Lista de dorințe a lui Pufuleț pentru 2013

A mai trecut un an, mai sunt câteva ore și gata, s-a dus și ăsta!

A trecut atât de repede că nici n-am avut timp să-mi trag răsuflarea. Am avut atâtea aventuri și atâtea peripeții și în anul care tocmai se încheie că nici nu știu când a trecut! Și dacă tot sunt pusă față în față cu faptul împlinit, m-am gândit să-mi fac și eu o listă de dorințe, să nu mă încurc printre ele la 12 noaptea când bate ceasul către anul celălalt și să nu dau din colț în colț, că poate tocmai dorințle cele mai arzătoare nu mi le-amintesc...poate le încurc cu cele de anul trecut sau de acum 2 ani și nuuu, n-aș vrea asta! Așa că m-am pus pe înșiruit idei pe hârtie ca o pisică deșteaptă ce sunt, mi-am băut cafeluța de dimineață, mi-am făcut exercițille (a se traduce am măsurat casa de la un capăt la altul de 2 ori și am reușit performanță de a nu da jos cu bradul vs de a nu sparge vreo farfurie/ghiveci/tablou/televizor/etc), mi-am făcut ora de duș că nu vreau să mă prindă Anul Nou necurată, pardon! nespălată, mi-am pregătit șampania și artificiile și acum sunt gata să bată ceasul fix, să-mi rostesc dorințele cu voce tare și să trec în noul an.

 

Dar pâna la lista de dorințe, să pun pe hârtie și să bifez cu văzut și ce am realizat pe anul ce va să se termine în câteva ore. Să trag aer în piept, să mai sorb puțin din cana cu vin fiert (da, beau vin fiert, mi s-a permis o ceșcuță după cină acum, de sărbători – v-am spus că-mi plac sărbătorile) și să vă spun ce învățăminte am tras în ultimele 365 de zile!

Acum ridic lăbuța în aer și declar solemn:

„Eu, Pufuleț, pe parcursul anului 2012 am învățat următoarele:

a) că e bine să fii pisică

b) că e bine să ai casa ta și să încerci pe cât se poate să nu încerci să-ți mărești orizonturile ceea ce mă duce la punctul 

c) că NU e bine să fii neascultătoare (Îmi place să mă plimb pe holul blocului, cum intră careva în casă, hop și eu să ies, cum vrea vreunul să iasă, eu imediat înțeleg că persoana vrea să mă ducă la plimbare și, că să vadă ce pisică deșteaptă sunt și cum i-am citit gândurile, m-am și cățărat pe ușă ca să nu-mi scape ocazia. Doar că astăzi când am prins ușa deschisă și am pornit la plimbare pe hol, în timp ce admiram agale fiecare ușă de pe palier, au apărut niște copii nu știu de unde, cum m-au văzut au început să alerge ca la maraton, iar eu m-am speriat atât de tare că era să sar de pe casa scărilor, noroc că a venit Flavia după mine și m-a scăpat și da, mereu nu sunt cuminte și n-o ascult, mereu vreau să evadez și ați văzut ce pățesc...

 

 

d) că e bine să fii frumoasă :) - vă amintiți că mereu mi se spune așa și mereu scap din încurcătură când fac vreo trăznaie”.

Și datorită punctului d) am primit o grămadă de cadouri în 2012. Ia vedeți aici și să știți că sunt toate ale mele. Bradul cât era el de mare și parcă nu reușea să cuprindă toate cadourile sub crengile sale. Nici n-a fost loc destul în poză să intre toate cadourile. Mi se pare că o punguță nici nu se vede... Ei, lasă că vă povestesc cu lux de amănunte data viitoare.

Vedeți ce bine îmi șade între cadouri? Mai-mai că-mi venea să sar iar sub brad și să iau poziția de "cadou universal" cum am făcut anul trecut :D

Și acum, că am pus lucrurile în ordine și că v-am împărtășit din experiența mea de viață, să trecem și la lista de dorințe pentru 2013!

 

Anul acesta îmi doresc să fiu iubită în continuare, să pot să fac tot

ce vreau ca și până acum, să primesc multe cadouri de ziua mea de

naștere (care pentru cine nu știe s-a stabilit să se sărbătorescă odată cu ziua de naștere a Flaviei), de zilele lor de naștere (a lui Teo, respectiv a Flaviei), de orice fel de zile, doar cadouri să fie și cea mai arzătoare dorință a mea pe 2013 este să devin mămică. Mi-a cam venit vremea, timpul a tot trecut, n-am avut nici o idilă, deși am cunoscut un motănel la un moment dat, o să vă povestesc altă dată despre asta și cum s-a încheiat episodul, și cam e momentul să intru și eu în rândul lumii. Altele la vârsta mea...au deja câte 5-6, e drept că eu mi-am păstrat silueta de fotomodel, dar deh, vine un timp când oricărei femei civilizate îi stă bine la casa ei! Adică măritată, cu bărbat și copii și toate cele. Gata cu brambureala! Promit că în 2013 mă fac fată cuminte și nu mai fug de acasă, ba chiar o să dau anunț la ziar și o să-mi găsesc un motănel pe cinste. Chiar așa, care aveți cunoștinte, poate îmi faceți și mie lipeala cu un domn înalt, educat (nu accept tomberonezi!), stilat și care să spele și vasele și să fie dispus să ducă și copiii la grădiniță. Dacă mi-l găsiți pe Don Juan ăsta, al meu e! Zău că aș fi o mămică pe cinste, ziceți de nu! Am și început să exersez :) Priviți ce bine ne stă!

 

În 2013 vă doresc multă sănătate, dragele mele, să fiți vesele, să fiți iubite, să vi se îndeplinească toate dorințele și „La mulți ani!”
 

 

by Pufuleț

Pedeapsa

Bună ziua sau bună seara! Sau bună dimineață acolo unde vă aflați!

Vă merge bine? Sunt toate bune acolo la voi? Aveți mâncare, apă, nisip proaspăt? Le aveți pe toate cele trebuincioase? Ați dormit bine, dragele mele? Ați fost învelite și ați visat frumos? Tocmai v-ați trezit și acum vă întindeți lăbuțele în aer să vă exersați mișcarile de „bună dimineața” ca apoi să așteptați să vi se servească cafeluța în pătuț sau încă vă mai intoarceți de pe o parte pe alta în așternuturile calde și așteptați să vi se facă invitația la masă, personalizată și să fiți nominalizate în ordine ierarhică?

Mda? Ei bine, mă bucur că toate vă merg din plin și că nu trebuie să duceți o luptă pentru supraviețuire ca unii dintre noi. Pentru alții lucrurile n-au fost atât de roz tot timpul. Vă mai amintiți doar că în articolul precedent vă povesteam cum am evadat, cum au încercat să mă păcălească să vin înapoi cu bucata aceea de carne de pui tocmai scoasă de pe grătar, cum am intrat prin efracție la vecini, apoi lupta cu Bestia și marea umilință de final. Vă amintiți? Și ce bravă am fost! Da? Vă amintiți?? Mă bucur! Pentru că scena asta, tentativa asta de evadare m-a costat cam scump, dragele mele...

Imediat ce m-am întors și după bătaia bună despre care v-am povestit că am încasat-o, s-au petrecut schimbări majore la domiciul meu, am fost supusă unui regim drastic și unor pedepse capitale! Da, a fost cumplit! Mi-e și rușine să vă povestesc...abia îmi țin lacrimile printre gene când vă spun despre toate aceste lucruri odioase care mi s-au întâmplat, la care am fost supusă, eu, tocmai Eu, valoarea absolută în ale pisicismelor, Eu, patroana și matroana în această casa, Eu, care făceam legea oricând și la orice oră din zi sau din noapte, care îmi permiteam să fac orice ca o adevărată amazoană a societății moderne...mi-e rușine de mine! Nici nu știu cum o să mai pot trăi in condiția asta mizeră în care m-au aruncat!

Să vă povestesc și ce mi s-a întâmplat, să vedeți și voi, dragele mele, la ce cazne am fost supusă.

După cum vă spuneam, când m-am întors, răii aștia doi s-au pus cu pedepsele pe mine. Nu mai aveam voie să dorm pe unde aveam eu chef (pe masă, pe jos, pe hainele lor, etc - locurile mele preferate), nu mai aveam voie să alerg prin casă că auzi! dacă sparg ceva, dacă trântesc ceva, că nu era loc de mine prin casă cât e casa asta de mare! Nu mai aveam voie să jumulesc florile (care e activitatea mea preferată, apropo, el îi aduce ei flori și ea le înșiră prin casă, iar mie așa-mi place să le jumulesc, o să vă aduc poze intr-o zi când ne vedem la un ceai), nu mai aveam voie să-mi răstron mâncarea (da! îmi place s-o răstorn) și mai grav, nu mai aveam voie să ies la plimbare... Nu mai aveam voie să merg nicieri, nici să ies la ușă, nici pe geam, nici pe sub geam, nici nimic. Ce plimbare, ce aventură, ce evadare?! Se sfârșise cu toate, aștia doi erau cu ochii pe mine ca pe butelie! Nu mai prindeam eu geamul deschis și când era deschis, păi ce, credeți că mai îndrăzneam să fac vreo mișcare? Mă păzeau mai rău ca pe hoții de cai! Da, da, nu era de glumit. Habar n-aveți voi, nici nu știți prin ce chinuri am trecut. Ba mai rău, m-au și închis în cușcă, am fost sechestrată și închisă, rușinată și privată de libertate mai ceva ca la pușcarie! Vai de blănița mea mătăsoasă! Ce, credeți că mi-a fost usor?! Dar lasă, lasă că știu eu ce gândiți! Știu ce gândiți chiar acum, mă credeți demnă de milă, nu-i așa? Hai, recunoașteți măcar!

Da, m-am simțit mizerabilă, m-am simțit învinsă, capitulată. Da, m-am simțit ca o rușine pentru neamul din care fac parte, nici nu mă mai simt demnă să-l reprezint, eu, cel mai frumos exemplar! Oo da, mi-au distrus personalitatea, mi-au distrus self-esteem-ul,nici nu mă mai recunosc, nici nu mai știu dacă în spatele acestor lacrimi și acestor cuvinte sunt eu, diva absolută sau, dacă nu cumva, se tânguie vreo pisică de la tomberon, demnă de milă. Un expemplar atât de rar cum sunt eu, cu sânge regal, nu s-ar comporta niciodată așa. Nu și-ar plânge de milă în veci și, mai ales, nu s-ar lasă văzut de cei de rang inferior, ca voi, în asemenea hal în vecii vecilor!

 Așa că, imi șterg lacrimile, îmi îndrept spatele, umerii înainte, îmi iau o poză de învingător și merg înainte. Nu mă răzbesc ei pe mine cu una, cu două! Da' ce-și închipuiau?! Că m-au supus, că m-au răpus?! Pe mine? Niciodată! Și pentru că sunt într-adevăr o erorină și pentru că am un spirit atât de puternic (cred că ma trag direct din neamul lui Richard the Lion Heart, da, sunt convinsă, probabil că-i sunt nepoată îndepartată, de spița a 14-a – păi altfel nu era posibil într-un trup atât de micuț să-și aibă lăcașul un spirit atât de mare și de neînfricat! E cât se poate de clar, n-ați văzut? Până și numele ni se înrudesc. Absolut, bunicul meu provenea dintr-o familie regală de lei, Richard Inimă de Leu, păi nu? Iar eu sunt pisică, știti prea bine că pisica este un leu mai mic! Da, e cât se poate de clar, din familie de regi mă trag și încă ce familie, he-heee!

Va trebuie să merg să-mi revendic moștenirea imediat ce termin cu aștia) și de neîndumplecat, îmi voi șterge lacrimile, voi arunca rușinea deoparte și voi merge înainte pe drumul meu victorios. Doar am o moștenire de revendicat. Vorba aia, sunt de viță nobilă și nu pot permite orice fel de comportamente de rang inferior.
 

Vă salut ușor din vârful lăbuțelor!


by Pufuleț

Marea evadare

Miiaaau!! Bună dimineața!

Cum ați dormit, dragele mele surate? Bine sper, pentru că eu am dormit minunat! Miiiau prelung din vârful mustăților! Am dormit ca o pisică alintată ce sunt, mi-am întins corpul pe canapea și am dormit vreo câteva ore bune, apoi am dat o raită prin bucătarie, să iau o gustare, și încă una prin casă, să văd ce se mai petrece (cum era noapte, nimic nou, după cum ați bănuit), apoi a urmat baia cea prelungă în vârful patului și, nu în cele din urmă, ora de spa echivalentă cu tolăneala pe calorifer, unde am mai zăcut timp de câteva ore bune... pâna când s-a trezit și „stăpâna” casei, leneșa asta pe care n-o dai jos din pat cu una cu două, și ne-am început activitatea noastră cea de toate zilele.

Vă întrebați probabil de ce am moțăit până la orele două ale amiezii, 14:00 cum ar zice unii, sau 2:00 PM, cum dorește suflețelul vostru. Era și cazul să dorm atât după petecerea de azi-noapte! Cele care n-ați binevoit să veniți nici nu știți despre ce vorbesc, nici nu știți ce-ați pierdut și așa vă trebuie, de ce ați fost sfioase și n-ați vrut să mă încântați cu prezența voastră? De ce ați fost lașe și n-ați părăsit domiciliul imediat și cu orice preț? Credeați că n-o să mai primiți de mâncare? Că nu veți mai fi iubite și îngrijite și răsfățate? Trebuia să luați atitudine, dragele mele, să faceți ca mine. Nici nu știți voi de câte ori am încercat eu să evadez, ba chiar am și reușit de câteva ori, și de fiecare dată am fost adusă înapoi mișelește, acoperită de rușine și de strigături. Am mâncat și niște bătăiță chiar... dar nu m-am lăsat învinsă: de câte ori prind geamul deschis, o tai pe fereastră și nu mă uit înapoi. Îmi scuip în sân și ce-o fi o fi. Cu Dumnezeul pisicilor înainte! Avanti!

Ce, credeți că n-am pățit-o? Că nu mi-am luat-o peste botic? Habar n-aveți voi câte aventuri din astea am eu la activ! Ha! Într-o seară, era chiar în vara asta dacă n-a început să mă lase memoria, cei doi ai casei se-apucaseră de gătit, grătare și chestii, he-he, dar ce credeți voi? Au lăsat geamul de la bucătarie deschis, pesemne să se aerisească, doar nu și-or fi închipuit că vine Zburătorul în vizită pe geam la ei! Și eu, cum am văzut ocazia, ce mi-am zis? E timpul s-o șterg în lumea largă, prea sunt persecutată, prea nu sunt apreciată și băgată în seamă așa cum merit! Așa că mi-am azvârlit urechile pe spate, am adulmecat aerul de afară cu mustățile, mi-am ridicat coada în vânt și... pe-aici ți-e drumul! Am zbughit-o pe geam, pe pervaz, am băgat viteză și... ce crezi? Nu prea aveam unde să fug în lumea largă că... eram la etajul 3, loc nu era s-o dai la-ntors, acrobată sunt, că deh! sunt pisică, dar chiar și așa parcă nu-mi venea să mă arunc de acolo, nu de alta, dar jos era ciment și mai era și întuneric, dacă, Doamne ferește! aterizam nu-știu-cum și mă loveam la nu-știu-ce, mă mai făceam și de râs, și cum toate imaginile astea rușinoase și demne de milă mi-au trecut imediat prin fața ochilor, am decis: nu! Nu voi face asta, nu voi sări fără parașută și mijloace de protecție.

Dar nici înapoi nu era de mers, cum cei doi ieșiseră pe geam să mă ademenescă înapoi, ea făcându-mi semne războinice și urlând ca disperata în noapte să vin imediat înapoi dacă țin la pielea mea, că, de nu, voi mânca o bataie groaznică, iar el, dorind să pară ceva mai bun și mai uman și să solidarizeze cu mine în evadarea aceasta din propria-mi existență, se agățase de geam și încerca să mă momească cu o pulpă de pui, proaspăt scoasă de pe grătar... care mirosea îmbietor, ce-i drept. Îmi tot făcea semne disperate cu cotoiul acela prin aer, că doar-doar mirosul o veni la mine și așa m-oi îmbuna să vin înapoi pe geam...

Vedeți ironia? Să mă momească pe mine cu un cotoi...

Și atunci mi-am spus „NU! Nu-mi voi călca pe mândrie! Nu mă voi întoarce acolo! Îmi voi continua drumul către libertate, chiar de-ar fi să mor de foame. Voi muri de foame, dar cel puțin voi fi o pisică eroină, un model de urmat pentru generațiile viitoare!”. Și zâmbind în sinea mea la acest gând, repde am intrat în țeava de evacuare legată la hota vecinilor. Am stat acolo ghemotită preț de câteva minute bune, precum infractorii, apoi, avidă de și mai multă adrenalină, am intrat prin efracție (ce-mi place cuvântul ăsta, îl ador!) în casă la vecini.

Aceștia, spre norocul meu, țineau și ei geamul deschis în plină vară. O vreme a fost bine, am explorat în voie. Numai o vreme, fiindcă, mai apoi, Bestia aceea mi-a făcut simțită prezența în toată casa cu mârâiturile și lătrăturile ei, ca să nu mai spun și că începuse un pic să-mi fie frică, fetelor. Da! Ce vă mirați așa? Noi, pisicile aristocrate, ținem tare mult la coafura noastră.

Mă dăduse de gol Bestia cu 4 picioare, așa că venise timpul s-o tai înapoi acasă.

Mă și vedeam pășind sfioasă, acoperită de rușine încă o dată, dar înghițind în sec și jurându-mi în gând că va fi ultima dată când acceptam să fiu învinsă. Deja îmi treceau prin cap gânduri și scene sadice de răzbunare împotriva Bestiei, în timp ce galopam pe pervaz să ajung mai repede acasă, și, când să fac săritura finală și să scap de calvar, am înlemnit! Nemernicii închiseseră geamul...

Am miorlăit cât am putut, am dat cu capul în geam că doar-doar s-or îmbuna și mi-or deschide (îmi era și frică de Bestie să nu mă urmărească, să nu fi venit după mine...vai de suflețelul meu!) și nimic...

După un timp s-a deschis geamul. Îmi era frică să intru, îmi era frică și să rămân afară, am mieunat suav, mi-am luat o expresie inocentă pe față și am făcut primul pas. Bineînțeles că unul sau altul dintre cei doi (nici nu mai avea importanță care) m-a înșfăcat și m-a tras în casă și acum să te ții! Mă gândeam eu că o să mănănc o bătaie soră cu moartea, mă așteptam că ăsta îmi va fi tratamentul în caz de eșec și acum, cu inima cât un purice, trebuia să îndur. Noroc că el n-a lăsat-o să-mi aplice pedeapsa pe care mi-o pregătise, nu m-a caftit cine-știe ce, iar din partea lui, am încasat doar o palmă la funduleț. Am scăpat ieftin, zic eu :)

Doar că a doua zi ne-am trezit cu un bilet în ușă de la vecina, lipsit de noimă și de orice reguli gramaticale și plin de amenințări la adresa mea și care arăta așa:

Nici nu vă puteți imagina ce-a urmat. Dar toate astea până la o nouă încercare. Nu vă lăsați, faceți ca mine și veți intra în istorie!

Vă pup.


by Pufuleț