Petrecere de Paste

De Paste am petrecut tare interesant! Am avut mancaruri alese si drept pentru care, a trebuit sa stam sa gatim la ele zi de vara pana-n seara, adica pana noaptea la ora 02.00 am stat sa gatim drobul si sa vopsim ouale.

Zic ca am stat sa facem si sa dregem fiindca sm luat si eu parte la gatit, adica noi am luat parte, eu si copiii am pus labuta de la labuta si am ajutat la vopsitul oualelor si la prepararea drobului dupa cum voi descrie mai jos.

Cat a durat prepararea oualelor, adica fiert si apoi vopsit, am facut tot posibilul sa ne facem prezenta simtita prin bucatarie si sa ne invartim in picioarele lui Teo fiindca, da, el a ramas bucatar sef. Flavia era la servicu, asa ca el a ramas de garda in bucatarie si, intre noi fie vorba, taare s-a mai chinuit cu vopsitul oualelor. Au tot vorbit la telefon fiindca nu stia ce si cum sa faca, i-a luat o gramada de timp sa vopseasca 20 de oua in 3 culori diferite ca pe a 4-a n-a mai apucat s-o transpuna pe oua, dar e drept ca la final au iesit niste oua de toata frumusetea. Inca le mai avem si acum, nu le-am mancat ca asa ne-am minunat si tot ne mai minunam la ele ca n-a vazut Parisul oua asa frumoase si nu ne-a lasat inima sa le mancam 

In timp ce Teo vopsea la oua, a venit si Flavia acasa si atunci fericire si mai mare pe capul nostru, toti iama in bucatarie sa reintregim familia si sa fie gama completa, deci eram toti prezenti la conceperea meniului pascal, adica eu, copiii nostri, Flavia cu Teo si ouale. Interesant a fost cand ne-am apucat de drob, repet ca am participat toti cot la cot. Cand au scos organele sa le toace, copilul meu cel inteligent, Adina Mare pentru cine nu-si mai aduce aminte de la botezul celor mici, a simitit el ceva in aer si a inceput sa se agite si sa sara peste tot prin bucatarie. Si fiindca a depus mult efort, a primit ficat crud pe care l-a mancat pe nerasuflate si n-a vrut sa-l imparta cu nimeni. In valtoarea evenimentelor, n-am apucat sa-i facem poza cum statea el in farfurie cu picioarele din fata pe bucata de ficat, murdar pe la gurita de sange si mararia apocaliptic. Epic! Prima masa de felina adevarat a fiului meu cel mare si nu voi avea sansa s-o revad...

Imi sterg o lacrima din coltul ochiului stang si trec mai departe cu povestea. In ziua urmatoare, adica in prima zi de Paste, ne-am adunat toata familia si am fost la picnic in parcul Titan. A fost tare haios, ne-am alergat toata ziua prin iarba, am pascut cu totii (mai putin Teo si Flavia – ei au mancat alimente omenesti – nu stiu ei ce-i bun pentru stomac), cei mici s-au ascuns prin tufisuri, au facut tumbe si au vanat gazulite, am fost vedete – a venit lumea sa ne admire – si da, de data asta avem si poze si chiar si filmulet si intr-un tarziu, dupa atata joaca si zbenguiala, am picat lati si am adormit pe iarba.

Cand am ajuns acasa ne-am pus pe gatit fripurile, am facut de miel si de curcan. Iar a fost distractie cu cei mici, dar a mancat carne cruda doar cel mare. Ca o paranteza, seamna cu tatal lui pesemne, nici eu nu-s fana „carne cruda”. Scuip in san si merg mai departe cu povestirea, si vreau sa va spun ca iar s-a gatit pana tarziu in noapte la cele doua fripturi. Cand a batut ceasul orele 02.30 Flavia a tras pe dreapta si Teo a ramas iar sef in bucatarie sa pazeasca friptura de miel ca pe cea de curcan chipurile o terminasera mai devreme si ne-am si ospatat cu totii. Doar ca erau cam cruzi cartofii, insa i-am mancat asa. Doar ca a doua zi dis-de-dimineata, cei doi s-au trezit si au mai bagat o data friptura de curcan la cuptor fiindca trebuia sa mearga in vizita la parintii lui Teo si, grandomani din fire asa cum ii stiu, au vrut sa se laude cu gatelile lor si nu puteau duce friptura si cartofii cruzi la oameni . Au iesit basma curata si din treaba asta.

De atunci si pana acum noi intr-o petrecere continua am tinut-o, cu fripturi si oua colorate, vinuri albe si rosii, prajituri insiropate si incremate si cate si mai cate si, cireasa de pe tort, copilasii mei au invatat sa manace hrana uscata pentru pisici 

Pana la Pastele viitor, va spun „Cristos a inviat” si refacere placuta :)

 

 

 

 by Pufuleț

Pufuleț

Ziua bună, suratele mele, vă salut pe toți și pe toate din colțul mustaților mele lungi și mătăsoase.

Probabil vă întrebați cine vă vorbește... sunt eu, Pufuleț, pisica aristocrată și cea mai răsfățată din cartier și acum vă invit să poftiți in lumea mea. Ei bine, „Bine ați venit în Pufuleția!”

Poate că vă întrebați ce facem noi aici, ei bine... ce facem noi aici?! Sau mai bine zis, ce faceți voi aici? Dragele mele și dragii mei, suntem aici pentru a vă arăta drumul către lumea mea, pentru a vă deschide ușa către tărâmul tuturor posibilităților pisicești și nu numai, pentru a împărtăși cu voi răsfățul și deliciile vieții pufulețiene. Doresc să vă inițiez în viața de pisică aristocrată, pentru că nu-i ușor să fii ca mine, să trăiești la limită zi de zi și în fiecare clipă să simți că ești pe muchie de cuțit, fiindcă nu-i ușor deloc să trăiești sub acoperire în propria-ți casă, nici n-aveți idee ce înseamnă să-ți croiești drumul de pisică într-o casă guvernată de oameni, dar... nu pentru asta suntem aici, toate la timpul lor, acum am a vă povesti altceva. Să ne bucurăm, deci, că suntem aici, deschideți usa și îndrăzniți, intrați, vă rog! Pufuleția se întinde la picioarele voastre! Pardon! În fața lăbuțelor voastre.

Dar să mă prezint: mă numesc Pufuleț, cum spuneam, sunt o pisică răsfățată, Siameză la origini, am tot ce vreau și cu toate astea, parcă aș vrea mai mult. Că sunt Siameză am aflat de curând. Cum s-a ajuns aici? Simplu, cea care are grijă de mine m-a confundat cu rasa cealaltă, soră cu mine, Birmaneza. Așa se face că în cartea mea de identitate apar la secțiunea Interpretare drept Birmaneză. Prin nu știu ce întamplare, nu cu mult timp în urmă, a găsit ea pe Internet un articol și s-a luminat și așa am aflat că de fapt și în fapt fusesem încadrată la categoria greșită. Vă dați seama? Întelegeți drama mea? O Siameză originală ca mine care umblă sub acoperire și cu acte false! Mai mare rușinea...nici nu-mi vine să-mi mai scot capul în lume și pentru asta mereu mă refugiez sub pat. Apropo, era și-un cântecel:

Într-o nu știu care seară, 

Într-o nu știu care vară, 

Într-un nu știu care sat, 

Sub un nu știu care pat,

Stă pitită o pisică, 

Tremurând și ea de frică, 

Fiindc' aflase dintr-o carte, 

Fiindc' aflase dintr-o caarteeee 

Că-ntr-o nu știu care seară, 

Într-o nu știu care vară, 

Într-un nu știu care sat, 

Sub un nu știu care pat

Stă o stăpână rea care nu știe ce rasă e pisica ei!”

Și punct! Sunt nervoasă acum, suratelor, tocmai mi-am amintit din nou de drama care-mi tulbură existența. Dar... să inspirăm adââânc și să trecem peste. Vă las cu originalul o lecuță, să ne revenim!

Începusem cu prezentările și, ca o gazdă uitucă ce sunt, nici nu v-am servit cu aperitive. Dar poftiți, poftiți! La noi sunt de toate, avem orice vă doriți, de la mâncare pentru pisici, care este din belșug și n-o mănâncă nimeni, până la plante și plăntuțe, ardeiași și flori de toate modele pământului, în care, de nervi și din lipsă de atenție (și uneori de foame, biata de mine), îmi place să-mi înfig colții. Mâncarea de pisici zace peste tot și n-o mănânc, poate din cauză că m-am plictisit de ea; și, în semn de protest, nu mănânc numic, aștept și aștept să treacă zilele și stau nemâncată, am intrat în greva foamei, dar nu se sesizează nimeni să-mi aducă altceva. Să ma întrebe, poate aș dori să servesc altceva astăzi. Poate un piept de pui fraged afumat, un somon încins bine în tigaie, sau poate niște cotlet de fazan proaspăt la grătar. Pentru ei își iau fel și fel de chestii, aperitive, gustări și băuturi alese. Gustă și degustă din toate, dau petreceri, sindrofii și dezmățuri, iar pe mine mă țin numai pe mâncare pisicească. Uneori mă înfurii și sar peste ei, le sar chiar și în farfurie! Cum se poate? La rangul meu, mă simt ofensată... și asta numai ca să apuc și eu să degust un pic din croissantul lor sau prăjitura sau înghețata pe care o înfulecă cu atâta lăcomie!

De bine, de rău, casa e destul de mare, se poate alerga (eu îmi fac exercițiile în fiecare zi), avem canapele drăguțe și pufoase pe care ne putem odihni, covoare moi pe care ne putem face siesta, calorifere calde pe care să tragem un somn de voie în regim de saună și bineînțeles că există și gresia de pe jos, să ne răcorim în zilele cu caniculă, masa din bucătărie, unde se poate face plajă și nu vă deranjează nimeni (doar dacă se gătește) și, desigur, întotdeauna geamul atunci când dorim o evadare din cotidian. Dar cu asta e mai greu, că stă mai mereu închis și e destul de greu să fentezi ochiul vigilent al scorpiei care are grijă de mine. Daaar, și cum mereu există și un „dar”, pentru că sunt o pisică inteligentă și abilă, reușesc să mai și evadez din când în când. Acum e frig oricum și e mai bine în casă. Ne-ar îngheța lăbuțele prin zăpadă, suratelor, pe când în căsuță la mine e cald și bine și... la naiba! Acum mi-a picat fisa! Sâmbătă seara vă invit pe toate la mine. Avem casa liberă, urechile mele fine au captat un mesaj cum că cei doi vor pleca în oraș să spargă niște bani la cazino și să serbeze pe unul dintre ei (ce-o fi așa de serbat?! Oamenii ăștia, nu-i înțeleg deloc!). Așa că, dragelor, avem toată casa la dispoziție! Vă invit la mine să punem de-o petrecere ca-n filme. Cu bucate alese, băuturi fine, trabuce și havane, grătare, friptane și foc de tabără.

Ținuta obligatorie! Masa și dansul se dau la mine. Nu veniți singuri, veniți însoțiți. Vă aștept.

Pe sâmbătă, deci!


by Pufuleț