Ritualul seducției

Mda, vă povesteam zilele trecute că a venit din nou vremea să merg la motan. Și vă mai povesteam și cât de nerăbdătoare eram, ca de fiecare data când se întămplă asta, și cum am surprins discuția dintre cei doi ai casei, Flavia și Teo, despre motănelul pe care se pregăteau să mi-l aducă.

Acum să vă povestesc și cum au decurs lucrurile. Cei doi întra-adevăr s-au preocupat să-mi aducă motan, i-am auzit mai apoi că se gândeau să adopte unul ca eu să am cu cine să mă joc după ce episodul seducției ar fi trecut. Deci motanul cu pricina ar fi urmat să facă parte din familie și ar fi urmat ca împreună să mărim familia, să aducem pe lume puiuți frumoși ca noi doi la un loc și să fim o familie și mai mare și mai fericită ca acum (între noi fie vorba, i-am mai auzit și că plănuiau să înfieze și un cățel, asta era prea de tot, chiar așa, și cățel?!). Vă dați seama că nu-mi mai încăpeam în piele de fericire și de încântare, în special că, știți voi, cam aveam nevoie.

Mai apoi am aflat că au vorbit pe la asociații de protecția animalelor și de adopții și că se pregătiseră să mearga să-mi aleagă un partener, dar în același timp tot vorbeau despre un motănel drăguț care își face veacul pe aici pe la noi pe lângă bloc, cu care s-au împrietenit și-i tot duc păpică și se gândeau ei că ne-am înțelege foarte bine și pe termen lung, deci am fi putut întemeia o familie.

Astea fiind spuse, într-o zi cu soare la propriu, mi-am trezit teritoriul invadat de un motan străin (nu că aș fi cunoscut eu prea mulți la viața mea), chipeș ce-i drept, frumușel foc, numai bun să fie tată copiilor mei, păcat că în vâltoarea faptelor, n-a fost timp să tragem și niște instantanee. Seducător flăcău, chiar și așa murdar și plin de noroi cum era, mi-a sucit mințile, trebuie să recunosc. Până și Teo a venit mai devreme de la serviciul lui ca să-l îmbăieze pe motănel (a cam lăsat urme de lăbuțe pe parchet ce-i drept și la proproiu și la figurat, Don Juan ăsta pisicesc și-a lăsat amprenta prin toată casa).

Eu am fost tare sfioasă, a trecut ceva de când am fost ultima dată la motan și v-am povestit, s-a soldat cu răni grave, el în schimb nu pierdea vremea deloc. Foarte rapid și eficient băiatul, de parcă se grăbea undeva! Ochiul lui vigilent nu m-a slăbit o clipită, era mereu cu ochii pe mine, nu puteam să fac nici o mișcare. Nici sub pat nu mai aveam alinare că venea după mine. Unde mă duceam eu, hop și el. Ajunsesem să mă simit captivă la mine în casă!

A durat jocul ăsta cam toată ziua, până târziu în noapte, m-a curtat nu glumă. Am alergat prin toată casă, am dărmat tot ce era de dărmat, totul era vraijește. De vreo două ori am și reușit să trăim vreo câteva clipe de pasiune, însă de la un punct în colo, jocul ăsta de-a vânătoarea ajunsese să mă obosească. Fermecător motanul, doar că toate au o limită. Joaca-i joacă, dar să mai luăm și o pauză. Mă simțeam obosită, mă simțeam epuizată, aș fi vrut să mai stau puțin în pat, să mă întind lângă Flavia, să mai închid un ochi, să mai avem și momentele noastre de liniște, să mă alinte și să fac ce vreau eu, dar nu, cu el pur și simplu nu se putea! Unde mă duceam eu trebuia să vină și el moț, până și mâncarea mi-a mâncat-o! Asta nu știu dacă era în semn de apreciere, în semn de marcare a teritoriulul (Da! A udat tot ce era de udat prin casă, de la colțurile pereților, pâna la nisipul meu din baie și pungile cu cartofi de pe balcon! Eu, dacă făceam din astea, mă caftea Flavia de nu mă vedeam!), în semn de „M-am simțit bine la tine și-o să mai vin” sau în semn de afișarea a posesivității. Se comporta motanul ăsta de ca și cum toată casa era a lui cu tot ce era în ea! Ei, comedie, mă săturasem de el până peste cap!

L-a dus Flavia afară ca să putem sta liniștite și i s-a promis că imediat ce îmi revin din starea asta, îl primim în familia noastră așa cum se cuvine. Până la urmă, dacă o fi să aduc pe lume pui, e și dreptul lui de tată să-i vadă și să fie acolo să le dea o educație.

Oricum, a fost o experiență interesantă cu Motănel ăsta de cartier, o să-l recomand și prietenelor. Am auzit că și Kek ar avea nevoie de serviciile lui, așă că, imediat ce aflu dacă îl iau în căsătorie sau nu, voi lua o hotărâre și, poate și psica Ralucăi va avea parte de momente incitante. Eu totuși sper să fie bărbat de casă și să nu mă lase sa-mi cresc copiii singură că-l dau afară cu prima ocazie și-l trimit la Kek să scoată untul din el.

Acum mă refac după ce am gustat din fructul pasiunii și vă țin la curent cu ce urmează.

Până data viitoare, pupici fierbinți pe mustăți.

Și o melodie la fel de fierbinete :P