Cei 3 purcelusi cu ochisori

Da, ati inteles bine, sunt foarte fericita sa va anunt ca cei 3 purcelusi ai mei au ochisori. Toti! Sunt o mandrete de pisoi in miniatura, mititei si dragalasi, dar graaasi si mieunatori. Sunt tare mandra de ei si le acord o desosebita atentie.

Sunt vigilenta-n persoana! Pai da, sunt foarte atenta la tot ce misca prin casa, si cand spun la tot ce misca, evident ca ma refer la bunul meu prieten, Teo, care si cand nu respira parca ma calca pe nervi. De Flavia nu-i problema, in ea am incredere, pot linistita sa-mi las copiii pe mana ei si sa plec un pic la plimbare sau sa fac o baie rapida de soare, dar pe Teo il caftesc la orice ora si din orice motiv. Adica fara motiv, o stiu si eu si la fel de bine si se plange repede la Flavia ca sunt o diavolita cu mustati si ca nu mai are liniste prin casa din cauza mea. Da, asa mi-a zis ca sunt o diavolita cu mustati, si ce mare lucru i-am facut la o adica? Si mare mai sunt eu ca sa pot sa-l terorizez asa; mi-ar fi si rusine in locul lui sa emit asemenea aberatii de om mare. Auzi la el sa manance bataie de la o pisica si tot el sa se vaiete 

Dar sa revenim la copilasii mei frumosi cu ochisori ca niste margelute. Sunt asa frumosi si scumpi ca-ti vine sa-i manaci de drag, niste frumuseti in miniatura. Toti sunt grasuti si pufosi si seamana cu Motanel cel frumusel, doar nu ma asteptam sa fie altfel, la cat e tatal lor de chipes, nici copiii nu puteau fi decat pe masura. Pacat ca nu seamna nici unul si cu mine... astea or fi blestemele lui Teo, dar ii arat eu lui cu prima ocazie, vede el.

Fac cum fac si tot imi amintesc de inamicul meu numarul 1, lui ii sunt dragi copilasii, s-ar juca toata ziua cu ei, dar mie persoana lui imi pare o amenintaretotala, nu stiu de ce, si cum il vad ca se apropie de culcusul lor, hat! sar pe el, il zgarai si il musc de ce apuc. Stiu ca el nu le vrea raul, dar nu pot sa ma abtin, din cauza lui nu mai primesc suficienta atentie din partea Flaviei. In loc sa ma alinte pe mine, sa ma tina in brate si sa ma pupe, ii acorda atentie lui; asta nu se intampla inainte sa se mute el si atunci nu eram rea cu el, il toleram. Ba chiar ma bucuram sa-l vad, insa acum, cand e aici in permanenta, ma scoate din minti si cum prind ocazia, il ard. E drept ca mai iau cafteala de la Flavia pe tema asta fiindca ma cearta mereu sa nu-l mai bat, zice ca lui ii sunt dragi copiii si ca ma iubeste si pe mine si eu stiu asta ca doar m-ar tine in brate toata ziua si m-ar pupa, doar ca nu vreau si nu vreau si gata! Doar cand imi pune de mancare si imi schimba nisipul sunt mai blanda, dar si atunci il scuip si daca nu e pe faza, tot se alege cu o zgarietura mica :D

Despre purcelusii mei, pe care tot amicul Teo i-a botezat, va spuneam ca au ochisori toti acum si sunt foarte foarte jucausi si vorbitori. Toata ziua e o simfonie continua si o vanzoleala totala in vizuina noastra , copilasii sunt jucausi si curajosi, si in urma cu 3 zile au facut si prima evadare. Culmea, cel care a evadat primul, n-a fost primul venit pe lume si, contrar credintelor folclorice, nici Praselea n-a fost. A fost cel mijlociu, e cel mai destept si cel mai ager. Si cel mai curajos  El e primul evadator, cred ca daca America n-ar fio fost descoperita de Columb si botezata dupa Vespuci, copilasul meu mijlociu ar fi facut toata afacerea asta si plus cucerirea Lunii cu tot cu descoperirea cutiei de privit, botezata mai apoi televizor – varianta color pentru care s-au facut rate serioase la banca acum cativa ani.

Noi suntem sanatosi, voiosi , voinici cu totii. Eu imi impart ziua intre alaptat, mancat pe ruptelea, ingrijit gradinita cu grupa mica si avansati si bataliile cu Teo. Pe sapatamana viitoare urmeaza botezul celor mici, m-am gandit si la nume, dar nu vi le spun acum. Asa ca pana atunci, pregatiti-va cu cadouri si scoateti-va banii de la saltea ca doar n-o sa veniti la botez cu mana goala 



by Pufulet

Despre maternitate

E greu, neamule, e greu!

Nu-i chiar asa usor cum crede lumea, nu-i usor deloc sa fii gravida.

Poate va inchipuiti ca e floare la ureche sa porti niste pui in burta cale de 2 luni din viata si sa-i aduci apoi pe lume. Ce-o fi mare lucru, se gandesc unii si altii, ce mare chestie e sa fii gravida, sa stai toata ziua in varful patului si sa nu faci nimic, sa nu te deranjeze nimeni, sa ti se aduca tot la nas si nicio grija sa nu ai. Cat e ziulica de lunga sa stai cu burtica in sus, sa ti se serveasca numai mancarica buna, asa ca pentru gravide, sa nu fii certata cand faci cate o prostioara sau chiar mai multe in cazul meu, si sa primesti multe, dar multe pupaturi si alintaturi si mangaieli pe mustati si pe burtica.

Da, oameni buni, asa o fi in linii mari, doar ca voi nu cunoasteti intreaga realitate. Habar n-aveti ce inseamna sa fii graviduta in ziua de azi, mai ales pentru o felina activa ca mine, nu-i chiar floare la ureche. De dormit, nu pot sa ma plang ca si inainte de marele eveniment,  mie tot imi placea sa lenevesc prin pat sau pe masa din bucatarie, pe jos, sub pat, pe hol, in sifonier, pe aragaz/calorifer/frigider si ce mai vreti voi. Deci cu asta n-am nici o problema, dar ce ne facem cu restul, cu conditia mea fizica pe care n-o mai am, cu silueta mea de pantera care practic nu mai exista, cu greturile, cu disconfortul si cu cate si mai cate.

Pentru ca aproape m-am dublat in greutate si in dimensiuni, acum nu-mi mai este la indemana sa intru pe nicaieri, pur si simplu nu mai am loc. Daca inainte intram cu usurinta sub pat, dintr-o singura miscare atunci cand ma alerga Flavia, mai in gluma mai in serios, acum si cand ma cearta pe bune si am nevoie sa ma ascund sub pat, ascunde-te tu, Pufulet, daca poti. Pai nu mai intru, asta e problema, ca sunt mult mai mare decat eram initial si nu m-am obisnuit inca cu noua mea forma. La fel si daca vreau sa ma cuibaresc printre gentile Flaviei, de unde pana acum reuseam sa ma strecor fara probleme, si sa ma cocot pe gentile ei, acum aleluia!, intra daca mai poti.

Ca sa nu va mai povestesc si despre sariturile in lungime si in inaltime pe care le practicam cu mare drag si maaare arta inainte de a ramane grea. Era floare la ureche pentru mine sa ma strecor in sifonier cand prindeam uasa deschisa pentru mai putin de doua secunde, fara efort si fara sa ma stie nimeni. Dipaream eleganta in abisul sifonierului, printre hainele lor, pai ce, acum credeti ca-mi mai iese figura?! Aiurea, am tot incercat pana si cu ei de fata, ca doar viteaza de reactie mi-am pierdut-o demult, sperand ca doar-doar s-or milui de mine si ma urca ei, insa dau rateuri intr-una. Nu mai pot sa sar pe raft, burta ma trage in jos, si eu, atleta desavarsita de alta data, nici nu ajung pana la raft, ma agat de aer si aterizez neelegant, ca o fleasca, la sol. E vai de mine, doamnelor si domnilor! Am ajuns de rasul curcilor, eu, Pufulet, ma simt deplorabil in propria-mi piele.

Ca sa nu mai vorbesc si de silueta care s-a dus, caput! Nu mai exista, sunt grasa si frumoasa, rotunjoara ca o minge. Tot incerc sa mananc iarba, deh suntem mai multi acu', si nevoia de fibre e mai mare, si cum iarba nu-i, jumulesc intr-una la florile Flaviei. I-am auzit pe cei doi ca merg la alergat ca sa-si mentina conditia fizica, cat de curand cred ca-i urmez si eu. Sunt o dama bine si respectabila si vreau sa raman asa.

Si astia doi, Flavia si cu Teo, ma tot mangaie pe burtica, sa se joace cu puii si ma irita, eu incerc sa fug, burta ma trage inapoi, e un calvar, ce sa mai zic... Pe Teo il caftesc intr-una cand nu e Flavia acasa, inainte sa se mute cu noi era mai amuzant, acum ca s-a mutat si cu toata starea asta generala de disconfort a mea, imi vars totii dracii pe el si il caftesc de nu se vede. Ma tot paraste el la Flavia cand vine ea acasa, "Pufulet iar m-a batut astazi", si-i e cam frica de mine, am vazut eu si ma spune si le mai si infloreste, dar Flavia ma iubeste si nu ma cearta. Mereu ma ia in brate, ma pupa si ma alinta si-mi zice ca sunt fetita ei; mereu m-a rasfatat si am fost cele mai bune prietene, ma pot baza pe ea, doar ca Teo asta al ei e cam paracios si cand ramanem singuri il caftesc si mai aprig, de ciuda!

 Mi-a cam luat frica, comenteaza el multe, vrute si nevrute, ca-mi face el si-mi drege si ce bataie o sa manac eu, doar ca de fiecare data fac hat! si-i mai trag una peste ochi! Ieri m-a spus Flaviei ca m-am urcat in sifonier, defapt el mi-a deschis usile sa intru si facea pe nebunul ca am intrat prin efractie, defapt singura nici n-as fi putut cu asemenea burta ca m-ar fi tras in jos. El a deschis usile si m-a si suit acolo si-a inceput sa urle sa ies si atunci normal ca i-am ars una peste ochi de nu s-a vazut. Auzi la el, sa-mi zica el mie sa ies din dulap! Cu greu am aterizat jos, am sarit pe el, mi-am infipt bine ghearele in piciorul lui si-am fugit de la locul faptei. Sa zica mersi ca nu l-am si muscat!

Am greturi acum, stau si dorm toata ziua, tolanita peste tot si tocmai mi-am gasit un nou loc de dormit: cum prind un laptop, sar pe el si nu-i mai dau drumul. Pana la noua rubrica de stiri, admirati-ma in voie :)

Sunt insarcinata

Ma bucur sa va vad din nou, imi place sa ma uit la fetele voastre, sa va caut pistruii, sa va admir mustatile si sa va ascult mieunatul prelung si alintat. Cum va simtiti azi, dragele mele? Sper ca ati avut o saptamana frumoasa, interesanta si plina de fapte bune.

A mea a fost taaare incarcata de peripetii si evenimente. O sa va povestesc imediat.

Va mai amintiti, dar, de episodul meu fierbinte cu Motanel cel Frumusel, va povestisem cu lux de amanunte asediul din noaptea cu pricina si incercarile lui aprige de a ma tine captiva cu soaptele sale dulci de amor si va mai povestisem si cum s-a incheiat acest capitol, lamentabil si imediat, plictisita si obosita si...in nestiinta daca am zamislit sau nu creaturi micute ce ar fi avut sa devie stapani de drept in Pufuletia. Stiti cum ma gandeam si eu ca orice dama bine, dupa aceea, ce s-o fi ales de acel moment...Intre timp viata si-a reluat fagasul normal si firesc, cu intamplari obisnuite, comune, banale.

Cand intr-o buna zi, seara mai precisa sa fiu, cum, stateam in pat cu Flavia la televizor, si cand ea ma dezmierda de "noapte buna", realizeaza ea o schimbare pe abdomenul meu. Se sfatuieste ea cu Teo cam vreo doua zile si intr-una din zile, pac, ma trezesc ca ma poftesc in "casuta mea ambulanta" la o plimbare in miezul zilei. Eu sar bucuroasa, intru tantosa si ghici ce?! Ma pomenesc ca astia doi chiar aveau planuri serioase sa ma duca la plimbare, nu pana la coltul blocului si inapoi cum crezusem eu. Si fiindca nu m-au mai scos demulticel pe la aer, exceptie facand plaja pe pervaz si micile mele escapade, pe drum am un mic atac de panica ca ce altceva ar fi putut sa fie, mi se face un pic greata si incep sa vomit. Flavia sare imediat, ma elibereaza o leaca si ma sterge pe la botic, eu dau sa ies, ea nimic, ma baga inapoi si ne continuam drumul.

Ajungem la o destinatie si ce sa vezi si sa nu crezi, cabinet veterinar in toata regula. Nu prea stiam cu ce se mananca, trecuse o vreme de cand n-am mai calcat prin vreunul, si-apoi locuri straine, oameni noi, ce sa-i faci. Nu m-am pierdut cu firea, am fost o viteaza de la inceput si pana cand am plecat acasa, ba chiar m-au si laudat fetele de acolo ca am fost tare curajoasa, dar un pic de tot imi cam batea inimioara.

Acolo m-au tuns pe burtica, m-au consultat, mi-au facut chiar si injectie si n-am zis nimic, apoi m-au palpat, mi-au luat temperatura si mi-au pus si o dracie pe burtica dupa ce m-au uns cu un soi de gel de mi-au naclait toata blanita, a trebuit sa ma spal o zi intreaga sa se duca. Am aflat ca toata minunea asta se cheama ecografie, m-au masat cu nu-stiu-ce pe burtica, cand in sus si cand in jos si ne-a spus ca am 3 sau 4 puiuti si ca sunt in prima luna de sarcina, adica la jumate. Nu se stie exact cati sunt fiindca tine si de pozitia micutilor si de faptul ca sunt abia la jumate. Da, spunea ca sarcina la noi, la pisici tine undeva in jur de 60 zile si ne-a spus si cum o sa fie. Spunea doctorul acela veterinar ca o sa intru in travaliu, cam 24 de ore o sa tina, si sa-mi cumpere termometru ca sa stie ce si cand o sa se intample si sa ma lase sa-mi fac cuib. Abia astept sa-mi aleg un loc prin casa unde sa-i aduc pe lume pe micii mei pufuleti. Si mai zicea sa vin iar peste doua saptamani sa ma consulte din nou ca sa fim siguri ca cei mici sunt bine.

Abia astept sa-i vad, ma intreb cu cine or sa semene cu mine sau cu Motanel?! Dar cu siguranta vor fi niste frumusei si niste alintati. Si eu care aveam dubii ca Motanel n-a facut treaba buna, ar trebui sa-l caut acum si sa-l felicit sau, si mai nimerit, sa-i trimit recomandata cu adresa la care sa ne trimita pensia alimentara.

Deci, dragele mele, s-a dat verdictul: sunt insarcinata! si abia astept sa-mi plimb pufuletii prin casa.

Va invit la botez!



                                                                                               by Pufuleț

Sunt o norocoasă

Să știți că sunt, și voi sunteți la fel cele care aveți căsuțe, păpică, mămici și tătici care vă iubesc, au grijă de voie și vă dau atenție și tot ce vă mai trebuie. Tare supărată am mai fost zilele astea. Am tot văzut pe Facebook tot felul de animăluțe neiubite și chinuite care stau care pe străzi, care prin adăposturi, fără atenție, fără căldură, fără păpică buna și fără căsuțe. Și căței și psicuțe, și tot ce își doresc și ei este să aibă pe cineva care să aibă grijă de ele și să le iubească. E tot ce au nevoie ca să fie fericite. Nici nu cer atât de mult și în schimb, dau atâta iubire și-ți luminează toată ziua și-ți înveselesc toată casa.

Îmi pare rău de ele că nu au căsuța lor așa cu o am eu pe a mea. Mi-ar plăcea să le pot ajuta cu ceva pe bietele animăluțe, așa că am vorbit cu Flavia și am donat și noi câțiva bănuți pentru adăpostul de căței și alți câțiva bănuți pentru adăpostul de pisicuțe. M-am mai înveselit puțin acum și, mai ales că mi s-a promis că în viitor vom contribui cu ceva mai mult, ba chiar am auzit vorbe cum că ar vrea colocatarii mei să adopte un cățel și să mi-l aducă și pe Motănel cel frumușel.

După cum spuneam, mă simt tare norocoasă fiindcă indiferent ce-aș face, sunt pe măini bune. Am de toate, nu-mi lipsește nimic și mi se iartă orice. Sunt răsfățată, alintată, giugiulită, spălată, parfumată, dusă la plimbare, hrănită cu toate minunile și mai sunt și vedetă națională. Doar v-am povestit că mi-au făcut cont de Facebook, Pufuleț din Pufuleția mă cheamă, mă găsiți acolo. Am și cont pe Youtube cu filmulețe și tot tacâmul, să joc și intr-un film de Oscar îmi mai lipsește, și așa glumeam eu că poate ajung la Hollywood, și gata, tacâmul complet.

Da, am tot ce-mi trebuie aici, nu-mi lipsește nimic. Și sunt o răsfățată și-o alintată că mă mir și eu de unde atâta alintătură. Pot să fac ce vreau că oricum nu-mi zice nimeni nimic, chiar și atunci când fac câte o trăznaie, ăștia doi mă alintă în loc să mă alerge prin casă. Nu vă vine să credeți, știu, nici mie nu mi-ar veni dacă mi-ar spune-o altcineva! Nu trebuie să fac nimic că sunt alintată gata și când mi se pare că sunt nebăgată în seamă, e de rău că urlu și țip și m-agit și mă țin de Flavia ca scaiul prin toată casă, fie să mă bage în seamă și să mă ia în brațe să torc, fie să lase de urgență toate treburile pe care le are prin casă și să vină naiba mai repede la culcare. Păi da, că nu-mi place să dorm singură și trebuie să vină să mă culce. Ba chiar îmi recită și poezii ca să adorm mai bine. Aveți aici câteva versuri din "Balada pisicilor":

A venit un lup din crâng,

Și-alerga prin sat să fure,

Și să ducă în pădure,

Tote pisicuțele care plâng.

Pufuleț e bună și tace,

Lup bătrân cu trei cojoace,

Vin' la maica să te joace,

Du-te, du-te și s-a dus!

 

Da, da, nu vă mirați, lasă că și eu mă trezesc odată cu ceasul și umblu după ea prin casă cu noaptea-n cap chiar dacă mi se închid ochii de somn și mai mult cu ochii închiși mă țin de ea prin bucătărie ca să n-o las singură. Și când vin ei acasă, cine sare repede la ușă diiirect din pat?! Eu! Vin glonț la ușă ca să îi primesc cum se cuvine și să le arăt că mi-a fost dor de ei și că mă bucur că s-au întors acasă. Și când pleacă, stau în mijlocul camerei (sau patului după caz) și le miaun de acolo și mai fac și câțiva pași anemici spre ușă că poate-poate mă iau și pe mine. Și când vin ei acasă și aud cheia în ușă, miaun lângă ușă până se deschide, și urlu, nu mă lăs, să știe că am luat la cunoștință că au ajuns.

Cum să nu mă răsfețe și cum să nu mă alinte?! Sunt o comoară la casa omului, asta sunt.

Și miau!

by Pufuleț

Ce mai mâncăm azi, fetelor?

Da, după sărbători și bunătăți și kilograme în plus, a cam venit vremea să mai și avem un pic grijă de noi și de felul cum arătăm. Au trecut sărbătorile de iarnă atât de dragi nouă, a trecut Crăciunul cu mâncăruri grele de tip sarmale, friptane, plăcinte și alte bunătăți, a trecut și Revelionul cu toate aperitivele alea delicioase și apetisante, cu amalgamul acela de combinații inedite de bucate și arome; au trecut toate și ne-am trezit astăzi cu câteva kilograme în plus, la fel de apetisante și în combinații inedite și fatale și ele. Și ne întrebăm disperate una pe alta, ce ne facem, soro? Cum scăpăm de cele câteva kilograme puse pe noi de la sărbători și pâna acum? Cum dăm jos celulita asta urâtă de pe picioare și, mai ales, cum scăpăm de colăceii de pe abdomen, doamnelor?

Soluția cea mai la îndemână ar fi să dăm iama în grădină și să ne apucăm pe ronțăit tot ce prindem și aș faca asta cu dragă inimă dacă n-ar fi iarnă și zăpadă peste tot, aș da iama în supermarket sau la piață și mi-aș procura fructe și legume, brocoli și mango, avocado, citrice și toată gama, doar că...sunt pisică... cum să mănânci toate fibrele alea fără să te ia durerea de cap? Cum să te saturi cu ierburile alea aromate fără să te apuce durerea de dinți?

Vă mai amintiți cât de mult îmi plac mie florile, nici acum nu le-am uitat, am jumulit tot ce era de jumulit de prin casă m-aș fi dus și la vecini să dau iama și prin florile lor, doar că știți cum s-a încheiat ultima vizită link. Asta a ținut o vreme, până s-au terminat florile și, pentru că aveam nevoie să ronțăi, m-am apucat de hărtănit bradul, am tot tras de el, până i-am cocoșat toate crenguțele. Când nici asta n-a mai funcționat, a trebuit să iau măsuri extreme ca să-mi repar flora intestinală și anume, m-am apucat să ronțăi acele de plastic din mătură. Știu, vă vine greu să credeți, dar să știți, nu au un gust chiar atât de rău și-mi place mai ales că sunt colorate frumos.

Ba chiar am fost pusă la dietă, mi s-a dat să mânânc mâncare low-fat, săracă în grăsimi, pe lângă care mai servesc hrană uscată pentru pisici de apartament – Indoor i se spune – care un aport ridicat de vitamine și minerale, se zice că este indicată felinelor care nu prea ies din casă (știm cu toții că nu este și cazul meu, nu înțeleg de ce mi se dă mie mâncare de genul ăsta!) sau pentru mofoturoase, adică ca mine, pentru pisici cu pretenții :) De asemenea, mi se mai dă mâncare specială pentru îngrijirea pielii și a blăniței, de pui și de vită. Nu știu de ce nu prea îmi placea cea de pește, iar cele de rață, miel, iepure și etc mi se par prea grele, le prefer pe cele cu pui și vită, cum am mai spus, și cea care este preferata mea, păpica cu lăptic pentru puiuți de pisică, pentru kitten-ei. Când și când mai primesc și hrană la conservă, deși trebuie să recunosc că prefer mai bine hrana uscată, însă atunci când primesc, îmi place să lipăi sosul și să las bucățelele de carne în farfurie, chiar dacă imediat după asta vine replica pe care am auzit-o de mii de ori până acum cu celebrele „Pisici din Africa care nu fac nazuri la mâncare”.

După cărnuri de toate modele și aromele, mezeluri, costițe afumate, grătare și ciorbițe, cum să nu mă resimit? Și unde nu mai pui la socoteală și că am stat numai în vârful patului cât era ziua de lungă, că după o masă bună, are și odihna rostul ei, păi nu? Doar că sunt fată deșteaptă și știu că e nevoie să fac mișcare, așa că în lupta cu kilogramele am încercat să fiu activă. Cum se pregătea cineva să deschidă ușa, hop și eu la ușă, pe lângă ușă, nu conta, poate mai reușeam să fug un pic și pe hol, era bine că mai făceam mișcare. Cum se deschidea geamul la bucătărie, în fuga mare săream din vârful patului direct pe masa din bucătărie și apoi jap! pe geam, la aer! Sau stau pe șifonier, din din două vorbe și 3 mișcări din vârful patului sunt tocmai sus pe șifonier. Stau acolo și contemplu zarea. Vorbesc cu luna și stelele, mai precis becul și veiozele, și când mă plictisesc, fac un alt salt ucigaș și ajung înapoi în pat.

Și mai nou, mi-am dezvoltat un alt obicei, mă plimb singură prin casă și strig la ușa de la intrare că nu se știe, dacă vine cineva și-mi dă drumul pe afară?! Sau dacă mă aude vreun prieten sau vreo prietenă și vine la joacă?! Sau oricum ar fi, am auzit că până și plimbatul aiurea prin casă și vorbitul de una singură mai arde ceva calorii, așă că, eu, ca o pisică deșteaptă ce sunt, nu stau degeaba! Umblu și iar umblu și vorbesc chiar și în toiul nopții și e bine, să știți, fiindcă tot mă mai alerg cu o alergătura și cu ceva calorii lipsă pentru că mai strigă Flavia la mine și mă sperii și fug sub pat de urgență sau chiar vine ea și mă aleargă puțin sau, când e în toane bune, ne mai jucăm cu mingea. Ea aruncă mingea pe podea, eu fug după ea s-o prind, apoi invers, din capătul celălat al camerei și repetăm aceleași scheme. Dar e amuzant de fiecare dată, totul e să nu-mi pierd îndemânarea :)

Sau, deunăzi mă plictiseam teribil, așă că mi-a venit ideea să fac ceva inedit, adică nu chiar inedit că mai făcusem, nu era chiar în premieră, în tot cazul ceva ce nu mai făcusem de ceva vreme. Și ce credeți că mi-a trecut prin cap?! Să escaladez ușa, vă închipuiți ce a ieșit și, dacă nu aveți suficientă imaginație, poftim aici:

        by Pufuleț

O zi obișnuită

Mda, după cum bine v-ați dat seama din titlu, nu mi-a ieșit schema cu Motănel cel frumușel. Am încercat și am tot încercat din răsputeri, chiar zi de vară până-n seară, dacă lăsăm laoparte că nu era chiar vara, și cu toate astea n-a fost să fie. Sau poate că nu eram eu pregătită, ce-i drept n-aș prea vrea să-mi pierd formele și apoi să fiu nevoită să scot limba de-un cot pe
la sală, trăgând de fiare și să mă pândească paparazzi la orice colț de tomberon, să mă pozeze în ținute indecente și să fiu subiectul lor de discuție cum am citit eu prin revistele mondene: „În ce hal arată Madam Pufuleț fără machiaj!”

Nu, fraților, nu, în nici un caz. Asta nu! Trebuie să fim cu băgare de seamă că niciodată nu se știe de unde pândește primejdia, de-asta nu umblu eu nefardată nici până la colțul blocului, dar asta-i o cu totul altă poveste. Să ne întoarcem la tristul moment al depresiei mele de azi...

Știți cum se spune, degeaba încerci dacă nu e dat de sus. Am făcut tot posibilul, el a făcut chiar și imposibilul, că ajunsese să mă scoată din sărite cu insistențele lui. Se vede treaba că a cam lipsit de la ora de bune maniere băiatul ăsta. Păi nu așa ne comportăm cu o doamnă, pardon o domnișoară ca mine și aspirantă doamnă. V-am povestit doar că mă urmărea prin toată casa, mai rău ca americanii în Vietnam. Da, parcă și văd titlurile ziarelor de mâine: „Sechestrată din dragoste” sau „Prizonieră de voie, de nevoie” sau și mai tragic „Inamicul nr 1. Don Juan-ul se întoarce”.

M-am simțit urmărită mai ceva ca Regina Angliei la ea acasă, ochii lui erau parcă lipiți de mine, încercați numai să vă imaginați ce momente de teroare am trăit. Ca în filmele acelea cu psihopați care pun camere de supraveghere în locuințele victimelor și le urmăresc tot timpul fiecare mișcare. Sau vă mai amintiți de filmul acela „Psycho” în care, previzibil, psihopatul o urmărea pe viitoarea lui victimă printr-o gaură în perete?! Cam așa m-am simțit și eu, cu diferența că Motănel al nostru nu mă urmărea prin gaura cheii, ci o făcea cu nonșalanță privindu-mă drept în ochi.

E drept că mi-a și plăcut Motănel ăsta cel frumușel, dar zău că a fost obositoare idila asta. Ca orice vedetă de la Hollywood care se respectă și ca orice damă bine din înalta societate care este curtată de prințișori cu mult mai tinerei decât ea, la început am fost șocată că un asemenea exemplar a pus geana pe mine, apoi am fost flatată că îmi arăta atâta interes, iar apoi, după o noapte întreagă de pasiune, evident că m-am plictist și aș fi vrut să-și ia catrafusele și să dispară de urgență la el acasă.

Acum, după plecarea lui, mi-am intrat în ritmul meu de toate zilele. E drept că parcă îmi lipsește când și cnâd, dar mi-am revenit destul de repede, în special că m-am întors la activitățile mele preferate și la care mă pricep cel mai bine. E o splendoare să dormi toată ziua, să ai patul numai pentru tine și să nu te deranjeze nimeni când îți faci somnul de frumusețe sau siesta sau băile de soare. Și să vezi că nu-ți mai mănâncă nimeni mâncarea!

E cât se poate de adevărat că îmi doaream să devin mămică și că aș fi vrut să-mi întemeiez o familie, să ni se umple casa de pisicuți care să facă tumbe și mieunături prin casă și să am un soț alături de care să-i cresc, dar, după cum spuneam, dacă nu e, nu e și gata. Știu că multe femei din zilele noastre apelează la fel și fel de tehnici pentru a rămâne însărcinate și știu că multe dintre ele chiar reușesc să aibă copilul pe care și l-au dorit, însă eu sunt de părere că micile ființe trebuie să vină pe lume pe cale naturală și sunt convinsă că într-o bună zi, mi se va întâmpla și mie. Doar că e nevoie de multă dăruire, ambiție și perseverență, da, acesta este planul meu pe termen lung. Alții vor să câștige la loto, eu vreau să fiu mămică, fiecare cu ciudățeniile lui. Și sunt convinsă că voi reuși la un moment dat.

Cam astea sunt planurile mele pentru următorii 5 ani și, până îmi voi vedea visul cu ochii, mă întorc la ceea ce știu să fac mai bine și anume, la micile mele activități cotidiene. Și până una-alta, tot cu Rozica îmi fac de lucru prin casă.

 

Și totuși, sper că o fi ieșit ceva...

by Pufuleț
 

Din nou, a sosit vremea

Miaaau, miaaau, miaaaaau!!!

Da e cât se poate de adevărat! Trist, dar adevărat, iar s-a împlinit sorocul și iar mi-a venit vremea de mers la...motan. Îmi place, nu-mi place asta e. Și vouă, dacă nu vă place, vă privește, eu urlu și țip și mă plimb prin toată casă că deh, trebuie. Dacă trebuie, trebuie, organismul meu cere, nu-i de joacă.

E drept că n-a trecut mult decând cu Lista mea de dorințe și-mi amintesc că am cerut acolo ceva cu ardoare, dar zău că nu mă gândeam nici măcar eu că o să mă lovească așa fulger!

Așa că am amânat alte scrieri, am dat deoparte alte subiecte (între noi fie vorba, aveam pregătit un articol beton!) și m-am apucat să mă comport în consecință. Sunt o mămică în devenire, trebuie așadar să mă comport ca atare. M-am interesat în stânga și-n dreapta, am pus anunțuri pe Facebook și chiar un domn foarte drăguț ne-a răspuns și ne-a sărit în ajutor. Zicea că ar avea el un motănel numai bun pentru mine. Acum suntem în tratative, să vedem ce zice și motanul.

Țineț-mi pumnii strânși, sper să mă placă și, mai important, sper să-l plac eu pe el. Apropo, nu cred că v-am povestit, am mai avut eu o tentativă de genul acesta cu ceva timp în urmă. Flavia n-a știut nici ea și m-a dus la un motan acasă, doar că nu mi-a plăcut deloc de el, avea și coada strâmbă și n-avea clasă. Nu ne-am înțeles de nici o culoare, l-am caftit serios de câte ori a încercat să se apropie de mine,i-am lăsat chiar și o urmă mare pe botic drept amintire, să nu mă uite prea ușor! I-am caftit chiar și pe ai casei și i-am zgâriat să nu se apropie nimeni de mine și m-am refugiat la ei sub șifonier unde am stat toată noaptea, fără apă, fără mâncare, fără să merg la baie, fără nimic...până a doua zi de dimineață când a venit Flavia să mă ia acasă. Mi-a trecut și de motan și de toate, tare m-am mai bucurat când a venit să mă ia și când am ajuns acasă la noi. După un timp mi-a mărturisit că nici ei nu-i plăcuse motanul și, că în locul meu, ar fi procedat la fel.

 

Anunțurile pe care le-am postat le puteți vizualiza oricând doriți, dați și share, poate mă ajutăți să-mi găsesc perechea. Știți unde mă găsiți – fie la pagina mea de Facebook Pufuleția, țara tuturor posibilităților, fie pe contul meu personal Pufuleț din Pufuleția.

Și o veste bună, pe lângă anunțuri, i-am auzit pe cei doi ai casei că se preocupă în a-mi procura un motănel. Ziceau ceva de adoptat de la un centru de adopții pentru pisici.

Eu abia aștept să-l văd pe norocos :)

Și ca să nu credeți că n-am intrat în pielea personajului și că nu mi-am dezvoltat sentimentele materne, poftim aici un filmuleț proaspăt, să vă dumiriți despre ce e vorba:

Acum vă las că sunt ocupată, natura mă cheamă la datorie. Vă scriu mai multe data viitoare.

Vă pup dulce din vârful mustăților și miaaau!

by Pufuleț

Vreau-atenție.ro

......................

–Da, vreau atenție!

Asta înțelegeam din mișcările pe care le făcea acolo sus, din felul cum își mișca trupul micuț atunci când mergea, din mișcările sfioase și pline de voioșie, dar sfioase.

– Tu, de acolo, hei, tu cea care stai cocoțată pe șifonier!

Da, tu care tocmai ai mai spart o farfurie și colega ta de apartament aleargă furioasă înspre bucătarie! Aloooo! Nu se-aude?! Cu tine vorbesc, ieși de sub pat imediat, dă-te jos de pe masă, nuuu! Nu bea apă din farfuriile murdare lăsate la-nmuiat în chiuvetă și uitate pe acolo de cel puțin două zile! Și tu, de acolo, nu te mai uita cu privirea aia nevinovată la mine, acuși îți dau 2-3 lăbuțe să te saturi, nu mai face praf florile și nu-ți mai împrăștia mâncarea pe jos.

Nu te mai duce la baie în miez de noapte, deși știi că nu-ți vine, ci doar pentru că n-ai ce face sau de plictiseală sau ca să-i enervezi pe ceilalți locatari, fiindcă știm amândouă la fel de bine că mergi la baie din cu totul alte motive, spre expemplu îți place la culme să-ți arunci nisipul pe jos, pe pereți și prin toate părțile, să faci pe jos, nu în tăvița ce a fost destinată tocmai pentru asta, să faci gălăgie cât îți împrăștii nisipul prin baie. Mai știu că-ți place la nebunie să dai cu ușile de perete, să te vânturi prin casă la ore târzii, să sari în pat și să sperii pe toată lume și, de ce nu, că tot le ai pe toate la îndemână, să urli un pic a serenadă în fața ușii de la debara că poate se trezesc ai casei și ai parte și de puțină atenție înainte de culcare.

Asta până te plictisești, desigur, și apoi...vrei să fii lăsată în pace, să nu mai existe nimeni și nimic, să-nceteze orice alte activități, să nu fii mișcată de la locul tău, să nu se strige la tine, să nu-i apuce tocmai atunci să facă patul sau să strângă lenjeria, să-i apuce mersul la toaletă tocmai când tu te așezasei atât de confortabil pe genuchii lor sau mai știu eu ce.

Tu poți face orice, tot ce îți dorești că doar ești la tine acasă. Ești stăpână pe toate și pe tot. Doar un cuvânt nelalocul lui și ai și sărit de la locul tău, cu o lăbuță în aer, cu gheara scoasă, cu urechile-n vânt, gata să-i pui la punct pe toți. Păi ce se întâmplă-n casa asta?! Ei comedie!

Și dacă se-ntâmplă vreodată să mai faci și câte o tâmpenie și să fii admonestată, eu zic să n-o lași moale nici o clipă că atât le trebuie. Și-o iau în cap imediat! Și doar n-ai vrea să-și închipuie bipezii ăștia că e casa lor, nu?! Eu zic să-ți scoți ghearele, să-ți arăți colții, să-ți zbârlești blana pe tine și să-ți umfli codița și să tragi și o mârăitură că așa ne stă bine și cu ocazia asta, află și cine-i șefu'!

 

– Și chiar crezi că ar merge în cazul meu? Se uita la mine cu mustățile ridicate și căscase ochii mari ca și cum speranța s-ar fi născut deodată în ei. Apoi lăsă privirea în jos și mai mult îmi șopti rușinată.

– Știi...ai mei mă mai și caftesc când nu sunt cuminte , iar șoaptele îi alergau cu atâta repeziciune prin aer că a trebuit să-mi casc bine urechile să îțeleg ce mi-a spus.

– Îți vând un pont: eu așa fac și funcționeză de fiecare dată :)
 

.................................................

Acum mă întorc la ce știu să fac cel mai bine, și anume la cerut atenție. Și, ca toate să fie la locurile lor și să nu mă acuze nimeni mai târziu că n-am fost suficient de eroină și că nu mi-am luat soarta în lăbuțe cu destul curaj sau că nu m-am preocupat destul de bună-starea suratelor mele , plec chair acum să mă pun pe treabă. Așa că îmi iau avânt, sar din vârful patului direeect pe laptop și mă pun pe scris și o să tot scriu pănă ce vom forma o comunitate imbatabilă și incontrolabilă, mai ceva ca Skynet :D și ghici cum se va numi blogul meu?

Răspunsul câștigător va fi premiat cu o mustață autentică, din prima recoltă de anul acesta. O vom culege cât mai repede de pe covor ca să fie proaspătă, o vom păstra în condiții optime, o vom ambala și încărca în primul transport ca să ajungă la tine în timp record.

Realizatorul răspunsului căștigător este rugat să ne contacteze la linia verde 0800-0800-miau , apel cu tarif normal în orice rețea și în ariile conexe, tarif aplicabil după prima secundă de convorbire sau la adresa de mail a biroului nostru: oficiul-national-pentru-ingrijire-a-animalelor-de-casa@dorimatentie.ro.

by Pufuleț
 

 

Pisica mănâncă șoareci?

Astăzi ne confruntăm cu o dilemă mare, dar maare, atât de mare cât Casa Poporului de mare sau, mai bine zis, vreau să răspundem acestei întrebări și să elucidăm acest mister odată pentru totdeauna și răspunsul ce îl vom afla împreună, să-l lăsăm ca moștenire pentru posteritate. Să ne pierdem, deci, în truisme și să alunecăm în filozofisme și să răspundem unor întrebări existențiale și, poate, cu această ocazie, câștigăm și-un Nobel. Deci să-ncepem!

Sunt dar convinsă că nu de puține ori ați auzit această întrebare sau zicală sau vorbă de duh sau cum vreți să-i spuneți și mai sunt convisă și că nu de puține ori, dragele mele surate, ați fost acuzate că domniile voastre ar mânca șoareci. Da, șoareci, vă mai amintiți de când erați mici, poate vă erau și parteneri de joacă. Sunt ființele acelea micuțe, pufoase și jucăușe cu care din vechime am fost noi puse în opoziție – ca în parlament, în contrast, în comparație și în antiteză cu neamul șoricesc ca în celebrele basme și balade populare (mai știți pe Manea slutul și urâtul? Sau Pașa Hassan și Mihai Viteazul, Făt-frumos și celebrul Zmeul, vă mai aminți de ei? – ce de antiteze, Doamne!) și de câte ori s-a emis o părere despre orice, am ajuns să fim parte din celebra zicală „Se au ca șoarecele și pisca”, ceea ce însemnă că nu-i ceva de bine. E ceva grav, dar foarte grav din moment ce am ajuns noi, specia noastră și bieții șoricei să fim într-un răzbel continuu, care durează de secole, din cele mai vechi dimpuri, de pe vremea dacilor și a romanilor, ba chiar mai devreme de atât, înainte ca romanii să afle că au ce au cu dacii (mă întreb ce a fost mai întâi, romanii, dacii, șoarecele sau pisica?), de la Geneză și până în prezentul ăsta obscur din care nu mai înțelegi nimic dacă ai bun-simț.

Dragele mele, pentru cine nu știe, NOI nu mâncăm șoareci! Și, prin tranzitivitate, nici șoarecii nu mănâncă pisici! Suntem două specii diferite care nu se hrănesc una cu alta, conviețuim bine mersi!, nu avem nimic de împărțit, nu ne urâm între noi, nu luptăm unii cu alții pentru Fâșia Gaza, nu vrem să doborâm Zidul Berlinului. Ne avem ca frații! Sunt cât se poate de sinceră cu voi și cu mine însămi, niciodată n-am poftit la un confrate și, să știți, am intrat de câteva ori în contact cu ei, pe teren inamic chiar. Sunt cele mai delicate și fragile creaturi din câte am întâlnit, cele mai drăguțe și sfioase animăluțe, cum să vă lase inima să vă faceți prânz din ele? Știu că uneori ispita vă mai bântuie și vă întunecă gândirea, dar, surate, trebuie să reziztați! Cu forța și determinare vom reuși! Am încredere în mințile voastre luminate, odată și-odată trebuie să punem capăt acestui război mișelesc. Bietele creaturi nu au nici o șansă de apărare, nu vă este milă? Gona aceasta după șoareci trebuie să înceteze, cât o să ne mai facem de râs?! Astăzi trebuie să luați o hotărâre și să deveniți vegetariene!

Vă vorbește lidera voastră, sunt eu, Pufuleț, cea care a fost aleasă de către voi să vă conducă pe drumul acesta al purificării, către locul sfânt al luminării voastre. Ca să fiți demne să intrați în Pufuleția, trebuie să vă spălați de păcate, altfel mă tem că nu este loc pentru voi în Raiul pisicesc. Eu cum credeți că am reușit?! Cu un suflet curat și un plan de purificare bine pus la punct, veți obține pașaport și viză de ședere permanentă în Mekka noastră pisicească.

Da, eu sunt o vegetariană convinsă, știți doar că mănânc flori la micul dejun, la cină și la masa principală. Sunt sănătoase, gustoase, pline de vitamine și vă vor ajuta să vă purificați și să vă câștigați un loc în Pufuleția. Bine, hai să fiu sinceră, nu sunt chiar o vegetariana convisă, mai exact sunt puio-porco-vegatariană (lacto nu! că ouă, lapte și alte minuni derivate nu servesc). Dar din când în când, trebuie să ne răsplătim mintea și trupul cu câte un desert :) Și, în plus, când mâncați flori, aveți o eleganță aparte, ia priviți aici:

Poate nu mă credeți cu cele ce v-am spus, deși sunt în stare să-mi susțin părerea până la Haga, dar fie! Să vă povestesc o întâmplare dureroasă din copilăria mea, care mi-a marcat existența și datorită căreia am ajuns să fiu astăzi o pacificatoare de specii și o terminatoare de mituri. Și o justițiara! Sună bine, a titlu de film – mai știi, poate ajung la Hollywood :)

Da, îmi dau lacrimile când mă gândesc...era pe vremea adolescenței mele, când mi-am stabilit eu reședința în casa asta. Doar ce ajunsesem în Pufuleția (pe atunci Pufuleția încă nu exista în forma de azi, abia începuse să se contureze), mă obișnuiam de la o zi la alta din ce în ce mai mult cu peisajul și cu Flavia, ne-am adoptat imediat una pe alta – ce vremuri! Într-o zi m-am trezit cu un nou locatar, nu stiu ce-i venise că adusese și un șoricel. Era o ființă micuță, tare micuță, cu blănița cafenie și tare pufoasă, o dulceață de șoricel. La început a fost cam dificil, până să ne cunoaștem, ne-a luat ceva. El era mic, puiuț, la fel eram și eu, abia venisem pe lume, aveam cam două luni, pun pariu că și el știa despre identitatea mea la fel de multe câte știam și eu despre a lui. Însă ne-am obișnuit destul de repede unul cu celălalt și, într-o zi, partenerul meu de joacă a evadat din acvariul lui și ne-am jucat prin casă până a venit Flavia și ne-a găsit. Au trecut zilele și mă obișnuisem atât de bine cu micile lui escapade, încât, într-o altă zi când a evadat, n-am mai avut chef să alerg cu el prin casă și am adormit, iar el, micuțul, a intrat în perete printr-o gaură de sub chiuveta din bucătărie, pe lăngă apometre, s-a jucat o bună bucată de vreme acolo cât eu dormeam, dar n-am mai găsit drumul înapoi. L-am jelit cu toții...

Deci pisica nu mănâncă șoareci! Să vă intre bine în cap!

Și încă o dovadă a purității mele spirituale. Vă povesteam zilele trecute că îmi doresc să devin mămică și, până o fi să fie, mi-am luat rolul de mămică în serios și o cresc pe Rozica-pisica ca și cum ar fi fiica mea naturală ( pisicuța năzdrăvană pe care am primit-o de Crăciun împreună cu șoricelul Marele Alb), iată aici un tablou de familie veridic unde o învăț pe Rozica-pisica că NU trebuie să mănânce șoricei. După cum se poate observa cu ochiul liber, Marele Alb e foarte relaxat :)

by Pufuleț

Căciun fericit!

Crăciunuuul, a venit în sfârșit, e aici! Cât l-am așteptat, cât am vorbit despre el și cât l-am visat! Cât mi s-a povestit despre Crăciun și despre cadouri, și cum va fi și ce voi primi dacă voi fi cuminte. A trebuit să mă chinui să fiu civilizată tot anul, să mă spăl pe lăbuțe înainte de masă și să mănânc tot din farfurie, ba am învățat și o poezie chiar ca să-i spun lui Moș Crăciun și să-mi aducă un cadou frumos. Cât l-am așteptat! Și cât iubesc Crăciunul, e perioada mea preferată din an. Îl face să fie așa atmosfera asta de sărbătoare continuă, toată lumea e fericită și veselă, se gătește, se petrece, se merge în vizite, se împodobește bradul și se face schimb de cadouri.

Da, cel mai mult îmi place partea cu cadourile :) Am fost tare cumințică anul acesta, drept pentru care am primit un cadou foarte frumos, nici nu vă imaginați. Sunt tare fericită de cadoul meu, ne jucăm totă ziua de când l-am primit. Sunt cea mai norocoasă pisică și pentru că am fost cuminte, acum am companie, să am cu cine să mă joc și cu cine să mă alerg prin casă. Dă cadoul meu merge și cântă, pe baterii ce-i drept, dar o face. La început eram tare intrigată de noul obiect, nu întelegeam ce este, de unde a venit, ce face și ce vrea de la mine, dar după ce am făcut cunoștință și mi-a explicat care era scopul lui, am devenit cele mai bune prietene.

Mi-a plăcut foarte mult și când am împodobit bradul, m-am distrat pe cinste! M-am jucat cu toate globulețle și le-am înșirat prin casă (noroc că avem mai multe), am pus instalația de pom care cânta „Jingle bells”, am tot dat târcoale pe lângă pom, dar nu mi-a reușit schema pentru că cei doi erau cu ochii pe mine. Dar tot am realizat ceva, cât ei erau ocupați cu decorarea bradului, mai furam și eu o beteală, mai faultam un glob, mai trăgeam de câte o creangă, așa cât să nu trec neobservată.

M-am distrat de minune! Am dansat pe lângă brad, am făcut poze, am cântat colinde, fiecare pe limba lui, dar ce contează, am primit friptură în sânge, mi-am primit cadoul, am fost dusă la plimbare, am fost o răsfățată toată seara. După atâta agitație și zbenguială, am picat lată.

Vă doresc să aveți un Crăciun minunat, să vă distrați și să vă simțiți iubite,dragele mele pisici, să fiți fericite și împlinite, să aveți tot ce vă doriți și să primiți cele mai frumoase cadouri, să vi se îndeplinească cele mai frumoase vise și să aveți o viața fericită și plină de bucurii. Să le aveți pe toate la locul lor și să nu vă lipsească nimic.

Să aveți un Crăciun așa cum îl am eu pe al meu, așa vă doresc!


by Pufuleț