Pedeapsa

Bună ziua sau bună seara! Sau bună dimineață acolo unde vă aflați!

Vă merge bine? Sunt toate bune acolo la voi? Aveți mâncare, apă, nisip proaspăt? Le aveți pe toate cele trebuincioase? Ați dormit bine, dragele mele? Ați fost învelite și ați visat frumos? Tocmai v-ați trezit și acum vă întindeți lăbuțele în aer să vă exersați mișcarile de „bună dimineața” ca apoi să așteptați să vi se servească cafeluța în pătuț sau încă vă mai intoarceți de pe o parte pe alta în așternuturile calde și așteptați să vi se facă invitația la masă, personalizată și să fiți nominalizate în ordine ierarhică?

Mda? Ei bine, mă bucur că toate vă merg din plin și că nu trebuie să duceți o luptă pentru supraviețuire ca unii dintre noi. Pentru alții lucrurile n-au fost atât de roz tot timpul. Vă mai amintiți doar că în articolul precedent vă povesteam cum am evadat, cum au încercat să mă păcălească să vin înapoi cu bucata aceea de carne de pui tocmai scoasă de pe grătar, cum am intrat prin efracție la vecini, apoi lupta cu Bestia și marea umilință de final. Vă amintiți? Și ce bravă am fost! Da? Vă amintiți?? Mă bucur! Pentru că scena asta, tentativa asta de evadare m-a costat cam scump, dragele mele...

Imediat ce m-am întors și după bătaia bună despre care v-am povestit că am încasat-o, s-au petrecut schimbări majore la domiciul meu, am fost supusă unui regim drastic și unor pedepse capitale! Da, a fost cumplit! Mi-e și rușine să vă povestesc...abia îmi țin lacrimile printre gene când vă spun despre toate aceste lucruri odioase care mi s-au întâmplat, la care am fost supusă, eu, tocmai Eu, valoarea absolută în ale pisicismelor, Eu, patroana și matroana în această casa, Eu, care făceam legea oricând și la orice oră din zi sau din noapte, care îmi permiteam să fac orice ca o adevărată amazoană a societății moderne...mi-e rușine de mine! Nici nu știu cum o să mai pot trăi in condiția asta mizeră în care m-au aruncat!

Să vă povestesc și ce mi s-a întâmplat, să vedeți și voi, dragele mele, la ce cazne am fost supusă.

După cum vă spuneam, când m-am întors, răii aștia doi s-au pus cu pedepsele pe mine. Nu mai aveam voie să dorm pe unde aveam eu chef (pe masă, pe jos, pe hainele lor, etc - locurile mele preferate), nu mai aveam voie să alerg prin casă că auzi! dacă sparg ceva, dacă trântesc ceva, că nu era loc de mine prin casă cât e casa asta de mare! Nu mai aveam voie să jumulesc florile (care e activitatea mea preferată, apropo, el îi aduce ei flori și ea le înșiră prin casă, iar mie așa-mi place să le jumulesc, o să vă aduc poze intr-o zi când ne vedem la un ceai), nu mai aveam voie să-mi răstron mâncarea (da! îmi place s-o răstorn) și mai grav, nu mai aveam voie să ies la plimbare... Nu mai aveam voie să merg nicieri, nici să ies la ușă, nici pe geam, nici pe sub geam, nici nimic. Ce plimbare, ce aventură, ce evadare?! Se sfârșise cu toate, aștia doi erau cu ochii pe mine ca pe butelie! Nu mai prindeam eu geamul deschis și când era deschis, păi ce, credeți că mai îndrăzneam să fac vreo mișcare? Mă păzeau mai rău ca pe hoții de cai! Da, da, nu era de glumit. Habar n-aveți voi, nici nu știți prin ce chinuri am trecut. Ba mai rău, m-au și închis în cușcă, am fost sechestrată și închisă, rușinată și privată de libertate mai ceva ca la pușcarie! Vai de blănița mea mătăsoasă! Ce, credeți că mi-a fost usor?! Dar lasă, lasă că știu eu ce gândiți! Știu ce gândiți chiar acum, mă credeți demnă de milă, nu-i așa? Hai, recunoașteți măcar!

Da, m-am simțit mizerabilă, m-am simțit învinsă, capitulată. Da, m-am simțit ca o rușine pentru neamul din care fac parte, nici nu mă mai simt demnă să-l reprezint, eu, cel mai frumos exemplar! Oo da, mi-au distrus personalitatea, mi-au distrus self-esteem-ul,nici nu mă mai recunosc, nici nu mai știu dacă în spatele acestor lacrimi și acestor cuvinte sunt eu, diva absolută sau, dacă nu cumva, se tânguie vreo pisică de la tomberon, demnă de milă. Un expemplar atât de rar cum sunt eu, cu sânge regal, nu s-ar comporta niciodată așa. Nu și-ar plânge de milă în veci și, mai ales, nu s-ar lasă văzut de cei de rang inferior, ca voi, în asemenea hal în vecii vecilor!

 Așa că, imi șterg lacrimile, îmi îndrept spatele, umerii înainte, îmi iau o poză de învingător și merg înainte. Nu mă răzbesc ei pe mine cu una, cu două! Da' ce-și închipuiau?! Că m-au supus, că m-au răpus?! Pe mine? Niciodată! Și pentru că sunt într-adevăr o erorină și pentru că am un spirit atât de puternic (cred că ma trag direct din neamul lui Richard the Lion Heart, da, sunt convinsă, probabil că-i sunt nepoată îndepartată, de spița a 14-a – păi altfel nu era posibil într-un trup atât de micuț să-și aibă lăcașul un spirit atât de mare și de neînfricat! E cât se poate de clar, n-ați văzut? Până și numele ni se înrudesc. Absolut, bunicul meu provenea dintr-o familie regală de lei, Richard Inimă de Leu, păi nu? Iar eu sunt pisică, știti prea bine că pisica este un leu mai mic! Da, e cât se poate de clar, din familie de regi mă trag și încă ce familie, he-heee!

Va trebuie să merg să-mi revendic moștenirea imediat ce termin cu aștia) și de neîndumplecat, îmi voi șterge lacrimile, voi arunca rușinea deoparte și voi merge înainte pe drumul meu victorios. Doar am o moștenire de revendicat. Vorba aia, sunt de viță nobilă și nu pot permite orice fel de comportamente de rang inferior.
 

Vă salut ușor din vârful lăbuțelor!


by Pufuleț