Plimbarea de dimineata

Probabil va intrebati de ce am lipsit atata timp de pe micile ecrane. Ei bine, am fost tare ocupata. Zi de vara pana-n seara copiii astia ai mei m-au solicitat ingrozitor. Nici nu va imaginati ce nastrusnici si solicitanti pot fi acesti micuti.

Cat au fost mici a trebuit sa fiu langa ei zi si noapte, sa fiu acolo sa le ofer caldura sa nu raceasca; sa fiu acolo sa le ofer papica fiindca micutii aveau nevoie de nutrienti in orice moment ca sa poata creste mari si frumosi si sanatosi. Mancau zi si noapte, uneori mancau si-n somn, alteori dormeam cu totii, si ei si eu deopotriva in timp ce mancau.

Apoi le-au dat ochisorii si a trebuit sa fiu langa ei sa le explic toate cele fiindca micutii vedeau diferite lucruri cu ochisorii lor micuti si albastri si-mi puneau fel si fel de intrebari, iar eu, precum o mama grijulie si bine intentionata, imi cautam cele mai bune raspunsuri in Dex si pe net, pentru a le putea oferi micutilor mei cele mai bune si cele mai la obiect raspunsuri, astfel incat ei sa-si poata crea o imagine cat mai clara a realitatii in care ne aflam. 

A trebuit sa-i hranesc bine si mult ca ei sa poata creste in toata splendoarea lor de jucarii gingase ce sunt. M-am hranit si m-am tot hranit si pe mine ca sa pot produce destul lapte pentru nevoile lor uriase, insa, desi ciudat la cat de micuti sunt cat pot de mult manca, eu am slabit, m-am imputinat de la o zi la alta ca am ajuns usoara ca un fulg – ma ia Flavia si ma ridica cu o singura mana, iar Teo nu-mi mai stie deloc de frica – iar ei, micutii de ei, au niste burtici umflate de bunastare si sunt frumosi si rotofei ca niste purcelusi bine hraniti.

Acum au crescut destul de mari incat ies singuri din cosulet si se plimba prin casa. Toata ziulica se bat si se alearga, nu ma mai asculta deloc, e un du-te-vino continuu si cand se satura de luptat intre ei, vin si ma iau pe mine la bataie. Degeaba incer sa-i mai cert ca n-au facut ceva bine, degeaba vreau sa-i chem la mine sa-i alint si sa-i dezmierd inainte de culcare ca eu vorbesc, eu aud. Eu intru cuminte in lighean si-i astept sa facem nanita, ii strig pe nume chiar, iar ei nici o treaba nu au. Ma ignora complet, parca nici n-as fi mama lor. Noroc ca ma mai ajuta Flavia cu stransul lor de prin casa si din cand in cand Teo, ca altfel nu stiu ce m-as face.

Deunazi m-am rugat de ei sa ma urmeze catre baie, am vrut sa-i invat sa mearga la toaleta. Intr-un final au catadicsit sa ma urmeze si am reusit sa-i aduc la baie. Insa, ajunsi acolo, ce credeti ca au facut cand au vazut litiera?! S-au suit in ea si, evident, au inceput sa ciuguleasca la nisip, de parca erau gaini. Am incercat eu sa-i conving ca nisipul e pentru altceva, ca se utilizeza in alt scop, dar cine m-a ascultat... copiii mei iubiti rontaiau de zor. As fi vrut sa-i invat la olita mai repede ca m-am saturat sa tot strang dupa ei, plus ca toata casa e o cocina de porci fiindca astia mici se plimba cu gunoiul prin toate partile si Flavia ma invinovateste pe mine...

Da, mai nou s-au apucat sa faca pe jos, prin camera. In nenumaratele lor excursii prin casa au descoperit un locusor tare dragut si si-au stabilit cartierul general sub birou, intre fire. Asa ca, dupa cateva ture de alergat prin casa si alte cateva trante fratesti pe covor, cand il trece pe cate unul nevoia, se refugieaza la toaleta de sub birou si face acolo, iar eu trebuie sa ma simit si sa strang in locul lor...

Dar sunt fericita macar de un lucru si anume ca ieri dimineata i-a venit Flaviei ideea sa le faca tavita lor pentru toaleta si mai cu chiu, mai cu vai, dupa ce au mai folosit dedesubtul biroului drept toaleta si firele de sub el si dupa ce au luat si cateva palmute la dosulet, acum folosesc toti in siguranta tavita 

Doar Adina mica mai uita si se mai scapa sub birou ca azi de dimineata....