi întoarce acolo! Îmi voi continua drumul către libertate, chiar de-ar fi să mor de foame. Voi muri de foame, dar cel puțin voi fi o pisică eroină, un model de urmat pentru generațiile viitoare!”. Și zâmbind în sinea mea la acest gând, repde am intrat în țeava de evacuare legată la hota vecinilor. Am stat acolo ghemotită preț de câteva minute bune, precum infractorii, apoi, avidă de și mai multă adrenalină, am intrat prin efracție (ce-mi place cuvântul ăsta, îl ador!) în casă la vecini.

Aceștia, spre norocul meu, țineau și ei geamul deschis în plină vară. O vreme a fost bine, am explorat în voie. Numai o vreme, fiindcă, mai apoi, Bestia aceea mi-a făcut simțită prezența în toată casa cu mârâiturile și lătrăturile ei, ca să nu mai spun și că începuse un pic să-mi fie frică, fetelor. Da! Ce vă mirați așa? Noi, pisicile aristocrate, ținem tare mult la coafura noastră.

Mă dăduse de gol Bestia cu 4 picioare, așa că venise timpul s-o tai înapoi acasă.

Mă și vedeam pășind sfioasă, acoperită de rușine încă o dată, dar înghițind în sec și jurându-mi în gând că va fi ultima dată când acceptam să fiu învinsă. Deja îmi treceau prin cap gânduri și scene sadice de răzbunare împotriva Bestiei, în timp ce galopam pe pervaz să ajung mai repede acasă, și, când să fac săritura finală și să scap de calvar, am înlemnit! Nemernicii închiseseră geamul...

Am miorlăit cât am putut, am dat cu capul în geam că doar-doar s-or îmbuna și mi-or deschide (îmi era și frică de Bestie să nu mă urmărească, să nu fi venit după mine...vai de suflețelul meu!) și nimic...

După un timp s-a deschis geamul. Îmi era frică să intru, îmi era frică și să rămân afară, am mieunat suav, mi-am luat o expresie inocentă pe față și am făcut primul pas. Bineînțeles că unul sau altul dintre cei doi (nici nu mai avea importanță care) m-a înșfăcat și m-a tras în casă și acum să te ții! Mă gândeam eu că o să mănănc o bătaie soră cu moartea, mă așteptam că ăsta îmi va fi tratamentul în caz de eșec și acum, cu inima cât un purice, trebuia să îndur. Noroc că el n-a lăsat-o să-mi aplice pedeapsa pe care mi-o pregătise, nu m-a caftit cine-știe ce, iar din partea lui, am încasat doar o palmă la funduleț. Am scăpat ieftin, zic eu :)

Doar că a doua zi ne-am trezit cu un bilet în ușă de la vecina, lipsit de noimă și de orice reguli gramaticale și plin de amenințări la adresa mea și care arăta așa:

Nici nu vă puteți imagina ce-a urmat. Dar toate astea până la o nouă încercare. Nu vă lăsați, faceți ca mine și veți intra în istorie!

Vă pup.


by Pufuleț

Pufuleț

Ziua bună, suratele mele, vă salut pe toți și pe toate din colțul mustaților mele lungi și mătăsoase.

Probabil vă întrebați cine vă vorbește... sunt eu, Pufuleț, pisica aristocrată și cea mai răsfățată din cartier și acum vă invit să poftiți in lumea mea. Ei bine, „Bine ați venit în Pufuleția!”

Poate că vă întrebați ce facem noi aici, ei bine... ce facem noi aici?! Sau mai bine zis, ce faceți voi aici? Dragele mele și dragii mei, suntem aici pentru a vă arăta drumul către lumea mea, pentru a vă deschide ușa către tărâmul tuturor posibilităților pisicești și nu numai, pentru a împărtăși cu voi răsfățul și deliciile vieții pufulețiene. Doresc să vă inițiez în viața de pisică aristocrată, pentru că nu-i ușor să fii ca mine, să trăiești la limită zi de zi și în fiecare clipă să simți că ești pe muchie de cuțit, fiindcă nu-i ușor deloc să trăiești sub acoperire în propria-ți casă, nici n-aveți idee ce înseamnă să-ți croiești drumul de pisică într-o casă guvernată de oameni, dar... nu pentru asta suntem aici, toate la timpul lor, acum am a vă povesti altceva. Să ne bucurăm, deci, că suntem aici, deschideți usa și îndrăzniți, intrați, vă rog! Pufuleția se întinde la picioarele voastre! Pardon! În fața lăbuțelor voastre.

Dar să mă prezint: mă numesc Pufuleț, cum spuneam, sunt o pisică răsfățată, Siameză la origini, am tot ce vreau și cu toate astea, parcă aș vrea mai mult. Că sunt Siameză am aflat de curând. Cum s-a ajuns aici? Simplu, cea care are grijă de mine m-a confundat cu rasa cealaltă, soră cu mine, Birmaneza. Așa se face că în cartea mea de identitate apar la secțiunea Interpretare drept Birmaneză. Prin nu știu ce întamplare, nu cu mult timp în urmă, a găsit ea pe Internet un articol și s-a luminat și așa am aflat că de fapt și în fapt fusesem încadrată la categoria greșită. Vă dați seama? Întelegeți drama mea? O Siameză originală ca mine care umblă sub acoperire și cu acte false! Mai mare rușinea...nici nu-mi vine să-mi mai scot capul în lume și pentru asta mereu mă refugiez sub pat. Apropo, era și-un cântecel:

Într-o nu știu care seară, 

Într-o nu știu care vară, 

Într-un nu știu care sat, 

Sub un nu știu care pat,

Stă pitită o pisică, 

Tremurând și ea de frică, 

Fiindc' aflase dintr-o carte, 

Fiindc' aflase dintr-o caarteeee 

Că-ntr-o nu știu care seară, 

Într-o nu știu care vară, 

Într-un nu știu care sat, 

Sub un nu știu care pat

Stă o stăpână rea care nu știe ce rasă e pisica ei!”

Și punct! Sunt nervoasă acum, suratelor, tocmai mi-am amintit din nou de drama care-mi tulbură existența. Dar... să inspirăm adââânc și să trecem peste. Vă las cu originalul o lecuță, să ne revenim!

Începusem cu prezentările și, ca o gazdă uitucă ce sunt, nici nu v-am servit cu aperitive. Dar poftiți, poftiți! La noi sunt de toate, avem orice vă doriți, de la mâncare pentru pisici, care este din belșug și n-o mănâncă nimeni, până la plante și plăntuțe, ardeiași și flori de toate modele pământului, în care, de nervi și din lipsă de atenție (și uneori de foame, biata de mine), îmi place să-mi înfig colții. Mâncarea de pisici zace peste tot și n-o mănânc, poate din cauză că m-am plictisit de ea; și, în semn de protest, nu mănânc numic, aștept și aștept să treacă zilele și stau nemâncată, am intrat în greva foamei, dar nu se sesizează nimeni să-mi aducă altceva. Să ma întrebe, poate aș dori să servesc altceva astăzi. Poate un piept de pui fraged afumat, un somon încins bine în tigaie, sau poate niște cotlet de fazan proaspăt la grătar. Pentru ei își iau fel și fel de chestii, aperitive, gustări și băuturi alese. Gustă și degustă din toate, dau petreceri, sindrofii și dezmățuri, iar pe mine mă țin numai pe mâncare pisicească. Uneori mă înfurii și sar peste ei, le sar chiar și în farfurie! Cum se poate? La rangul meu, mă simt ofensată... și asta numai ca să apuc și eu să degust un pic din croissantul lor sau prăjitura sau înghețata pe care o înfulecă cu atâta lăcomie!

De bine, de rău, casa e destul de mare, se poate alerga (eu îmi fac exercițiile în fiecare zi), avem canapele drăguțe și pufoase pe care ne putem odihni, covoare moi pe care ne putem face siesta, calorifere calde pe care să tragem un somn de voie în regim de saună și bineînțeles că există și gresia de pe jos, să ne răcorim în zilele cu caniculă, masa din bucătărie, unde se poate face plajă și nu vă deranjează nimeni (doar dacă se gătește) și, desigur, întotdeauna geamul atunci când dorim o evadare din cotidian. Dar cu asta e mai greu, că stă mai mereu închis și e destul de greu să fentezi ochiul vigilent al scorpiei care are grijă de mine. Daaar, și cum mereu există și un „dar”, pentru că sunt o pisică inteligentă și abilă, reușesc să mai și evadez din când în când. Acum e frig oricum și e mai bine în casă. Ne-ar îngheța lăbuțele prin zăpadă, suratelor, pe când în căsuță la mine e cald și bine și... la naiba! Acum mi-a picat fisa! Sâmbătă seara vă invit pe toate la mine. Avem casa liberă, urechile mele fine au captat un mesaj cum că cei doi vor pleca în oraș să spargă niște bani la cazino și să serbeze pe unul dintre ei (ce-o fi așa de serbat?! Oamenii ăștia, nu-i înțeleg deloc!). Așa că, dragelor, avem toată casa la dispoziție! Vă invit la mine să punem de-o petrecere ca-n filme. Cu bucate alese, băuturi fine, trabuce și havane, grătare, friptane și foc de tabără.

Ținuta obligatorie! Masa și dansul se dau la mine. Nu veniți singuri, veniți însoțiți. Vă aștept.

Pe sâmbătă, deci!


by Pufuleț