O zi obișnuită

Mda, după cum bine v-ați dat seama din titlu, nu mi-a ieșit schema cu Motănel cel frumușel. Am încercat și am tot încercat din răsputeri, chiar zi de vară până-n seară, dacă lăsăm laoparte că nu era chiar vara, și cu toate astea n-a fost să fie. Sau poate că nu eram eu pregătită, ce-i drept n-aș prea vrea să-mi pierd formele și apoi să fiu nevoită să scot limba de-un cot pe
la sală, trăgând de fiare și să mă pândească paparazzi la orice colț de tomberon, să mă pozeze în ținute indecente și să fiu subiectul lor de discuție cum am citit eu prin revistele mondene: „În ce hal arată Madam Pufuleț fără machiaj!”

Nu, fraților, nu, în nici un caz. Asta nu! Trebuie să fim cu băgare de seamă că niciodată nu se știe de unde pândește primejdia, de-asta nu umblu eu nefardată nici până la colțul blocului, dar asta-i o cu totul altă poveste. Să ne întoarcem la tristul moment al depresiei mele de azi...

Știți cum se spune, degeaba încerci dacă nu e dat de sus. Am făcut tot posibilul, el a făcut chiar și imposibilul, că ajunsese să mă scoată din sărite cu insistențele lui. Se vede treaba că a cam lipsit de la ora de bune maniere băiatul ăsta. Păi nu așa ne comportăm cu o doamnă, pardon o domnișoară ca mine și aspirantă doamnă. V-am povestit doar că mă urmărea prin toată casa, mai rău ca americanii în Vietnam. Da, parcă și văd titlurile ziarelor de mâine: „Sechestrată din dragoste” sau „Prizonieră de voie, de nevoie” sau și mai tragic „Inamicul nr 1. Don Juan-ul se întoarce”.

M-am simțit urmărită mai ceva ca Regina Angliei la ea acasă, ochii lui erau parcă lipiți de mine, încercați numai să vă imaginați ce momente de teroare am trăit. Ca în filmele acelea cu psihopați care pun camere de supraveghere în locuințele victimelor și le urmăresc tot timpul fiecare mișcare. Sau vă mai amintiți de filmul acela „Psycho” în care, previzibil, psihopatul o urmărea pe viitoarea lui victimă printr-o gaură în perete?! Cam așa m-am simțit și eu, cu diferența că Motănel al nostru nu mă urmărea prin gaura cheii, ci o făcea cu nonșalanță privindu-mă drept în ochi.

E drept că mi-a și plăcut Motănel ăsta cel frumușel, dar zău că a fost obositoare idila asta. Ca orice vedetă de la Hollywood care se respectă și ca orice damă bine din înalta societate care este curtată de prințișori cu mult mai tinerei decât ea, la început am fost șocată că un asemenea exemplar a pus geana pe mine, apoi am fost flatată că îmi arăta atâta interes, iar apoi, după o noapte întreagă de pasiune, evident că m-am plictist și aș fi vrut să-și ia catrafusele și să dispară de urgență la el acasă.

Acum, după plecarea lui, mi-am intrat în ritmul meu de toate zilele. E drept că parcă îmi lipsește când și cnâd, dar mi-am revenit destul de repede, în special că m-am întors la activitățile mele preferate și la care mă pricep cel mai bine. E o splendoare să dormi toată ziua, să ai patul numai pentru tine și să nu te deranjeze nimeni când îți faci somnul de frumusețe sau siesta sau băile de soare. Și să vezi că nu-ți mai mănâncă nimeni mâncarea!

E cât se poate de adevărat că îmi doaream să devin mămică și că aș fi vrut să-mi întemeiez o familie, să ni se umple casa de pisicuți care să facă tumbe și mieunături prin casă și să am un soț alături de care să-i cresc, dar, după cum spuneam, dacă nu e, nu e și gata. Știu că multe femei din zilele noastre apelează la fel și fel de tehnici pentru a rămâne însărcinate și știu că multe dintre ele chiar reușesc să aibă copilul pe care și l-au dorit, însă eu sunt de părere că micile ființe trebuie să vină pe lume pe cale naturală și sunt convinsă că într-o bună zi, mi se va întâmpla și mie. Doar că e nevoie de multă dăruire, ambiție și perseverență, da, acesta este planul meu pe termen lung. Alții vor să câștige la loto, eu vreau să fiu mămică, fiecare cu ciudățeniile lui. Și sunt convinsă că voi reuși la un moment dat.

Cam astea sunt planurile mele pentru următorii 5 ani și, până îmi voi vedea visul cu ochii, mă întorc la ceea ce știu să fac mai bine și anume, la micile mele activități cotidiene. Și până una-alta, tot cu Rozica îmi fac de lucru prin casă.

 

Și totuși, sper că o fi ieșit ceva...

by Pufuleț