Copiii mei imi scot peri albi

Da, este cat se poate de adevarat, astia mici care numai sunt atat de mici imi fac creierii patrati zi de zi si minut de minut. Nu stiu ce sa le mai fac si cum sa ma inteleg cu ei, de fapt nu ne intelegm deloc ca nu m-asculta de nici o culoare. Si fac numai si numai tampenii de parca nici n-ar fi copiii mei.

Deunazi au facut praf zambila Flaviei, au hartanit-o pur si simplu in 3 etape, si-au bagat coltisorii si gherutele in frunzele ei, dupa ce ca si-asa era pe duca saraca, abia isi mai tinea doua frunzulite vestede. Si au facut-o praf, in final au retezat frunzele de la radacina si au inceput sa le vanture prin casa. Evident ca toate ponoasele eu le trag, pe mine ma cearta si in capul meu se sparg toate 

Alta patanie e cu gunoiul, dau iama in plasa cu gunoi, realmente in plasa cu gunoi, intra si scot gunoiul afara si il imprastie prin casa. Eu miau-miau la unul, miau-miau la altul, dar ce ma baga careva in seama?! Da’ de unde, isi vad de ale lor de parca as fi mai invizibila decat Omul invizibil.

Asa sunt de rai ca nu stau potoliti o clipa, numai o alergatura prin toata casa si o agitatie continua avem si ziua si noaptea. Flavia si Teo asa de tare s-au suparat ca ne-au exilat in baie sa dormim acolo si asa de tare nu-mi place sa plec in exil si urlu si bat in usa si degeaba ca ma si cearta, iar dracii aia mici in loc sa stea potoliti ca sa-si mai spele din pacate, ce credeti c-au facut?! Nu ghiciti, au infundat canalizarea de la baie! Si-au adus jucarelele in baie si le-au scapat in canalizare de am facut inundatie in toata casa de ne-au batut vecinii la usa. Cand sa ne dumirim ce era cu canalizarea ce credeti ca s-a casit la locul crimei: o mingiuta a copiilor si un capac de la bidonul de apa, furat evident, si ascuns acolo precum comorile piratilor. Sa nu-ti vina sa-i strangi de gat...

De la atata stres am slabit in ultimul hal, ma usuc pe picioare pur si simplu. Ce silueta, parca sunt evadata de la Auschwitz, asa-mi zice Flavia si zau, asa ma simt si eu ca nu mai apuc nici sa mai dorm, nici sa mai mananc. Oricum purceii mei devoreaza tot, mie imi raman doar ambalajele.

Nici macar schema cu caietul minune n-a tinut, le-am luat caiet cu aplicatie Skag AR sa fie si ei in randul lumii. Inteligenta creatie, cu un delfin care face tumbe prin casa, sare direct din caiet de juri ca e real. Imi pare rau ca n-am reusit sa si filmez treaba asta sa vedeti si voi minunatie de caiet. Insa neastamparatilor mei le-a captat atentia fix cate doua minute de fiecare, dupa care au tras o alergatura prin casa si iata niste poze sa va convingeti cat de lati pica dupa fiecare traznaie pe care o comit.

 

Gata, mi-a ajuns, oficial imi dau demisia din functia de Mamica anului.

Motanel cel frumusel sa vina sa-si ia plozii in primire!


by Pufuleț

Ne pregatim de gradinita

Ei da, chiar daca vine vara si normal ar fi ca toti copiii sa intre in vacanta, eu m-a m gandit ca n-ar fi rau sa-i pregatesc pentru gradinita. Ca tot nu mai e mult pana la toamna si ca sa nu ma pierd atunci in detalii cu inscrisul fiecaruia in grupa mica, mare si respectiv, mijlocie, m-am gandit ca n-ar fi rau sa ma preocup din timp de astfel de aspecte si sa le si procur toate cele necesare.

Si internauta cum sunt dupa cum bine ma cunoasteti, am dat peste o reclama la un caietel minune cu animalute care prin viata printr-o aplicatie desteapta, si cum in ziua de azi toti copiii de familie buna au smartphone, va fi musai sa le procur si eu alor mei niste mecaniseme din astea destepte ca sa-i pot controla tot timpul.

Ba chiar o sa fie si mai simplu fiindca vor avea GPS si chiar daca or sa vrea ei sa ma minta in legatura cu chiulul de la ore si cu inghetata mancata prin parc, eu voi sti clar unde sunt si de unde sa-i iau. Si plus ca vor avea nevoie de smartphone ca sa poata folosi caietul minune cu aplicatia AR Skag , deci achizitia nu va fi de pomana, iar in ceea ce priveste caietul, eu ca mama trei copii sunt de parere ca este o alegere desteapta.

Vor avea ocazaia sa afle si ei care-i rechinul si care e delfinul, care-i leul si care-i papagalul si plus ca in loc sa piarda vremea prin parc sau la coltul strazii, vor sta cuminti cu caiatelul pe genunchi si se vor juca cu animalutele.

Deci “it's a win-win situation” si uite ca am invatat si limbi straine :)

Pana data viitoare va transmit salutari mieunate!

Plimbarea de dimineata

Probabil va intrebati de ce am lipsit atata timp de pe micile ecrane. Ei bine, am fost tare ocupata. Zi de vara pana-n seara copiii astia ai mei m-au solicitat ingrozitor. Nici nu va imaginati ce nastrusnici si solicitanti pot fi acesti micuti.

Cat au fost mici a trebuit sa fiu langa ei zi si noapte, sa fiu acolo sa le ofer caldura sa nu raceasca; sa fiu acolo sa le ofer papica fiindca micutii aveau nevoie de nutrienti in orice moment ca sa poata creste mari si frumosi si sanatosi. Mancau zi si noapte, uneori mancau si-n somn, alteori dormeam cu totii, si ei si eu deopotriva in timp ce mancau.

Apoi le-au dat ochisorii si a trebuit sa fiu langa ei sa le explic toate cele fiindca micutii vedeau diferite lucruri cu ochisorii lor micuti si albastri si-mi puneau fel si fel de intrebari, iar eu, precum o mama grijulie si bine intentionata, imi cautam cele mai bune raspunsuri in Dex si pe net, pentru a le putea oferi micutilor mei cele mai bune si cele mai la obiect raspunsuri, astfel incat ei sa-si poata crea o imagine cat mai clara a realitatii in care ne aflam. 

A trebuit sa-i hranesc bine si mult ca ei sa poata creste in toata splendoarea lor de jucarii gingase ce sunt. M-am hranit si m-am tot hranit si pe mine ca sa pot produce destul lapte pentru nevoile lor uriase, insa, desi ciudat la cat de micuti sunt cat pot de mult manca, eu am slabit, m-am imputinat de la o zi la alta ca am ajuns usoara ca un fulg – ma ia Flavia si ma ridica cu o singura mana, iar Teo nu-mi mai stie deloc de frica – iar ei, micutii de ei, au niste burtici umflate de bunastare si sunt frumosi si rotofei ca niste purcelusi bine hraniti.

Acum au crescut destul de mari incat ies singuri din cosulet si se plimba prin casa. Toata ziulica se bat si se alearga, nu ma mai asculta deloc, e un du-te-vino continuu si cand se satura de luptat intre ei, vin si ma iau pe mine la bataie. Degeaba incer sa-i mai cert ca n-au facut ceva bine, degeaba vreau sa-i chem la mine sa-i alint si sa-i dezmierd inainte de culcare ca eu vorbesc, eu aud. Eu intru cuminte in lighean si-i astept sa facem nanita, ii strig pe nume chiar, iar ei nici o treaba nu au. Ma ignora complet, parca nici n-as fi mama lor. Noroc ca ma mai ajuta Flavia cu stransul lor de prin casa si din cand in cand Teo, ca altfel nu stiu ce m-as face.

Deunazi m-am rugat de ei sa ma urmeze catre baie, am vrut sa-i invat sa mearga la toaleta. Intr-un final au catadicsit sa ma urmeze si am reusit sa-i aduc la baie. Insa, ajunsi acolo, ce credeti ca au facut cand au vazut litiera?! S-au suit in ea si, evident, au inceput sa ciuguleasca la nisip, de parca erau gaini. Am incercat eu sa-i conving ca nisipul e pentru altceva, ca se utilizeza in alt scop, dar cine m-a ascultat... copiii mei iubiti rontaiau de zor. As fi vrut sa-i invat la olita mai repede ca m-am saturat sa tot strang dupa ei, plus ca toata casa e o cocina de porci fiindca astia mici se plimba cu gunoiul prin toate partile si Flavia ma invinovateste pe mine...

Da, mai nou s-au apucat sa faca pe jos, prin camera. In nenumaratele lor excursii prin casa au descoperit un locusor tare dragut si si-au stabilit cartierul general sub birou, intre fire. Asa ca, dupa cateva ture de alergat prin casa si alte cateva trante fratesti pe covor, cand il trece pe cate unul nevoia, se refugieaza la toaleta de sub birou si face acolo, iar eu trebuie sa ma simit si sa strang in locul lor...

Dar sunt fericita macar de un lucru si anume ca ieri dimineata i-a venit Flaviei ideea sa le faca tavita lor pentru toaleta si mai cu chiu, mai cu vai, dupa ce au mai folosit dedesubtul biroului drept toaleta si firele de sub el si dupa ce au luat si cateva palmute la dosulet, acum folosesc toti in siguranta tavita 

Doar Adina mica mai uita si se mai scapa sub birou ca azi de dimineata....

Botezul

Da, a venit si vremea sa-mi numesc copiii-n rang, asa ca poftiti la botez!

Dupa indelungi provocari si analize serioase, am cazut toti 3 adultii casei de acord ce nume sa le punem celor mici. I-am analizat pe fiecare-n parte, i-am intors pe toate partile sa vedem daca numele ales i se potriveste fiecaruia si din fata si din spate, si in final am conchis.

Insa pana a le oficia numele fiecaruia prin sfantul botez, hai sa va spun si cum s-a ajuns aici.

Al doilea dintre copilasii mei, cel care culmea, desi a venit pe lume al 2-lea, a fost ultimul caruia i s-au deschis ochisorii ca incepusem sa ma ingrijorez ca nu cumva sa ramana copilul orb fara leac; el cum va spuneam, este cel mai curajos, cel mai temerar, cel mai escalador si cel mai curajos. El nu se teme de nimic, este de o curiozitate rar intalnita, cu o ambitie iesita din comun si cu o nevoie de atentie fantastica. El a fost primul care a evadat din cosulet, primul care s-a plimbat prin casa, primul caruia i-a placut cand a fost luat in brate si care n-a plans. Si fiindca el este cel mai cel si poarta o mascuta pe fetisoara a la Zorro, a fost botezat Banditul si este preferatul Flaviei. Intre timp a fost derivat si avansat in grad si acum este strigat adjectiveste Bandițesc 

Ceilalti doi copii ai mei, seamna incredibil de mult intre ei, ceea ce-i desosebestetotusi unul de altul este faptul ca unul e mai mic si altul e ceva mai mare. Si fiindca seamana atat de bine intre ei si ei amandoi cu o prietena din copilaria Flaviei, cu Adina a lu’  Bufanu sa fim mai concisi, cei doi au primit nume la comun si atunci cand sunt priviti la plural li se spune simplu Adinele. Cand sunt

luati separat, se face diferenta intre ei, asa ca unul devine Adina mare si celalalt devine Adina mica 

Problema cu Adinele la general e ca sunt tare timide si deloc sociabile si plimbarete. Daca le iei la plimbare din lighean urla si plang de mama focului si cu toate astea, Adina mica si nu cea marea a fost prima dintre cele doua care a zbughit-o afara din cosulet. Desi e ea mai micuta si mai plapanda, e mai curajoasa decat Adina mare care este grasuta si rotunjoara ca o minge de ping-pong.

Desi au primit nume de fetite, ei sunt baietei amandoi, de fapt si Bandițesc e tot baietel. Nu stiu cum s-a intamplat sa fie toti de un gen comun...nu s-a nimerit sa fie nici una fetita. Dar parca mai bine asa ca fetele se marita si pleaca la casele lor, pe cand baietii stau aproape de mame sa le ajute la batranete, asa ca atunci cand oi ajunge eu batrana si mi-or cadea mustatile, o sa aiba cine sa-mi dea apa 

In curand or sa-neceapa si cei 3 copii ai mei sa umble brambura, sa foloseasca baia si tacamurile atunci cand mananca si sa fuga de acasa. Insa pana atunci, ma mai bucur cat pot de ei si incerc sa fac tot ce pot sa le ofer o copilarie cat mai frumoasa si lipsita de griji.
Data viitoare o sa va arat si filmulet cu copiii mei destepti care invata intr-o zi cat altii intr-un an, deja ma gandesc cu placere la momentele de liniste pe care le voi petrece la pensie, insa pana atunci simt ca-mi vor manca urechile!



by Pufuleț

Cei 3 purcelusi cu ochisori

Da, ati inteles bine, sunt foarte fericita sa va anunt ca cei 3 purcelusi ai mei au ochisori. Toti! Sunt o mandrete de pisoi in miniatura, mititei si dragalasi, dar graaasi si mieunatori. Sunt tare mandra de ei si le acord o desosebita atentie.

Sunt vigilenta-n persoana! Pai da, sunt foarte atenta la tot ce misca prin casa, si cand spun la tot ce misca, evident ca ma refer la bunul meu prieten, Teo, care si cand nu respira parca ma calca pe nervi. De Flavia nu-i problema, in ea am incredere, pot linistita sa-mi las copiii pe mana ei si sa plec un pic la plimbare sau sa fac o baie rapida de soare, dar pe Teo il caftesc la orice ora si din orice motiv. Adica fara motiv, o stiu si eu si la fel de bine si se plange repede la Flavia ca sunt o diavolita cu mustati si ca nu mai are liniste prin casa din cauza mea. Da, asa mi-a zis ca sunt o diavolita cu mustati, si ce mare lucru i-am facut la o adica? Si mare mai sunt eu ca sa pot sa-l terorizez asa; mi-ar fi si rusine in locul lui sa emit asemenea aberatii de om mare. Auzi la el sa manance bataie de la o pisica si tot el sa se vaiete 

Dar sa revenim la copilasii mei frumosi cu ochisori ca niste margelute. Sunt asa frumosi si scumpi ca-ti vine sa-i manaci de drag, niste frumuseti in miniatura. Toti sunt grasuti si pufosi si seamana cu Motanel cel frumusel, doar nu ma asteptam sa fie altfel, la cat e tatal lor de chipes, nici copiii nu puteau fi decat pe masura. Pacat ca nu seamna nici unul si cu mine... astea or fi blestemele lui Teo, dar ii arat eu lui cu prima ocazie, vede el.

Fac cum fac si tot imi amintesc de inamicul meu numarul 1, lui ii sunt dragi copilasii, s-ar juca toata ziua cu ei, dar mie persoana lui imi pare o amenintaretotala, nu stiu de ce, si cum il vad ca se apropie de culcusul lor, hat! sar pe el, il zgarai si il musc de ce apuc. Stiu ca el nu le vrea raul, dar nu pot sa ma abtin, din cauza lui nu mai primesc suficienta atentie din partea Flaviei. In loc sa ma alinte pe mine, sa ma tina in brate si sa ma pupe, ii acorda atentie lui; asta nu se intampla inainte sa se mute el si atunci nu eram rea cu el, il toleram. Ba chiar ma bucuram sa-l vad, insa acum, cand e aici in permanenta, ma scoate din minti si cum prind ocazia, il ard. E drept ca mai iau cafteala de la Flavia pe tema asta fiindca ma cearta mereu sa nu-l mai bat, zice ca lui ii sunt dragi copiii si ca ma iubeste si pe mine si eu stiu asta ca doar m-ar tine in brate toata ziua si m-ar pupa, doar ca nu vreau si nu vreau si gata! Doar cand imi pune de mancare si imi schimba nisipul sunt mai blanda, dar si atunci il scuip si daca nu e pe faza, tot se alege cu o zgarietura mica :D

Despre purcelusii mei, pe care tot amicul Teo i-a botezat, va spuneam ca au ochisori toti acum si sunt foarte foarte jucausi si vorbitori. Toata ziua e o simfonie continua si o vanzoleala totala in vizuina noastra , copilasii sunt jucausi si curajosi, si in urma cu 3 zile au facut si prima evadare. Culmea, cel care a evadat primul, n-a fost primul venit pe lume si, contrar credintelor folclorice, nici Praselea n-a fost. A fost cel mijlociu, e cel mai destept si cel mai ager. Si cel mai curajos  El e primul evadator, cred ca daca America n-ar fio fost descoperita de Columb si botezata dupa Vespuci, copilasul meu mijlociu ar fi facut toata afacerea asta si plus cucerirea Lunii cu tot cu descoperirea cutiei de privit, botezata mai apoi televizor – varianta color pentru care s-au facut rate serioase la banca acum cativa ani.

Noi suntem sanatosi, voiosi , voinici cu totii. Eu imi impart ziua intre alaptat, mancat pe ruptelea, ingrijit gradinita cu grupa mica si avansati si bataliile cu Teo. Pe sapatamana viitoare urmeaza botezul celor mici, m-am gandit si la nume, dar nu vi le spun acum. Asa ca pana atunci, pregatiti-va cu cadouri si scoateti-va banii de la saltea ca doar n-o sa veniti la botez cu mana goala 



by Pufulet

Am 3 copii frumosi

Bine v-am regasit! Am lipsit ceva timp, daaa! Am avut si de ce, n-am lipsit fara motiv. Am fost ocupata pana peste cap!

Ati ghicit, da, sunt mamica! Am trei copii frumosi foc-foc care seamana cu Motanel cel Frumusel, leit! Nu stiu cum se face ca toti seamana cu el, desi am luat si eu parte la conceperea lor. A fost un drum lung si sinuos, dar zau ca a meritat tot efortul. De la asediul meu de catre tatal fiilor nostri, apoi prin travaliul de 24 de ore care a fost groaznic, va spun groaznic si pana la clipa fericita a sederii impreuna cu puii mei iubiti in culcusul nostru cald si primitor. Sunt fericita, sunt mamica si ma simt fericita :)

Sa va povestesc acum cu lux de amanunte, ca doar nu de lenesa am lipsit de pe micul ecran atata amar de timp. Acum vin faptele...

Intr-o seara incep oarecare dureri mai mici sau mai mari, instinctiv ma adapostesc in debara. Se incearca

momirea mea jos de catre Teo, celebrul personaj din randurile trecute, si intr-un tarziu apare Flavia acasa. Eu, bucuroasa, ma arunc de acolo, de la ultimul etaj de unde eram, plonjez vitejeste pe gresie pe langa picioarele ei si nu ma mai satur de gudurat si mangaiat, strans in brate si pupat, toate leganate de un mieunat dragastos si paracios la adresa lui Teo. Flavia s-a prins repede cam ce avea sa urmeze, fiindca in viteza plonjonului, mi se rupsese apa, termen descriptiv la gravide, asa ca si-a luat toate masurile de precautie si s-au pus amandoi pe asteptat.

M-am tot foit prin pat, cand in sus si cand in jos, precum Fecioara Maria din colinda, daca-mi permiteti comparatia, insa n-am reusit decat s-o trezesc pe Flavia. Atunci ea, in alarma maxima, l-a trezit pe Teo, si amandoi bucurosi de oaspeti, s-au pus pe panda. Au inceput contractiile si urletele, m-au tinut vreo cateva ore bune, Teo a dezertat de la post si a adormit, a ramas Flavia sa ma pazeasca, iar dupa un timp, ne-am linistit si am tras si noi amandoua un puiut de somn. A doua zi, de dimineata, dupa doar doua sau trei ore de somn, cei doi s-au decis ca fusese alarma falsa, insa contractiile oricum aveau sa revina, asa ca, panicosi din fire si iubindu-ma tare, s-au pus pe sunat la veterinar, sa ceara detalii, si apoi la servciu, sa anunte ca nu vor ajunge  in ziua aceea.

A urmat un travaliu luuung si greu, dupa o noapte de nesomn, insa ne-am mobilizat repede, trezirea s-a facut la foc automat, mi-au facut culcusul in pat, pentru ca eu am venit langa ei sa dau nastere neamului meu, iar cei doi ai mei s-au asezat sa ma pazeasca cu ceaiul si telefoanele pe langa ei.Erau contractiile atat de dureroase si de aprige, iar eu eram atat de speriata ca atunci cand Flavia s-a ridicat sa fuga repede pana la baie, eu am sarit din pat si direct dupa ea in baie am alergat cu mieunaturi si urlaturi si gata-gata sa fac copilul acolo, doar ca s-au mobilizat amandoi si m-au adus inapoi in pat pe prosop si Teo a ramas de sase. M-am chinuit indelung pana l-am adus pe lume pe primul meu nascut, Teo al nostru s-a emotionat atat de tare ca, proaspat nefumator fiind de vreo cateva zile, a uschit-o afara pe usa in fuga mare, dupa un pachet de tigari. N-a mai putut rezista saracul si a fugit sa se calmeze pe scari, la o tigara. Doar ca in timpul ala contractiile au inceput sa fie mai dureroase, cu mult mai dureroase, asa ca Flavia a pus rapid mana pe telefon si Teo s-a infiintat de urgenta in casa sa ia parte la nasterea primului nascut.

Ne-am bucurat cu totii de primul nostru copilas, micut si frumusel care semana mai mult cu tatal lui decat cu mine. L-au luat imediat cei doi in primire, l-au sters , l-au aranjat, l-au parfumat si l-au invelit intr-un prosop curat si pufos, sa nu raceasca micutul. Mi l-au intins, ne-am pupat un pic si a urmat a doua serie de contractii violente, am tipat, am urlat, imi venea sa bat pe careva si a venit si al doilea puiut! Frumusel si mititel, a si mieunat putin ca sa ne arate ca are personalitate, imediat l-au luat cei doi in primirere, iar eu m-am pus pe un nou sir de contractii. Sleita de puteri, l-am adus pe lume si pe al treilea pufulet, cel mai mic si cel mai pricajit. M-a solicitat cel mai mult si tare rau a mai fost ca a venit invers, parca ar fi vrut sa mai stea mititelul.

Apoi tare mandra mai eram de copiii mei, cine era mamica mai mandra ca mine?! Mi-au facut repede un culcus, intr-un lighean cu copiii si fuga cu noi toti la veterinar sa vedem ce si cum. M-au plimbat cu taxi, se facuse seara intre timp, ca a durat toata ziua sa-i aduc pe lume pe "cei trei purcelusi" (asa i-au numit), pe drum am avut peripetii, ne-am certat cu un tampit de taximetrist caruia i-am facut si reclamatie ulterior, si lui si la tot Taxi Leone, si in final am ajuns la cabinet. M-au suit iar pe masa la ecograf, mi-au facut poze sa ma puna la gazeta de onoare drept cea mai curajoasa si viteaza mamica a anului, iar fetilor mei frumosi le-au facut album sa ne amintim cu drag de ziua venirii lor pe nume. Au conchis de la cabinet ca toate sunt in regula, mi-au facut si o injectie preventiv si am plecat cu totii acasa sa ne odihnim, pentru ca a doua zi m-au adus din nou sa se convinga ca nu mai ramasese nici un copil nevenit pe lume.

In final, toate au fost bune, toti suntem bine si sanatosi, copiii nostri cresc in fiecare zi cat altii in 10, au dezvoltat fiecare personalitate pestrita si batausa (cred ca de la amicul Teo au invatat schemele astea, ca de Motanel cel Frumusel imi amintesc altfel, mai cald si mai blajin), urla, dau din picioruse si taman azi celui mai mare i-au dat ochisorii. O frumusete! Toti sunt niste scumpi, asa grasuti si pufosi, ca doar sunt hraniti bine, si eu sunt hranita bine si dupa o saptamana de stat in culcus am inceput si eu sa mai ies la plimbare si sa sa-mi reiau vechile vizite prin sifonier.

Dar despre asta, data viitoare. Va pupam pe mustati si delectati-va cu poze cu copiii nostri :)

Ritualul seducției

Mda, vă povesteam zilele trecute că a venit din nou vremea să merg la motan. Și vă mai povesteam și cât de nerăbdătoare eram, ca de fiecare data când se întămplă asta, și cum am surprins discuția dintre cei doi ai casei, Flavia și Teo, despre motănelul pe care se pregăteau să mi-l aducă.

Acum să vă povestesc și cum au decurs lucrurile. Cei doi întra-adevăr s-au preocupat să-mi aducă motan, i-am auzit mai apoi că se gândeau să adopte unul ca eu să am cu cine să mă joc după ce episodul seducției ar fi trecut. Deci motanul cu pricina ar fi urmat să facă parte din familie și ar fi urmat ca împreună să mărim familia, să aducem pe lume puiuți frumoși ca noi doi la un loc și să fim o familie și mai mare și mai fericită ca acum (între noi fie vorba, i-am mai auzit și că plănuiau să înfieze și un cățel, asta era prea de tot, chiar așa, și cățel?!). Vă dați seama că nu-mi mai încăpeam în piele de fericire și de încântare, în special că, știți voi, cam aveam nevoie.

Mai apoi am aflat că au vorbit pe la asociații de protecția animalelor și de adopții și că se pregătiseră să mearga să-mi aleagă un partener, dar în același timp tot vorbeau despre un motănel drăguț care își face veacul pe aici pe la noi pe lângă bloc, cu care s-au împrietenit și-i tot duc păpică și se gândeau ei că ne-am înțelege foarte bine și pe termen lung, deci am fi putut întemeia o familie.

Astea fiind spuse, într-o zi cu soare la propriu, mi-am trezit teritoriul invadat de un motan străin (nu că aș fi cunoscut eu prea mulți la viața mea), chipeș ce-i drept, frumușel foc, numai bun să fie tată copiilor mei, păcat că în vâltoarea faptelor, n-a fost timp să tragem și niște instantanee. Seducător flăcău, chiar și așa murdar și plin de noroi cum era, mi-a sucit mințile, trebuie să recunosc. Până și Teo a venit mai devreme de la serviciul lui ca să-l îmbăieze pe motănel (a cam lăsat urme de lăbuțe pe parchet ce-i drept și la proproiu și la figurat, Don Juan ăsta pisicesc și-a lăsat amprenta prin toată casa).

Eu am fost tare sfioasă, a trecut ceva de când am fost ultima dată la motan și v-am povestit, s-a soldat cu răni grave, el în schimb nu pierdea vremea deloc. Foarte rapid și eficient băiatul, de parcă se grăbea undeva! Ochiul lui vigilent nu m-a slăbit o clipită, era mereu cu ochii pe mine, nu puteam să fac nici o mișcare. Nici sub pat nu mai aveam alinare că venea după mine. Unde mă duceam eu, hop și el. Ajunsesem să mă simit captivă la mine în casă!

A durat jocul ăsta cam toată ziua, până târziu în noapte, m-a curtat nu glumă. Am alergat prin toată casă, am dărmat tot ce era de dărmat, totul era vraijește. De vreo două ori am și reușit să trăim vreo câteva clipe de pasiune, însă de la un punct în colo, jocul ăsta de-a vânătoarea ajunsese să mă obosească. Fermecător motanul, doar că toate au o limită. Joaca-i joacă, dar să mai luăm și o pauză. Mă simțeam obosită, mă simțeam epuizată, aș fi vrut să mai stau puțin în pat, să mă întind lângă Flavia, să mai închid un ochi, să mai avem și momentele noastre de liniște, să mă alinte și să fac ce vreau eu, dar nu, cu el pur și simplu nu se putea! Unde mă duceam eu trebuia să vină și el moț, până și mâncarea mi-a mâncat-o! Asta nu știu dacă era în semn de apreciere, în semn de marcare a teritoriulul (Da! A udat tot ce era de udat prin casă, de la colțurile pereților, pâna la nisipul meu din baie și pungile cu cartofi de pe balcon! Eu, dacă făceam din astea, mă caftea Flavia de nu mă vedeam!), în semn de „M-am simțit bine la tine și-o să mai vin” sau în semn de afișarea a posesivității. Se comporta motanul ăsta de ca și cum toată casa era a lui cu tot ce era în ea! Ei, comedie, mă săturasem de el până peste cap!

L-a dus Flavia afară ca să putem sta liniștite și i s-a promis că imediat ce îmi revin din starea asta, îl primim în familia noastră așa cum se cuvine. Până la urmă, dacă o fi să aduc pe lume pui, e și dreptul lui de tată să-i vadă și să fie acolo să le dea o educație.

Oricum, a fost o experiență interesantă cu Motănel ăsta de cartier, o să-l recomand și prietenelor. Am auzit că și Kek ar avea nevoie de serviciile lui, așă că, imediat ce aflu dacă îl iau în căsătorie sau nu, voi lua o hotărâre și, poate și psica Ralucăi va avea parte de momente incitante. Eu totuși sper să fie bărbat de casă și să nu mă lase sa-mi cresc copiii singură că-l dau afară cu prima ocazie și-l trimit la Kek să scoată untul din el.

Acum mă refac după ce am gustat din fructul pasiunii și vă țin la curent cu ce urmează.

Până data viitoare, pupici fierbinți pe mustăți.

Și o melodie la fel de fierbinete :P