Casă, dulce casă

Bârrrrr! Frig, foarte frig!

Ați văzut ce e afară? E frig de crapă pietrele și ninge, ninge ca-n povești. E frumos, nu zic nu, dar parcă e frumos doar să privești pe geam de la căldurică. Pe vremea asta, nici un câine nu-ți vine să dai afară din casă, dar o pisică! Ce bine că am căsuță mea, caldă și primitoare, unde pot să fac ce vreau eu și nu mă dă nimeni afară. Daaaaa, ce biiine!

Pe o vreme ca asta nu-mi vine să mai ies în plimbări. Am fost eu în multe expediții și am trecut prin multe aventuri, dar acum, cel mai inteligent lucru de făcut din partea unei ființe micuțe așa ca mine, este să stea cumințică la adăpost. Nu e vreme de plimbat acum! Vă spun, e mult mai bine în casă decât afară!

Mă uit la prietenii mei, guguștiucii, cum stau săracii în cuibul lor, zgbriguliți și înfometați. Ce viață mai e și asta. Mă uit la ei în fiecare zi, de pe geam. Stau cocoțată pe pervaz și le urmăresc toate mișcările. Ne știm de când eram mici, doar am crescut împreună. Eu eram mică, puii lor erau mici. Am crescut eu și m-am experimentat în ale evadării, au crescut și puii lor și au venit alții. E drept, recunosc că nu de puține ori îî urmăream de pe geam lingându-mă pofticioasă pe mustăți, dar acum mi-e milă de ei. Săracii, stau acolo în copac, înghețați și necăjiți, nu au nici o bucurie pe vremea asta infernală. Ce sărbători or să aibă ei, cum or să petreacă înghețați și necăjiți, credeți că le mai arde? I-aș invita pe la mine, la o ceașcă de vin fiert sau o cacao cu lapte, ceva călduț acolo să li se mai dezmorțească și lor lăbuțele și aripioarele și poate ne-am spune povestioare la gura sobei. Ce vis draguuuț! Aaa, nuu, sobă nu, că n-avem, dar i-aș lăsa pe ei să stea pe calorifer să-și usuce penele. Zău că i-aș lăsa! Nu-s chiar așa de oportunistă cum mă crede lumea!

Și amicii mei cățeii, săracii! Frig, domnule, frig! Ce aleargă și ei dintr-o parte în alta a orașului să prindă o bucățică de mâncare, să nu se culce cu stomacul gol, să-și pună sângele în mișcare și să li se încălzească sufletul, că bietele lăbuțe nici nu și le mai simt. Bieții de ei! Și bietele mame, care aleargă disperate de la un trecător la altul și de la o curte la altă să primească un colțișor de ce-o fi să-l ducă puilor lor să nu moară de foame și mai ales de frig peste noapte...

E bine de mine că am casă. Sunt o răsfățată! Fac tot ce vreau, am de toate, nu-mi lipsește nimic, am locul meu de unde nu mă deranjează nimeni. De fapt locul meu este peste tot, prin toată casă, stau pe unde vreau, fac ce vreau! E cald și bine, până nu se încălzește afară nu mai plec nicăieri. Stau toată ziua și dorm, doar mai schimb locul ca să nu mă plictisesc. Mă mut din vârful patului pe calorifer, apoi merg să iau o gustărica, apoi un pic prin bucătărie, arunc un ochi pe geam, mă îngrozesc când văd perdeaua de fulgi, mai fac câteva exhibiții pe masă, Flavia mă mai aleargă un pic (suntem colocatare, împarțim același apartament, ea are grijă de mine), mai fac câte o trăznaie, mă refugiez sub pat de urgență (asta am făcut aseară, i-am rupt ardeiașul, dar jur că n-am vrut!), îmi mai las părul pe covor și tot așa. Nu mă plictisesc, activitatea principală e să dorm aproape toată ziua. Când se deschide geamul nici nu mă mai agit. Oricum e prea frig, mustățile mele simt temperatura aerului din cameră, chit că geamul se deschide la bucătărie, dar nu mă mai tentează. Nu acum. Aștept să vină vremea frumoasă să plec la plimbare.

Acum ne pregătim de Crăciun, mai e un pic și abia aștept. O să fiu cuminte, promiiit!

Poate primesc și eu ceva!


by Pufuleț