Ne pregatim de petrecere

Da, ati auzit bine! ne pregatim de petrecerea de ziua mea. Petrecerea va avea loc maine si este invitata toata lumea. Veniti cu mic cu mare sa ne distram si sa chefuim pana in zori. Implinesc 5 ani, sunt o doamna bine, la casa mea si am 3 copii. Am realizat multe pana acum, nu sunt ca orice pisica. Sunt mandra de mine si de familia mea.

De fapt ziua mea ar fi luni, asa m-a trecut Flavia pe carnetul meu de sanatate. Cand am venit la ea, in urma cu 5 ani aveam cam 3 luni, n-a stiut data exacta a venirii mele pe lume. Asa ca i-a spus veterinarului de serviciu sa ma treaca de ziua ei de nastere ca sa ne putem sarbatori impreuna. Doar ca Flavia mi-a facut mie un tortulet special in forma de inimioara ca sa-mi arate tot ce simte ea pentru mine si prietenia pe care mi-o poarta si vrea sa-l prezinte pe blogul ei separat de tortul pe care il face pentru ea. Mai multe poze cu tortul o sa vedeti pe blogul ei "Gatitul e o joaca" - are un nume tare dragut :) Asa ca am decis sa facem ziua mea maine, adica duminica, si ziua ei luni. Dar nu ma supar fiindca asa beneficiez de doua petreceri si de doua torturi. Ce? Isi imagineaza cineva ca din tortul ei eu n-o sa mananc? Si plus ca ma vor sarbatori si luni, asa ca eu ies in avantaj :P
Deci maine va astept la petrecere. Pana maine va las cu pozele tortului ca sa stiti pentru ce-o sa-mi cantati "La multi ani!"  sa primiti si voi o felie :)

A venit primavara

Ați văzut? Ați văzut?? A venit în sfârșit primăvara! După o iarnă relativ lungă și relativ geroasă și relativ bogată în precipitații, deci după o iarnă relativă, a venit și primăvara.

De unde știu?! Păi se vede cu ochiul liber! Ce, voi nu vedeți? La noi pe balcon se stă mai nou cu geamul deschis, eu fac plajă direct de pe căsuță mea de voiaj, prietenii mei guguștiucii și-au reluat locul de onoare în copac, ba chiar deunăzi unul venise la noi la geam și se plimba tacticos pe pervaz, era cam timid ce-i drept. Îi puseserăm noi frimituri de pâine pe pervaz, el le reperase, dar ne reperase și pe noi, și acum era foarte atent și la frimiturile de pâine și la noi, să nu facem vreo mișcare și să-l înhățăm (presupun că rata cea mai mare de pericol o reprezentam eu, pisică fiind); încerca bietul de el să nu pară prea interesat de frimituri de ca și cum el ar fi fost acolo sub acoperire, de exemplu să-și facă rondul de seară, în nici un caz atracția lui principală să fi fost frimiturile. Ne-am amuzat ceva vreme pe seama lui, a venit chiar două zile la rând pe pervaz și, evident că eu eram pe masă, ca să îl văd mai bine :)

Că tot a venit primăvara asta, ai casei au dat iama în parc, evident că eu am rămas de șase acasă, să păzesc patul de molii și florile de muște. Pe mine nu puteau să mă ia cu ei.Ce-aș mai fi alergat și eu un pic prin parc... Au venit doar cu povești că taare s-au mai distrat și taare le-a mai plăcut și cum se vor duce ei din nou și ce fericite erau rațele și ce agitați erau pescărușii și ce a mai mâncat toată lumea și ce păcat că n-au avut mai multă pâine la ei, dar nu-i nimic că mâine venim iar. Iar eu în tot timpul ăsta am stat ca fraiera în casă să încălzesc patul.

Cu rațele și pescărușii – distracție mare, au ajuns ăștia doi ai mei să-și petreacă mai mult timp în parc cu orătăniile decât cu mine! Ei lasă că o veni ea și vara, evadez eu din nou ca-n filme și de n-oi da iama-n rațele lor de pe lac și în pescărușii ăia nesuferiți, să-mi ziceți mie ce-oți vrea! Asta-i discrminare, jos guvernu'! Huuuooo!!! De când n-am mai fost dusă la plimbare?! De când n-am mai fost dusă la mare?! Sau la munte sau la țară sau unde-o fi?! Ș-apoi a trecut o groază de vreme de când n-am mai intrat prin efracție la vecini, ar trebui să mi se ridice o statuie! Voi lua măsuri, de urgență am să mă prezint în Piată Universității și voi scanda lozinci, păi nu se mai poate!!! Aaa și aștep și despăgubiri morale!

Daa, să ne calmăm, vorbeam despre vestitorii primăverii la noi în Pufuleția. Într-o zi, pentru că am fost cuminte am primit și flori, pentru mine sunt și cadourile toate, tot pentru mine au fost aduse. Ia, poftim aici. Și adevărații vestitori ai primăverii, am primit și ghiocei! Hai ziceți că nu suntem adorabili?! Ia priviți ce bine semănăm, ca două picături, o frumusețe! Atât de frumoși ghioceii că m-am abținut să-i mănânc, i-am mirosit luung și prelung, le-am dat târcoale de nenumărate ori, însă am fost fată cuminte. Păi cum să devorezi asemenea minunății?!

Pentru că mi-au adus ghiocei, îi iert că nu m-au luat în parc la rațe, dar doar de data asta să fie!

Și ca o paranteză, un pic pe lângă subicet, domnule, primăvara asta vine cu stare de bine, cu tonus, domnule! Simt așa cum mă întremez după o iarnă lungă, simt cum iau proporții și cum mă-ngraș. E drept că mănânc toata ziua, dar de la asta o fi?! Sau oi fi rămas graviduță în cele din urmă cu Motănel cel Frumușel?!

Bănuiesc că mai devreme sau mai târziu voi afla, până atunci o primăvară frumoasă să aveți! Și nu uitați, vine 1 Martie, fetelooor! Pregătiți-vă mărțișoarele de pe acum! Miaaauu!




by Pufuleț

Ce mai mâncăm azi, fetelor?

Da, după sărbători și bunătăți și kilograme în plus, a cam venit vremea să mai și avem un pic grijă de noi și de felul cum arătăm. Au trecut sărbătorile de iarnă atât de dragi nouă, a trecut Crăciunul cu mâncăruri grele de tip sarmale, friptane, plăcinte și alte bunătăți, a trecut și Revelionul cu toate aperitivele alea delicioase și apetisante, cu amalgamul acela de combinații inedite de bucate și arome; au trecut toate și ne-am trezit astăzi cu câteva kilograme în plus, la fel de apetisante și în combinații inedite și fatale și ele. Și ne întrebăm disperate una pe alta, ce ne facem, soro? Cum scăpăm de cele câteva kilograme puse pe noi de la sărbători și pâna acum? Cum dăm jos celulita asta urâtă de pe picioare și, mai ales, cum scăpăm de colăceii de pe abdomen, doamnelor?

Soluția cea mai la îndemână ar fi să dăm iama în grădină și să ne apucăm pe ronțăit tot ce prindem și aș faca asta cu dragă inimă dacă n-ar fi iarnă și zăpadă peste tot, aș da iama în supermarket sau la piață și mi-aș procura fructe și legume, brocoli și mango, avocado, citrice și toată gama, doar că...sunt pisică... cum să mănânci toate fibrele alea fără să te ia durerea de cap? Cum să te saturi cu ierburile alea aromate fără să te apuce durerea de dinți?

Vă mai amintiți cât de mult îmi plac mie florile, nici acum nu le-am uitat, am jumulit tot ce era de jumulit de prin casă m-aș fi dus și la vecini să dau iama și prin florile lor, doar că știți cum s-a încheiat ultima vizită link. Asta a ținut o vreme, până s-au terminat florile și, pentru că aveam nevoie să ronțăi, m-am apucat de hărtănit bradul, am tot tras de el, până i-am cocoșat toate crenguțele. Când nici asta n-a mai funcționat, a trebuit să iau măsuri extreme ca să-mi repar flora intestinală și anume, m-am apucat să ronțăi acele de plastic din mătură. Știu, vă vine greu să credeți, dar să știți, nu au un gust chiar atât de rău și-mi place mai ales că sunt colorate frumos.

Ba chiar am fost pusă la dietă, mi s-a dat să mânânc mâncare low-fat, săracă în grăsimi, pe lângă care mai servesc hrană uscată pentru pisici de apartament – Indoor i se spune – care un aport ridicat de vitamine și minerale, se zice că este indicată felinelor care nu prea ies din casă (știm cu toții că nu este și cazul meu, nu înțeleg de ce mi se dă mie mâncare de genul ăsta!) sau pentru mofoturoase, adică ca mine, pentru pisici cu pretenții :) De asemenea, mi se mai dă mâncare specială pentru îngrijirea pielii și a blăniței, de pui și de vită. Nu știu de ce nu prea îmi placea cea de pește, iar cele de rață, miel, iepure și etc mi se par prea grele, le prefer pe cele cu pui și vită, cum am mai spus, și cea care este preferata mea, păpica cu lăptic pentru puiuți de pisică, pentru kitten-ei. Când și când mai primesc și hrană la conservă, deși trebuie să recunosc că prefer mai bine hrana uscată, însă atunci când primesc, îmi place să lipăi sosul și să las bucățelele de carne în farfurie, chiar dacă imediat după asta vine replica pe care am auzit-o de mii de ori până acum cu celebrele „Pisici din Africa care nu fac nazuri la mâncare”.

După cărnuri de toate modele și aromele, mezeluri, costițe afumate, grătare și ciorbițe, cum să nu mă resimit? Și unde nu mai pui la socoteală și că am stat numai în vârful patului cât era ziua de lungă, că după o masă bună, are și odihna rostul ei, păi nu? Doar că sunt fată deșteaptă și știu că e nevoie să fac mișcare, așa că în lupta cu kilogramele am încercat să fiu activă. Cum se pregătea cineva să deschidă ușa, hop și eu la ușă, pe lângă ușă, nu conta, poate mai reușeam să fug un pic și pe hol, era bine că mai făceam mișcare. Cum se deschidea geamul la bucătărie, în fuga mare săream din vârful patului direct pe masa din bucătărie și apoi jap! pe geam, la aer! Sau stau pe șifonier, din din două vorbe și 3 mișcări din vârful patului sunt tocmai sus pe șifonier. Stau acolo și contemplu zarea. Vorbesc cu luna și stelele, mai precis becul și veiozele, și când mă plictisesc, fac un alt salt ucigaș și ajung înapoi în pat.

Și mai nou, mi-am dezvoltat un alt obicei, mă plimb singură prin casă și strig la ușa de la intrare că nu se știe, dacă vine cineva și-mi dă drumul pe afară?! Sau dacă mă aude vreun prieten sau vreo prietenă și vine la joacă?! Sau oricum ar fi, am auzit că până și plimbatul aiurea prin casă și vorbitul de una singură mai arde ceva calorii, așă că, eu, ca o pisică deșteaptă ce sunt, nu stau degeaba! Umblu și iar umblu și vorbesc chiar și în toiul nopții și e bine, să știți, fiindcă tot mă mai alerg cu o alergătura și cu ceva calorii lipsă pentru că mai strigă Flavia la mine și mă sperii și fug sub pat de urgență sau chiar vine ea și mă aleargă puțin sau, când e în toane bune, ne mai jucăm cu mingea. Ea aruncă mingea pe podea, eu fug după ea s-o prind, apoi invers, din capătul celălat al camerei și repetăm aceleași scheme. Dar e amuzant de fiecare dată, totul e să nu-mi pierd îndemânarea :)

Sau, deunăzi mă plictiseam teribil, așă că mi-a venit ideea să fac ceva inedit, adică nu chiar inedit că mai făcusem, nu era chiar în premieră, în tot cazul ceva ce nu mai făcusem de ceva vreme. Și ce credeți că mi-a trecut prin cap?! Să escaladez ușa, vă închipuiți ce a ieșit și, dacă nu aveți suficientă imaginație, poftim aici:

        by Pufuleț

O zi obișnuită

Mda, după cum bine v-ați dat seama din titlu, nu mi-a ieșit schema cu Motănel cel frumușel. Am încercat și am tot încercat din răsputeri, chiar zi de vară până-n seară, dacă lăsăm laoparte că nu era chiar vara, și cu toate astea n-a fost să fie. Sau poate că nu eram eu pregătită, ce-i drept n-aș prea vrea să-mi pierd formele și apoi să fiu nevoită să scot limba de-un cot pe
la sală, trăgând de fiare și să mă pândească paparazzi la orice colț de tomberon, să mă pozeze în ținute indecente și să fiu subiectul lor de discuție cum am citit eu prin revistele mondene: „În ce hal arată Madam Pufuleț fără machiaj!”

Nu, fraților, nu, în nici un caz. Asta nu! Trebuie să fim cu băgare de seamă că niciodată nu se știe de unde pândește primejdia, de-asta nu umblu eu nefardată nici până la colțul blocului, dar asta-i o cu totul altă poveste. Să ne întoarcem la tristul moment al depresiei mele de azi...

Știți cum se spune, degeaba încerci dacă nu e dat de sus. Am făcut tot posibilul, el a făcut chiar și imposibilul, că ajunsese să mă scoată din sărite cu insistențele lui. Se vede treaba că a cam lipsit de la ora de bune maniere băiatul ăsta. Păi nu așa ne comportăm cu o doamnă, pardon o domnișoară ca mine și aspirantă doamnă. V-am povestit doar că mă urmărea prin toată casa, mai rău ca americanii în Vietnam. Da, parcă și văd titlurile ziarelor de mâine: „Sechestrată din dragoste” sau „Prizonieră de voie, de nevoie” sau și mai tragic „Inamicul nr 1. Don Juan-ul se întoarce”.

M-am simțit urmărită mai ceva ca Regina Angliei la ea acasă, ochii lui erau parcă lipiți de mine, încercați numai să vă imaginați ce momente de teroare am trăit. Ca în filmele acelea cu psihopați care pun camere de supraveghere în locuințele victimelor și le urmăresc tot timpul fiecare mișcare. Sau vă mai amintiți de filmul acela „Psycho” în care, previzibil, psihopatul o urmărea pe viitoarea lui victimă printr-o gaură în perete?! Cam așa m-am simțit și eu, cu diferența că Motănel al nostru nu mă urmărea prin gaura cheii, ci o făcea cu nonșalanță privindu-mă drept în ochi.

E drept că mi-a și plăcut Motănel ăsta cel frumușel, dar zău că a fost obositoare idila asta. Ca orice vedetă de la Hollywood care se respectă și ca orice damă bine din înalta societate care este curtată de prințișori cu mult mai tinerei decât ea, la început am fost șocată că un asemenea exemplar a pus geana pe mine, apoi am fost flatată că îmi arăta atâta interes, iar apoi, după o noapte întreagă de pasiune, evident că m-am plictist și aș fi vrut să-și ia catrafusele și să dispară de urgență la el acasă.

Acum, după plecarea lui, mi-am intrat în ritmul meu de toate zilele. E drept că parcă îmi lipsește când și cnâd, dar mi-am revenit destul de repede, în special că m-am întors la activitățile mele preferate și la care mă pricep cel mai bine. E o splendoare să dormi toată ziua, să ai patul numai pentru tine și să nu te deranjeze nimeni când îți faci somnul de frumusețe sau siesta sau băile de soare. Și să vezi că nu-ți mai mănâncă nimeni mâncarea!

E cât se poate de adevărat că îmi doaream să devin mămică și că aș fi vrut să-mi întemeiez o familie, să ni se umple casa de pisicuți care să facă tumbe și mieunături prin casă și să am un soț alături de care să-i cresc, dar, după cum spuneam, dacă nu e, nu e și gata. Știu că multe femei din zilele noastre apelează la fel și fel de tehnici pentru a rămâne însărcinate și știu că multe dintre ele chiar reușesc să aibă copilul pe care și l-au dorit, însă eu sunt de părere că micile ființe trebuie să vină pe lume pe cale naturală și sunt convinsă că într-o bună zi, mi se va întâmpla și mie. Doar că e nevoie de multă dăruire, ambiție și perseverență, da, acesta este planul meu pe termen lung. Alții vor să câștige la loto, eu vreau să fiu mămică, fiecare cu ciudățeniile lui. Și sunt convinsă că voi reuși la un moment dat.

Cam astea sunt planurile mele pentru următorii 5 ani și, până îmi voi vedea visul cu ochii, mă întorc la ceea ce știu să fac mai bine și anume, la micile mele activități cotidiene. Și până una-alta, tot cu Rozica îmi fac de lucru prin casă.

 

Și totuși, sper că o fi ieșit ceva...

by Pufuleț
 

Din nou, a sosit vremea

Miaaau, miaaau, miaaaaau!!!

Da e cât se poate de adevărat! Trist, dar adevărat, iar s-a împlinit sorocul și iar mi-a venit vremea de mers la...motan. Îmi place, nu-mi place asta e. Și vouă, dacă nu vă place, vă privește, eu urlu și țip și mă plimb prin toată casă că deh, trebuie. Dacă trebuie, trebuie, organismul meu cere, nu-i de joacă.

E drept că n-a trecut mult decând cu Lista mea de dorințe și-mi amintesc că am cerut acolo ceva cu ardoare, dar zău că nu mă gândeam nici măcar eu că o să mă lovească așa fulger!

Așa că am amânat alte scrieri, am dat deoparte alte subiecte (între noi fie vorba, aveam pregătit un articol beton!) și m-am apucat să mă comport în consecință. Sunt o mămică în devenire, trebuie așadar să mă comport ca atare. M-am interesat în stânga și-n dreapta, am pus anunțuri pe Facebook și chiar un domn foarte drăguț ne-a răspuns și ne-a sărit în ajutor. Zicea că ar avea el un motănel numai bun pentru mine. Acum suntem în tratative, să vedem ce zice și motanul.

Țineț-mi pumnii strânși, sper să mă placă și, mai important, sper să-l plac eu pe el. Apropo, nu cred că v-am povestit, am mai avut eu o tentativă de genul acesta cu ceva timp în urmă. Flavia n-a știut nici ea și m-a dus la un motan acasă, doar că nu mi-a plăcut deloc de el, avea și coada strâmbă și n-avea clasă. Nu ne-am înțeles de nici o culoare, l-am caftit serios de câte ori a încercat să se apropie de mine,i-am lăsat chiar și o urmă mare pe botic drept amintire, să nu mă uite prea ușor! I-am caftit chiar și pe ai casei și i-am zgâriat să nu se apropie nimeni de mine și m-am refugiat la ei sub șifonier unde am stat toată noaptea, fără apă, fără mâncare, fără să merg la baie, fără nimic...până a doua zi de dimineață când a venit Flavia să mă ia acasă. Mi-a trecut și de motan și de toate, tare m-am mai bucurat când a venit să mă ia și când am ajuns acasă la noi. După un timp mi-a mărturisit că nici ei nu-i plăcuse motanul și, că în locul meu, ar fi procedat la fel.

 

Anunțurile pe care le-am postat le puteți vizualiza oricând doriți, dați și share, poate mă ajutăți să-mi găsesc perechea. Știți unde mă găsiți – fie la pagina mea de Facebook Pufuleția, țara tuturor posibilităților, fie pe contul meu personal Pufuleț din Pufuleția.

Și o veste bună, pe lângă anunțuri, i-am auzit pe cei doi ai casei că se preocupă în a-mi procura un motănel. Ziceau ceva de adoptat de la un centru de adopții pentru pisici.

Eu abia aștept să-l văd pe norocos :)

Și ca să nu credeți că n-am intrat în pielea personajului și că nu mi-am dezvoltat sentimentele materne, poftim aici un filmuleț proaspăt, să vă dumiriți despre ce e vorba:

Acum vă las că sunt ocupată, natura mă cheamă la datorie. Vă scriu mai multe data viitoare.

Vă pup dulce din vârful mustăților și miaaau!

by Pufuleț

Vreau-atenție.ro

......................

–Da, vreau atenție!

Asta înțelegeam din mișcările pe care le făcea acolo sus, din felul cum își mișca trupul micuț atunci când mergea, din mișcările sfioase și pline de voioșie, dar sfioase.

– Tu, de acolo, hei, tu cea care stai cocoțată pe șifonier!

Da, tu care tocmai ai mai spart o farfurie și colega ta de apartament aleargă furioasă înspre bucătarie! Aloooo! Nu se-aude?! Cu tine vorbesc, ieși de sub pat imediat, dă-te jos de pe masă, nuuu! Nu bea apă din farfuriile murdare lăsate la-nmuiat în chiuvetă și uitate pe acolo de cel puțin două zile! Și tu, de acolo, nu te mai uita cu privirea aia nevinovată la mine, acuși îți dau 2-3 lăbuțe să te saturi, nu mai face praf florile și nu-ți mai împrăștia mâncarea pe jos.

Nu te mai duce la baie în miez de noapte, deși știi că nu-ți vine, ci doar pentru că n-ai ce face sau de plictiseală sau ca să-i enervezi pe ceilalți locatari, fiindcă știm amândouă la fel de bine că mergi la baie din cu totul alte motive, spre expemplu îți place la culme să-ți arunci nisipul pe jos, pe pereți și prin toate părțile, să faci pe jos, nu în tăvița ce a fost destinată tocmai pentru asta, să faci gălăgie cât îți împrăștii nisipul prin baie. Mai știu că-ți place la nebunie să dai cu ușile de perete, să te vânturi prin casă la ore târzii, să sari în pat și să sperii pe toată lume și, de ce nu, că tot le ai pe toate la îndemână, să urli un pic a serenadă în fața ușii de la debara că poate se trezesc ai casei și ai parte și de puțină atenție înainte de culcare.

Asta până te plictisești, desigur, și apoi...vrei să fii lăsată în pace, să nu mai existe nimeni și nimic, să-nceteze orice alte activități, să nu fii mișcată de la locul tău, să nu se strige la tine, să nu-i apuce tocmai atunci să facă patul sau să strângă lenjeria, să-i apuce mersul la toaletă tocmai când tu te așezasei atât de confortabil pe genuchii lor sau mai știu eu ce.

Tu poți face orice, tot ce îți dorești că doar ești la tine acasă. Ești stăpână pe toate și pe tot. Doar un cuvânt nelalocul lui și ai și sărit de la locul tău, cu o lăbuță în aer, cu gheara scoasă, cu urechile-n vânt, gata să-i pui la punct pe toți. Păi ce se întâmplă-n casa asta?! Ei comedie!

Și dacă se-ntâmplă vreodată să mai faci și câte o tâmpenie și să fii admonestată, eu zic să n-o lași moale nici o clipă că atât le trebuie. Și-o iau în cap imediat! Și doar n-ai vrea să-și închipuie bipezii ăștia că e casa lor, nu?! Eu zic să-ți scoți ghearele, să-ți arăți colții, să-ți zbârlești blana pe tine și să-ți umfli codița și să tragi și o mârăitură că așa ne stă bine și cu ocazia asta, află și cine-i șefu'!

 

– Și chiar crezi că ar merge în cazul meu? Se uita la mine cu mustățile ridicate și căscase ochii mari ca și cum speranța s-ar fi născut deodată în ei. Apoi lăsă privirea în jos și mai mult îmi șopti rușinată.

– Știi...ai mei mă mai și caftesc când nu sunt cuminte , iar șoaptele îi alergau cu atâta repeziciune prin aer că a trebuit să-mi casc bine urechile să îțeleg ce mi-a spus.

– Îți vând un pont: eu așa fac și funcționeză de fiecare dată :)
 

.................................................

Acum mă întorc la ce știu să fac cel mai bine, și anume la cerut atenție. Și, ca toate să fie la locurile lor și să nu mă acuze nimeni mai târziu că n-am fost suficient de eroină și că nu mi-am luat soarta în lăbuțe cu destul curaj sau că nu m-am preocupat destul de bună-starea suratelor mele , plec chair acum să mă pun pe treabă. Așa că îmi iau avânt, sar din vârful patului direeect pe laptop și mă pun pe scris și o să tot scriu pănă ce vom forma o comunitate imbatabilă și incontrolabilă, mai ceva ca Skynet :D și ghici cum se va numi blogul meu?

Răspunsul câștigător va fi premiat cu o mustață autentică, din prima recoltă de anul acesta. O vom culege cât mai repede de pe covor ca să fie proaspătă, o vom păstra în condiții optime, o vom ambala și încărca în primul transport ca să ajungă la tine în timp record.

Realizatorul răspunsului căștigător este rugat să ne contacteze la linia verde 0800-0800-miau , apel cu tarif normal în orice rețea și în ariile conexe, tarif aplicabil după prima secundă de convorbire sau la adresa de mail a biroului nostru: oficiul-national-pentru-ingrijire-a-animalelor-de-casa@dorimatentie.ro.

by Pufuleț
 

 

Pisica mănâncă șoareci?

Astăzi ne confruntăm cu o dilemă mare, dar maare, atât de mare cât Casa Poporului de mare sau, mai bine zis, vreau să răspundem acestei întrebări și să elucidăm acest mister odată pentru totdeauna și răspunsul ce îl vom afla împreună, să-l lăsăm ca moștenire pentru posteritate. Să ne pierdem, deci, în truisme și să alunecăm în filozofisme și să răspundem unor întrebări existențiale și, poate, cu această ocazie, câștigăm și-un Nobel. Deci să-ncepem!

Sunt dar convinsă că nu de puține ori ați auzit această întrebare sau zicală sau vorbă de duh sau cum vreți să-i spuneți și mai sunt convisă și că nu de puține ori, dragele mele surate, ați fost acuzate că domniile voastre ar mânca șoareci. Da, șoareci, vă mai amintiți de când erați mici, poate vă erau și parteneri de joacă. Sunt ființele acelea micuțe, pufoase și jucăușe cu care din vechime am fost noi puse în opoziție – ca în parlament, în contrast, în comparație și în antiteză cu neamul șoricesc ca în celebrele basme și balade populare (mai știți pe Manea slutul și urâtul? Sau Pașa Hassan și Mihai Viteazul, Făt-frumos și celebrul Zmeul, vă mai aminți de ei? – ce de antiteze, Doamne!) și de câte ori s-a emis o părere despre orice, am ajuns să fim parte din celebra zicală „Se au ca șoarecele și pisca”, ceea ce însemnă că nu-i ceva de bine. E ceva grav, dar foarte grav din moment ce am ajuns noi, specia noastră și bieții șoricei să fim într-un răzbel continuu, care durează de secole, din cele mai vechi dimpuri, de pe vremea dacilor și a romanilor, ba chiar mai devreme de atât, înainte ca romanii să afle că au ce au cu dacii (mă întreb ce a fost mai întâi, romanii, dacii, șoarecele sau pisica?), de la Geneză și până în prezentul ăsta obscur din care nu mai înțelegi nimic dacă ai bun-simț.

Dragele mele, pentru cine nu știe, NOI nu mâncăm șoareci! Și, prin tranzitivitate, nici șoarecii nu mănâncă pisici! Suntem două specii diferite care nu se hrănesc una cu alta, conviețuim bine mersi!, nu avem nimic de împărțit, nu ne urâm între noi, nu luptăm unii cu alții pentru Fâșia Gaza, nu vrem să doborâm Zidul Berlinului. Ne avem ca frații! Sunt cât se poate de sinceră cu voi și cu mine însămi, niciodată n-am poftit la un confrate și, să știți, am intrat de câteva ori în contact cu ei, pe teren inamic chiar. Sunt cele mai delicate și fragile creaturi din câte am întâlnit, cele mai drăguțe și sfioase animăluțe, cum să vă lase inima să vă faceți prânz din ele? Știu că uneori ispita vă mai bântuie și vă întunecă gândirea, dar, surate, trebuie să reziztați! Cu forța și determinare vom reuși! Am încredere în mințile voastre luminate, odată și-odată trebuie să punem capăt acestui război mișelesc. Bietele creaturi nu au nici o șansă de apărare, nu vă este milă? Gona aceasta după șoareci trebuie să înceteze, cât o să ne mai facem de râs?! Astăzi trebuie să luați o hotărâre și să deveniți vegetariene!

Vă vorbește lidera voastră, sunt eu, Pufuleț, cea care a fost aleasă de către voi să vă conducă pe drumul acesta al purificării, către locul sfânt al luminării voastre. Ca să fiți demne să intrați în Pufuleția, trebuie să vă spălați de păcate, altfel mă tem că nu este loc pentru voi în Raiul pisicesc. Eu cum credeți că am reușit?! Cu un suflet curat și un plan de purificare bine pus la punct, veți obține pașaport și viză de ședere permanentă în Mekka noastră pisicească.

Da, eu sunt o vegetariană convinsă, știți doar că mănânc flori la micul dejun, la cină și la masa principală. Sunt sănătoase, gustoase, pline de vitamine și vă vor ajuta să vă purificați și să vă câștigați un loc în Pufuleția. Bine, hai să fiu sinceră, nu sunt chiar o vegetariana convisă, mai exact sunt puio-porco-vegatariană (lacto nu! că ouă, lapte și alte minuni derivate nu servesc). Dar din când în când, trebuie să ne răsplătim mintea și trupul cu câte un desert :) Și, în plus, când mâncați flori, aveți o eleganță aparte, ia priviți aici:

Poate nu mă credeți cu cele ce v-am spus, deși sunt în stare să-mi susțin părerea până la Haga, dar fie! Să vă povestesc o întâmplare dureroasă din copilăria mea, care mi-a marcat existența și datorită căreia am ajuns să fiu astăzi o pacificatoare de specii și o terminatoare de mituri. Și o justițiara! Sună bine, a titlu de film – mai știi, poate ajung la Hollywood :)

Da, îmi dau lacrimile când mă gândesc...era pe vremea adolescenței mele, când mi-am stabilit eu reședința în casa asta. Doar ce ajunsesem în Pufuleția (pe atunci Pufuleția încă nu exista în forma de azi, abia începuse să se contureze), mă obișnuiam de la o zi la alta din ce în ce mai mult cu peisajul și cu Flavia, ne-am adoptat imediat una pe alta – ce vremuri! Într-o zi m-am trezit cu un nou locatar, nu stiu ce-i venise că adusese și un șoricel. Era o ființă micuță, tare micuță, cu blănița cafenie și tare pufoasă, o dulceață de șoricel. La început a fost cam dificil, până să ne cunoaștem, ne-a luat ceva. El era mic, puiuț, la fel eram și eu, abia venisem pe lume, aveam cam două luni, pun pariu că și el știa despre identitatea mea la fel de multe câte știam și eu despre a lui. Însă ne-am obișnuit destul de repede unul cu celălalt și, într-o zi, partenerul meu de joacă a evadat din acvariul lui și ne-am jucat prin casă până a venit Flavia și ne-a găsit. Au trecut zilele și mă obișnuisem atât de bine cu micile lui escapade, încât, într-o altă zi când a evadat, n-am mai avut chef să alerg cu el prin casă și am adormit, iar el, micuțul, a intrat în perete printr-o gaură de sub chiuveta din bucătărie, pe lăngă apometre, s-a jucat o bună bucată de vreme acolo cât eu dormeam, dar n-am mai găsit drumul înapoi. L-am jelit cu toții...

Deci pisica nu mănâncă șoareci! Să vă intre bine în cap!

Și încă o dovadă a purității mele spirituale. Vă povesteam zilele trecute că îmi doresc să devin mămică și, până o fi să fie, mi-am luat rolul de mămică în serios și o cresc pe Rozica-pisica ca și cum ar fi fiica mea naturală ( pisicuța năzdrăvană pe care am primit-o de Crăciun împreună cu șoricelul Marele Alb), iată aici un tablou de familie veridic unde o învăț pe Rozica-pisica că NU trebuie să mănânce șoricei. După cum se poate observa cu ochiul liber, Marele Alb e foarte relaxat :)

by Pufuleț

Cum am petrecut Crăciunul

Haaa! În stil mare, pisicesc! În primul și-n primul rând trebuie să spun că s-a gătit intens zilele astea, așa că nu se poate spune că n-aș avea ce mânca. Ba dimpotrivă, e la mâncare că mă gândeam cum ar fi să-mi invit suratele din spatele blocului să tragem un chiolhan! Chiolhan-ciolan sună bine, vorbesc în rime deja.

Păi da, că doar nu în fiecare zi e Crăciunul și se simte până și la mine, am chefuit și eu un pic că doar așa îmi stă bine, am dat pe gât și eu un păhărel de nu-știu-ce, am chiuit, am colindat (prin casă că doar nu prin lumea largă), chef în toată regula ce să mai zic! Toată lumea a sărbătorit în stil mare. Așa e cu sărbătorile astea, ne distrăm, cântăm, dansăm. Eu am dansat cel mai mult, mai ales în jurul bradului și nici n-am fost singură. Acum am cu cine să mă joc, dar numai când vreau eu. Miaau-miaauuu!
 

 

Dar mai bine să vă spun ce am gătit. Cum vă spuneam, am făcut sărmăluțe, fripturici, prăjuturele, plăcințici cu dovleac, brioșe cu ciocolată, cremșnit fraged – o bunătate – alături de care s-au servit aperitive și băuturi sofisticate, toate de nota 20 (luați aminte la mine că eu le-am gustat pe toate). Toate bune, toate multe, din belșug nu așa! Și am mâncat ș-am tot mâncat, ba o sărmăluță, ba o bucățică de friptură, ba un pic de iaurțel și cremă din prăjitură, hai și pe-aia, hai și pe-aialaltă că nu mă mai puteam ridica din pat. Acum trebuie să-mi fac de lucru cu "Pisicuța năzdrăvană", prietena mea cea nouă, să-mi fac exercițiile să mă țin în formă că altfel...doar vreau să particip la Miss în 2013 și ce-am să fac?! Trebuie să dau jos kilogramele acumulate să fiu în formă maximă, nu de alta, dar voi mai petrece și de Revelion.

Frumos Crăciun! Frumos ca-n povești, zău așa. M-am distrat și mă tot distrez în continuare de nu-mi vine să cred. Partea cea mai haioasă a fost cu gătitul, mi-a plăcut la nebunie să alerg pe masă și pe sub masă, să sar prin toate farfuriile și printre toate oalele și ulcele pline cu diferite ingrediente. Mă mai alergau de la bucătărie în cameră și invers, mai dădeam cu ceva jos, mai spărgeam ceva, mai țipa careva la mine să mă dau jos din castronul cu carne sau să ies din mașina de spălat, dar per ansamblu a fost excelent pentru că toate au ieșit atât de bune că-ți vine să te lingi pe degete sau pe lăbuțe în cazul meu, dar cu toată alergătura și agitația, ne-am distraaat, nici n-am cuvinte. Și plus am fost atât de scumpă că mi-au iertat toate năzbâtiile, ce cadou poate fi mai frumos? Cine nu și-ar dori un asemenea cadou? Hai, recunoașteți, știu că sunt o scumpete, numai bună de ținut la casa omului. E drept că mai fac și prostioare, dar sunt de o drăgălășenie rară. Eu știu asta și tocmai pentru asta profit și-mi fac de cap. Flavia tot timpul îmi spune "Norocul tău că eșt frumoasă!" Eeh, ce să spun! Și dacă n-aș fi ce? M-ar da afară din casă?! Nu prea cred! Dar parcă tot e mai bine că sunt o frumusețe rară să știu sigur că mi se permite orice. Ziceți că nu-i așa!

Și împodobitul bradului a fost nemaipomenit și ce-a ieșit la final, o minunăție nu altceva! Atât de frumost rezultatul că m-am abținut să sar în el, dar măcar tot i-am ronțăit niște crenguțe, nu m-am lăsat :) Sunt fooarte fericită și încântată, pe drept cuvânt se spune că nimic nu concurează cu sărbătorile petrecute în familie, daaa, nimic mai adevărat!

Așa mi-am petrecut eu Crăciunul și încă mai petrec! Că tot nu pot să-mi iau mintea de la cadou, ia ziceți, nu-i așa că semănăm?

 

 

 

 

                                                                                                                 by Pufuleț

 

Ne pregătim de Crăciun!

„Moș Crăciun cu plete dalbe,

A sosit de prin nămeți,

Și aduce daruri multe,

Toate darurile la Pufuleț! Toate darurile la Pufuleț!”

Alooo, da-ți-vă jos din pat că e seara de Ajun și avem treabă!

Sau...poate preferați alt colind:

„Am plecat să colindăm, domn-domn să-nălțăm,

Când boierii nu-s acasă, domn-domn să-nălțăm,

Când boierii nu-s acasă, domn-domn să-nălțăm!” Hai să vă las cu o colindă mică să intrați în spiritul Crăciunului :)

 

 Daaa, vine Crăciunul, oameni buni! Mai e puțin și ne bate la ușă. 
E seara de Ajun, se împodobesc brazii, se coc prăjituri, ce poate fi mai frumos?! Se aud colinde de peste tot, de afară, din casă, de la vecini, mai cântăm și noi și nici nu mai știi care cântă de la televizor și care de la noi din casă. Toată lumea cântă „Colindeee, colindee!”, dar nici nu mai contează care are ureche muzicală și care nu, important e că este o atmosferă genereală de sărbătoare și ne simțim bine. Vin colindătorii, ne bat la ușă, ne cântă ceva, ne urează una-alta, noi îi servim cu ce avem prin casă, se bea, se mănânca, se împart cadouri, toată lumea se distrează și mie-mi place! Nu în fiecare zi e Crăciunul! Chiar așa, voi ce vă doriți de Crăciun anul acesta?

 

  Și pentru că ne tot pregătim de săptămâna trecută, a început să se și simtă! Toată casă e plină de fel și fel de mirosuri și arome. Se gătește la nivel mare, s-au făcut prăjituri și prăjiturelele, de toate formele și mărimile și pentru toate gusturile. Ieri am gătit sărmăluțe, zic „am gătit” pentru că am participat și eu la venirea lor pe lume. Ce, nu știați?! Sunt o pisică gospodină și tare, tare talentată, stau în bucătărie cu Flavia și gatesc cât e ziulica de mare. Mă cocoț în vârful mesei și dau indicații de acolo, eu, Pufuleț sunt bucătarul șef. Da, sărmăluțele astea eu le-am gătit, nu prea înțeleg de ce li se spune „sărmăluțe” din moment ce sunt ditamai sarmalele. Reușești să dovedești una, om te-ai făcut, nu-ți mai trebuie mâncare pâna a doua zi, așa sunt de mari! Bine, mă rog, nu om, pisic! Dar acum, de sărbători am aflat că orice fel de discrepanțe care pe parcursul anului se taxează grav, în perioada asta se trec cu vederea. Păi da, se fac reduceri semnificative la fel și fel de articole, îți poți cumpăra diferite lucrușoare de care în timpul anului nu te puteai apropia, la prețuri mult mai mici. Sau unii oameni care nu au decât ură pentru semenii lor, acum uită de toate treburile astea și instantaneu devin mai buni, își fac urări de

bine între ei și familiilor lor și-și dăruiesc cadouri. Nu mă credeți? Aruncați un ochi prin presa scrisă sau mai uitați-vă pe la televizor. Sau, alt exemplu și mai exemplificator, Flavia i-a promis lui Teo al ei că nu-l mai ceartă până la sfârșitul anului, ăsta da cadou de
Crăciun! Vă spun eu, s-a scos!

Miaaaau, mai e puțin, foarte puțin, puțin de tot! Noi am făcut deja
bradul, l-am aranjat bine de tot , l-am împodobit cu fel de fel de globulețe, i-am pus instalație cântătoare și e gata de primit cadouri. Vă arăt poze cu bradul data viitoare (poate o să fie și cadoul meu pe sub el...), acum ar cam trebuie să mă pregătesc de somnic. Mi s-a spus că așa fac pisicuțele cuminți, nu au voie să stea treze, trebuie să meargă la culcare că altfel... nu mai primesc cadouri! Oooof...

 

Dar mai e puțin și vine Moșul și abia aștept să-mi primesc cadoul. Și ca să vadă Moș Crăciun că am fost fetiță cuminte și că-mi merit cadoul, cu ceva ajutor de la amicul meu Teo (el a scris versurile), am pregătit și o poezioară:

„Somnoroase mustăcioare,

Pe la pisuț se adună,

Se ascund pe botic,

Noapte bună!”

by Pufuleț

Casă, dulce casă

Bârrrrr! Frig, foarte frig!

Ați văzut ce e afară? E frig de crapă pietrele și ninge, ninge ca-n povești. E frumos, nu zic nu, dar parcă e frumos doar să privești pe geam de la căldurică. Pe vremea asta, nici un câine nu-ți vine să dai afară din casă, dar o pisică! Ce bine că am căsuță mea, caldă și primitoare, unde pot să fac ce vreau eu și nu mă dă nimeni afară. Daaaaa, ce biiine!

Pe o vreme ca asta nu-mi vine să mai ies în plimbări. Am fost eu în multe expediții și am trecut prin multe aventuri, dar acum, cel mai inteligent lucru de făcut din partea unei ființe micuțe așa ca mine, este să stea cumințică la adăpost. Nu e vreme de plimbat acum! Vă spun, e mult mai bine în casă decât afară!

Mă uit la prietenii mei, guguștiucii, cum stau săracii în cuibul lor, zgbriguliți și înfometați. Ce viață mai e și asta. Mă uit la ei în fiecare zi, de pe geam. Stau cocoțată pe pervaz și le urmăresc toate mișcările. Ne știm de când eram mici, doar am crescut împreună. Eu eram mică, puii lor erau mici. Am crescut eu și m-am experimentat în ale evadării, au crescut și puii lor și au venit alții. E drept, recunosc că nu de puține ori îî urmăream de pe geam lingându-mă pofticioasă pe mustăți, dar acum mi-e milă de ei. Săracii, stau acolo în copac, înghețați și necăjiți, nu au nici o bucurie pe vremea asta infernală. Ce sărbători or să aibă ei, cum or să petreacă înghețați și necăjiți, credeți că le mai arde? I-aș invita pe la mine, la o ceașcă de vin fiert sau o cacao cu lapte, ceva călduț acolo să li se mai dezmorțească și lor lăbuțele și aripioarele și poate ne-am spune povestioare la gura sobei. Ce vis draguuuț! Aaa, nuu, sobă nu, că n-avem, dar i-aș lăsa pe ei să stea pe calorifer să-și usuce penele. Zău că i-aș lăsa! Nu-s chiar așa de oportunistă cum mă crede lumea!

Și amicii mei cățeii, săracii! Frig, domnule, frig! Ce aleargă și ei dintr-o parte în alta a orașului să prindă o bucățică de mâncare, să nu se culce cu stomacul gol, să-și pună sângele în mișcare și să li se încălzească sufletul, că bietele lăbuțe nici nu și le mai simt. Bieții de ei! Și bietele mame, care aleargă disperate de la un trecător la altul și de la o curte la altă să primească un colțișor de ce-o fi să-l ducă puilor lor să nu moară de foame și mai ales de frig peste noapte...

E bine de mine că am casă. Sunt o răsfățată! Fac tot ce vreau, am de toate, nu-mi lipsește nimic, am locul meu de unde nu mă deranjează nimeni. De fapt locul meu este peste tot, prin toată casă, stau pe unde vreau, fac ce vreau! E cald și bine, până nu se încălzește afară nu mai plec nicăieri. Stau toată ziua și dorm, doar mai schimb locul ca să nu mă plictisesc. Mă mut din vârful patului pe calorifer, apoi merg să iau o gustărica, apoi un pic prin bucătărie, arunc un ochi pe geam, mă îngrozesc când văd perdeaua de fulgi, mai fac câteva exhibiții pe masă, Flavia mă mai aleargă un pic (suntem colocatare, împarțim același apartament, ea are grijă de mine), mai fac câte o trăznaie, mă refugiez sub pat de urgență (asta am făcut aseară, i-am rupt ardeiașul, dar jur că n-am vrut!), îmi mai las părul pe covor și tot așa. Nu mă plictisesc, activitatea principală e să dorm aproape toată ziua. Când se deschide geamul nici nu mă mai agit. Oricum e prea frig, mustățile mele simt temperatura aerului din cameră, chit că geamul se deschide la bucătărie, dar nu mă mai tentează. Nu acum. Aștept să vină vremea frumoasă să plec la plimbare.

Acum ne pregătim de Crăciun, mai e un pic și abia aștept. O să fiu cuminte, promiiit!

Poate primesc și eu ceva!


by Pufuleț

Pedeapsa

Bună ziua sau bună seara! Sau bună dimineață acolo unde vă aflați!

Vă merge bine? Sunt toate bune acolo la voi? Aveți mâncare, apă, nisip proaspăt? Le aveți pe toate cele trebuincioase? Ați dormit bine, dragele mele? Ați fost învelite și ați visat frumos? Tocmai v-ați trezit și acum vă întindeți lăbuțele în aer să vă exersați mișcarile de „bună dimineața” ca apoi să așteptați să vi se servească cafeluța în pătuț sau încă vă mai intoarceți de pe o parte pe alta în așternuturile calde și așteptați să vi se facă invitația la masă, personalizată și să fiți nominalizate în ordine ierarhică?

Mda? Ei bine, mă bucur că toate vă merg din plin și că nu trebuie să duceți o luptă pentru supraviețuire ca unii dintre noi. Pentru alții lucrurile n-au fost atât de roz tot timpul. Vă mai amintiți doar că în articolul precedent vă povesteam cum am evadat, cum au încercat să mă păcălească să vin înapoi cu bucata aceea de carne de pui tocmai scoasă de pe grătar, cum am intrat prin efracție la vecini, apoi lupta cu Bestia și marea umilință de final. Vă amintiți? Și ce bravă am fost! Da? Vă amintiți?? Mă bucur! Pentru că scena asta, tentativa asta de evadare m-a costat cam scump, dragele mele...

Imediat ce m-am întors și după bătaia bună despre care v-am povestit că am încasat-o, s-au petrecut schimbări majore la domiciul meu, am fost supusă unui regim drastic și unor pedepse capitale! Da, a fost cumplit! Mi-e și rușine să vă povestesc...abia îmi țin lacrimile printre gene când vă spun despre toate aceste lucruri odioase care mi s-au întâmplat, la care am fost supusă, eu, tocmai Eu, valoarea absolută în ale pisicismelor, Eu, patroana și matroana în această casa, Eu, care făceam legea oricând și la orice oră din zi sau din noapte, care îmi permiteam să fac orice ca o adevărată amazoană a societății moderne...mi-e rușine de mine! Nici nu știu cum o să mai pot trăi in condiția asta mizeră în care m-au aruncat!

Să vă povestesc și ce mi s-a întâmplat, să vedeți și voi, dragele mele, la ce cazne am fost supusă.

După cum vă spuneam, când m-am întors, răii aștia doi s-au pus cu pedepsele pe mine. Nu mai aveam voie să dorm pe unde aveam eu chef (pe masă, pe jos, pe hainele lor, etc - locurile mele preferate), nu mai aveam voie să alerg prin casă că auzi! dacă sparg ceva, dacă trântesc ceva, că nu era loc de mine prin casă cât e casa asta de mare! Nu mai aveam voie să jumulesc florile (care e activitatea mea preferată, apropo, el îi aduce ei flori și ea le înșiră prin casă, iar mie așa-mi place să le jumulesc, o să vă aduc poze intr-o zi când ne vedem la un ceai), nu mai aveam voie să-mi răstron mâncarea (da! îmi place s-o răstorn) și mai grav, nu mai aveam voie să ies la plimbare... Nu mai aveam voie să merg nicieri, nici să ies la ușă, nici pe geam, nici pe sub geam, nici nimic. Ce plimbare, ce aventură, ce evadare?! Se sfârșise cu toate, aștia doi erau cu ochii pe mine ca pe butelie! Nu mai prindeam eu geamul deschis și când era deschis, păi ce, credeți că mai îndrăzneam să fac vreo mișcare? Mă păzeau mai rău ca pe hoții de cai! Da, da, nu era de glumit. Habar n-aveți voi, nici nu știți prin ce chinuri am trecut. Ba mai rău, m-au și închis în cușcă, am fost sechestrată și închisă, rușinată și privată de libertate mai ceva ca la pușcarie! Vai de blănița mea mătăsoasă! Ce, credeți că mi-a fost usor?! Dar lasă, lasă că știu eu ce gândiți! Știu ce gândiți chiar acum, mă credeți demnă de milă, nu-i așa? Hai, recunoașteți măcar!

Da, m-am simțit mizerabilă, m-am simțit învinsă, capitulată. Da, m-am simțit ca o rușine pentru neamul din care fac parte, nici nu mă mai simt demnă să-l reprezint, eu, cel mai frumos exemplar! Oo da, mi-au distrus personalitatea, mi-au distrus self-esteem-ul,nici nu mă mai recunosc, nici nu mai știu dacă în spatele acestor lacrimi și acestor cuvinte sunt eu, diva absolută sau, dacă nu cumva, se tânguie vreo pisică de la tomberon, demnă de milă. Un expemplar atât de rar cum sunt eu, cu sânge regal, nu s-ar comporta niciodată așa. Nu și-ar plânge de milă în veci și, mai ales, nu s-ar lasă văzut de cei de rang inferior, ca voi, în asemenea hal în vecii vecilor!

 Așa că, imi șterg lacrimile, îmi îndrept spatele, umerii înainte, îmi iau o poză de învingător și merg înainte. Nu mă răzbesc ei pe mine cu una, cu două! Da' ce-și închipuiau?! Că m-au supus, că m-au răpus?! Pe mine? Niciodată! Și pentru că sunt într-adevăr o erorină și pentru că am un spirit atât de puternic (cred că ma trag direct din neamul lui Richard the Lion Heart, da, sunt convinsă, probabil că-i sunt nepoată îndepartată, de spița a 14-a – păi altfel nu era posibil într-un trup atât de micuț să-și aibă lăcașul un spirit atât de mare și de neînfricat! E cât se poate de clar, n-ați văzut? Până și numele ni se înrudesc. Absolut, bunicul meu provenea dintr-o familie regală de lei, Richard Inimă de Leu, păi nu? Iar eu sunt pisică, știti prea bine că pisica este un leu mai mic! Da, e cât se poate de clar, din familie de regi mă trag și încă ce familie, he-heee!

Va trebuie să merg să-mi revendic moștenirea imediat ce termin cu aștia) și de neîndumplecat, îmi voi șterge lacrimile, voi arunca rușinea deoparte și voi merge înainte pe drumul meu victorios. Doar am o moștenire de revendicat. Vorba aia, sunt de viță nobilă și nu pot permite orice fel de comportamente de rang inferior.
 

Vă salut ușor din vârful lăbuțelor!


by Pufuleț

Marea evadare

Miiaaau!! Bună dimineața!

Cum ați dormit, dragele mele surate? Bine sper, pentru că eu am dormit minunat! Miiiau prelung din vârful mustăților! Am dormit ca o pisică alintată ce sunt, mi-am întins corpul pe canapea și am dormit vreo câteva ore bune, apoi am dat o raită prin bucătarie, să iau o gustare, și încă una prin casă, să văd ce se mai petrece (cum era noapte, nimic nou, după cum ați bănuit), apoi a urmat baia cea prelungă în vârful patului și, nu în cele din urmă, ora de spa echivalentă cu tolăneala pe calorifer, unde am mai zăcut timp de câteva ore bune... pâna când s-a trezit și „stăpâna” casei, leneșa asta pe care n-o dai jos din pat cu una cu două, și ne-am început activitatea noastră cea de toate zilele.

Vă întrebați probabil de ce am moțăit până la orele două ale amiezii, 14:00 cum ar zice unii, sau 2:00 PM, cum dorește suflețelul vostru. Era și cazul să dorm atât după petecerea de azi-noapte! Cele care n-ați binevoit să veniți nici nu știți despre ce vorbesc, nici nu știți ce-ați pierdut și așa vă trebuie, de ce ați fost sfioase și n-ați vrut să mă încântați cu prezența voastră? De ce ați fost lașe și n-ați părăsit domiciliul imediat și cu orice preț? Credeați că n-o să mai primiți de mâncare? Că nu veți mai fi iubite și îngrijite și răsfățate? Trebuia să luați atitudine, dragele mele, să faceți ca mine. Nici nu știți voi de câte ori am încercat eu să evadez, ba chiar am și reușit de câteva ori, și de fiecare dată am fost adusă înapoi mișelește, acoperită de rușine și de strigături. Am mâncat și niște bătăiță chiar... dar nu m-am lăsat învinsă: de câte ori prind geamul deschis, o tai pe fereastră și nu mă uit înapoi. Îmi scuip în sân și ce-o fi o fi. Cu Dumnezeul pisicilor înainte! Avanti!

Ce, credeți că n-am pățit-o? Că nu mi-am luat-o peste botic? Habar n-aveți voi câte aventuri din astea am eu la activ! Ha! Într-o seară, era chiar în vara asta dacă n-a început să mă lase memoria, cei doi ai casei se-apucaseră de gătit, grătare și chestii, he-he, dar ce credeți voi? Au lăsat geamul de la bucătarie deschis, pesemne să se aerisească, doar nu și-or fi închipuit că vine Zburătorul în vizită pe geam la ei! Și eu, cum am văzut ocazia, ce mi-am zis? E timpul s-o șterg în lumea largă, prea sunt persecutată, prea nu sunt apreciată și băgată în seamă așa cum merit! Așa că mi-am azvârlit urechile pe spate, am adulmecat aerul de afară cu mustățile, mi-am ridicat coada în vânt și... pe-aici ți-e drumul! Am zbughit-o pe geam, pe pervaz, am băgat viteză și... ce crezi? Nu prea aveam unde să fug în lumea largă că... eram la etajul 3, loc nu era s-o dai la-ntors, acrobată sunt, că deh! sunt pisică, dar chiar și așa parcă nu-mi venea să mă arunc de acolo, nu de alta, dar jos era ciment și mai era și întuneric, dacă, Doamne ferește! aterizam nu-știu-cum și mă loveam la nu-știu-ce, mă mai făceam și de râs, și cum toate imaginile astea rușinoase și demne de milă mi-au trecut imediat prin fața ochilor, am decis: nu! Nu voi face asta, nu voi sări fără parașută și mijloace de protecție.

Dar nici înapoi nu era de mers, cum cei doi ieșiseră pe geam să mă ademenescă înapoi, ea făcându-mi semne războinice și urlând ca disperata în noapte să vin imediat înapoi dacă țin la pielea mea, că, de nu, voi mânca o bataie groaznică, iar el, dorind să pară ceva mai bun și mai uman și să solidarizeze cu mine în evadarea aceasta din propria-mi existență, se agățase de geam și încerca să mă momească cu o pulpă de pui, proaspăt scoasă de pe grătar... care mirosea îmbietor, ce-i drept. Îmi tot făcea semne disperate cu cotoiul acela prin aer, că doar-doar mirosul o veni la mine și așa m-oi îmbuna să vin înapoi pe geam...

Vedeți ironia? Să mă momească pe mine cu un cotoi...

Și atunci mi-am spus „NU! Nu-mi voi călca pe mândrie! Nu mă voi întoarce acolo! Îmi voi continua drumul către libertate, chiar de-ar fi să mor de foame. Voi muri de foame, dar cel puțin voi fi o pisică eroină, un model de urmat pentru generațiile viitoare!”. Și zâmbind în sinea mea la acest gând, repde am intrat în țeava de evacuare legată la hota vecinilor. Am stat acolo ghemotită preț de câteva minute bune, precum infractorii, apoi, avidă de și mai multă adrenalină, am intrat prin efracție (ce-mi place cuvântul ăsta, îl ador!) în casă la vecini.

Aceștia, spre norocul meu, țineau și ei geamul deschis în plină vară. O vreme a fost bine, am explorat în voie. Numai o vreme, fiindcă, mai apoi, Bestia aceea mi-a făcut simțită prezența în toată casa cu mârâiturile și lătrăturile ei, ca să nu mai spun și că începuse un pic să-mi fie frică, fetelor. Da! Ce vă mirați așa? Noi, pisicile aristocrate, ținem tare mult la coafura noastră.

Mă dăduse de gol Bestia cu 4 picioare, așa că venise timpul s-o tai înapoi acasă.

Mă și vedeam pășind sfioasă, acoperită de rușine încă o dată, dar înghițind în sec și jurându-mi în gând că va fi ultima dată când acceptam să fiu învinsă. Deja îmi treceau prin cap gânduri și scene sadice de răzbunare împotriva Bestiei, în timp ce galopam pe pervaz să ajung mai repede acasă, și, când să fac săritura finală și să scap de calvar, am înlemnit! Nemernicii închiseseră geamul...

Am miorlăit cât am putut, am dat cu capul în geam că doar-doar s-or îmbuna și mi-or deschide (îmi era și frică de Bestie să nu mă urmărească, să nu fi venit după mine...vai de suflețelul meu!) și nimic...

După un timp s-a deschis geamul. Îmi era frică să intru, îmi era frică și să rămân afară, am mieunat suav, mi-am luat o expresie inocentă pe față și am făcut primul pas. Bineînțeles că unul sau altul dintre cei doi (nici nu mai avea importanță care) m-a înșfăcat și m-a tras în casă și acum să te ții! Mă gândeam eu că o să mănănc o bătaie soră cu moartea, mă așteptam că ăsta îmi va fi tratamentul în caz de eșec și acum, cu inima cât un purice, trebuia să îndur. Noroc că el n-a lăsat-o să-mi aplice pedeapsa pe care mi-o pregătise, nu m-a caftit cine-știe ce, iar din partea lui, am încasat doar o palmă la funduleț. Am scăpat ieftin, zic eu :)

Doar că a doua zi ne-am trezit cu un bilet în ușă de la vecina, lipsit de noimă și de orice reguli gramaticale și plin de amenințări la adresa mea și care arăta așa:

Nici nu vă puteți imagina ce-a urmat. Dar toate astea până la o nouă încercare. Nu vă lăsați, faceți ca mine și veți intra în istorie!

Vă pup.


by Pufuleț

Pufuleț

Ziua bună, suratele mele, vă salut pe toți și pe toate din colțul mustaților mele lungi și mătăsoase.

Probabil vă întrebați cine vă vorbește... sunt eu, Pufuleț, pisica aristocrată și cea mai răsfățată din cartier și acum vă invit să poftiți in lumea mea. Ei bine, „Bine ați venit în Pufuleția!”

Poate că vă întrebați ce facem noi aici, ei bine... ce facem noi aici?! Sau mai bine zis, ce faceți voi aici? Dragele mele și dragii mei, suntem aici pentru a vă arăta drumul către lumea mea, pentru a vă deschide ușa către tărâmul tuturor posibilităților pisicești și nu numai, pentru a împărtăși cu voi răsfățul și deliciile vieții pufulețiene. Doresc să vă inițiez în viața de pisică aristocrată, pentru că nu-i ușor să fii ca mine, să trăiești la limită zi de zi și în fiecare clipă să simți că ești pe muchie de cuțit, fiindcă nu-i ușor deloc să trăiești sub acoperire în propria-ți casă, nici n-aveți idee ce înseamnă să-ți croiești drumul de pisică într-o casă guvernată de oameni, dar... nu pentru asta suntem aici, toate la timpul lor, acum am a vă povesti altceva. Să ne bucurăm, deci, că suntem aici, deschideți usa și îndrăzniți, intrați, vă rog! Pufuleția se întinde la picioarele voastre! Pardon! În fața lăbuțelor voastre.

Dar să mă prezint: mă numesc Pufuleț, cum spuneam, sunt o pisică răsfățată, Siameză la origini, am tot ce vreau și cu toate astea, parcă aș vrea mai mult. Că sunt Siameză am aflat de curând. Cum s-a ajuns aici? Simplu, cea care are grijă de mine m-a confundat cu rasa cealaltă, soră cu mine, Birmaneza. Așa se face că în cartea mea de identitate apar la secțiunea Interpretare drept Birmaneză. Prin nu știu ce întamplare, nu cu mult timp în urmă, a găsit ea pe Internet un articol și s-a luminat și așa am aflat că de fapt și în fapt fusesem încadrată la categoria greșită. Vă dați seama? Întelegeți drama mea? O Siameză originală ca mine care umblă sub acoperire și cu acte false! Mai mare rușinea...nici nu-mi vine să-mi mai scot capul în lume și pentru asta mereu mă refugiez sub pat. Apropo, era și-un cântecel:

Într-o nu știu care seară, 

Într-o nu știu care vară, 

Într-un nu știu care sat, 

Sub un nu știu care pat,

Stă pitită o pisică, 

Tremurând și ea de frică, 

Fiindc' aflase dintr-o carte, 

Fiindc' aflase dintr-o caarteeee 

Că-ntr-o nu știu care seară, 

Într-o nu știu care vară, 

Într-un nu știu care sat, 

Sub un nu știu care pat

Stă o stăpână rea care nu știe ce rasă e pisica ei!”

Și punct! Sunt nervoasă acum, suratelor, tocmai mi-am amintit din nou de drama care-mi tulbură existența. Dar... să inspirăm adââânc și să trecem peste. Vă las cu originalul o lecuță, să ne revenim!

Începusem cu prezentările și, ca o gazdă uitucă ce sunt, nici nu v-am servit cu aperitive. Dar poftiți, poftiți! La noi sunt de toate, avem orice vă doriți, de la mâncare pentru pisici, care este din belșug și n-o mănâncă nimeni, până la plante și plăntuțe, ardeiași și flori de toate modele pământului, în care, de nervi și din lipsă de atenție (și uneori de foame, biata de mine), îmi place să-mi înfig colții. Mâncarea de pisici zace peste tot și n-o mănânc, poate din cauză că m-am plictisit de ea; și, în semn de protest, nu mănânc numic, aștept și aștept să treacă zilele și stau nemâncată, am intrat în greva foamei, dar nu se sesizează nimeni să-mi aducă altceva. Să ma întrebe, poate aș dori să servesc altceva astăzi. Poate un piept de pui fraged afumat, un somon încins bine în tigaie, sau poate niște cotlet de fazan proaspăt la grătar. Pentru ei își iau fel și fel de chestii, aperitive, gustări și băuturi alese. Gustă și degustă din toate, dau petreceri, sindrofii și dezmățuri, iar pe mine mă țin numai pe mâncare pisicească. Uneori mă înfurii și sar peste ei, le sar chiar și în farfurie! Cum se poate? La rangul meu, mă simt ofensată... și asta numai ca să apuc și eu să degust un pic din croissantul lor sau prăjitura sau înghețata pe care o înfulecă cu atâta lăcomie!

De bine, de rău, casa e destul de mare, se poate alerga (eu îmi fac exercițiile în fiecare zi), avem canapele drăguțe și pufoase pe care ne putem odihni, covoare moi pe care ne putem face siesta, calorifere calde pe care să tragem un somn de voie în regim de saună și bineînțeles că există și gresia de pe jos, să ne răcorim în zilele cu caniculă, masa din bucătărie, unde se poate face plajă și nu vă deranjează nimeni (doar dacă se gătește) și, desigur, întotdeauna geamul atunci când dorim o evadare din cotidian. Dar cu asta e mai greu, că stă mai mereu închis și e destul de greu să fentezi ochiul vigilent al scorpiei care are grijă de mine. Daaar, și cum mereu există și un „dar”, pentru că sunt o pisică inteligentă și abilă, reușesc să mai și evadez din când în când. Acum e frig oricum și e mai bine în casă. Ne-ar îngheța lăbuțele prin zăpadă, suratelor, pe când în căsuță la mine e cald și bine și... la naiba! Acum mi-a picat fisa! Sâmbătă seara vă invit pe toate la mine. Avem casa liberă, urechile mele fine au captat un mesaj cum că cei doi vor pleca în oraș să spargă niște bani la cazino și să serbeze pe unul dintre ei (ce-o fi așa de serbat?! Oamenii ăștia, nu-i înțeleg deloc!). Așa că, dragelor, avem toată casa la dispoziție! Vă invit la mine să punem de-o petrecere ca-n filme. Cu bucate alese, băuturi fine, trabuce și havane, grătare, friptane și foc de tabără.

Ținuta obligatorie! Masa și dansul se dau la mine. Nu veniți singuri, veniți însoțiți. Vă aștept.

Pe sâmbătă, deci!


by Pufuleț