Marea evadare

Miiaaau!! Bună dimineața!

Cum ați dormit, dragele mele surate? Bine sper, pentru că eu am dormit minunat! Miiiau prelung din vârful mustăților! Am dormit ca o pisică alintată ce sunt, mi-am întins corpul pe canapea și am dormit vreo câteva ore bune, apoi am dat o raită prin bucătarie, să iau o gustare, și încă una prin casă, să văd ce se mai petrece (cum era noapte, nimic nou, după cum ați bănuit), apoi a urmat baia cea prelungă în vârful patului și, nu în cele din urmă, ora de spa echivalentă cu tolăneala pe calorifer, unde am mai zăcut timp de câteva ore bune... pâna când s-a trezit și „stăpâna” casei, leneșa asta pe care n-o dai jos din pat cu una cu două, și ne-am început activitatea noastră cea de toate zilele.

Vă întrebați probabil de ce am moțăit până la orele două ale amiezii, 14:00 cum ar zice unii, sau 2:00 PM, cum dorește suflețelul vostru. Era și cazul să dorm atât după petecerea de azi-noapte! Cele care n-ați binevoit să veniți nici nu știți despre ce vorbesc, nici nu știți ce-ați pierdut și așa vă trebuie, de ce ați fost sfioase și n-ați vrut să mă încântați cu prezența voastră? De ce ați fost lașe și n-ați părăsit domiciliul imediat și cu orice preț? Credeați că n-o să mai primiți de mâncare? Că nu veți mai fi iubite și îngrijite și răsfățate? Trebuia să luați atitudine, dragele mele, să faceți ca mine. Nici nu știți voi de câte ori am încercat eu să evadez, ba chiar am și reușit de câteva ori, și de fiecare dată am fost adusă înapoi mișelește, acoperită de rușine și de strigături. Am mâncat și niște bătăiță chiar... dar nu m-am lăsat învinsă: de câte ori prind geamul deschis, o tai pe fereastră și nu mă uit înapoi. Îmi scuip în sân și ce-o fi o fi. Cu Dumnezeul pisicilor înainte! Avanti!

Ce, credeți că n-am pățit-o? Că nu mi-am luat-o peste botic? Habar n-aveți voi câte aventuri din astea am eu la activ! Ha! Într-o seară, era chiar în vara asta dacă n-a început să mă lase memoria, cei doi ai casei se-apucaseră de gătit, grătare și chestii, he-he, dar ce credeți voi? Au lăsat geamul de la bucătarie deschis, pesemne să se aerisească, doar nu și-or fi închipuit că vine Zburătorul în vizită pe geam la ei! Și eu, cum am văzut ocazia, ce mi-am zis? E timpul s-o șterg în lumea largă, prea sunt persecutată, prea nu sunt apreciată și băgată în seamă așa cum merit! Așa că mi-am azvârlit urechile pe spate, am adulmecat aerul de afară cu mustățile, mi-am ridicat coada în vânt și... pe-aici ți-e drumul! Am zbughit-o pe geam, pe pervaz, am băgat viteză și... ce crezi? Nu prea aveam unde să fug în lumea largă că... eram la etajul 3, loc nu era s-o dai la-ntors, acrobată sunt, că deh! sunt pisică, dar chiar și așa parcă nu-mi venea să mă arunc de acolo, nu de alta, dar jos era ciment și mai era și întuneric, dacă, Doamne ferește! aterizam nu-știu-cum și mă loveam la nu-știu-ce, mă mai făceam și de râs, și cum toate imaginile astea rușinoase și demne de milă mi-au trecut imediat prin fața ochilor, am decis: nu! Nu voi face asta, nu voi sări fără parașută și mijloace de protecție.

Dar nici înapoi nu era de mers, cum cei doi ieșiseră pe geam să mă ademenescă înapoi, ea făcându-mi semne războinice și urlând ca disperata în noapte să vin imediat înapoi dacă țin la pielea mea, că, de nu, voi mânca o bataie groaznică, iar el, dorind să pară ceva mai bun și mai uman și să solidarizeze cu mine în evadarea aceasta din propria-mi existență, se agățase de geam și încerca să mă momească cu o pulpă de pui, proaspăt scoasă de pe grătar... care mirosea îmbietor, ce-i drept. Îmi tot făcea semne disperate cu cotoiul acela prin aer, că doar-doar mirosul o veni la mine și așa m-oi îmbuna să vin înapoi pe geam...

Vedeți ironia? Să mă momească pe mine cu un cotoi...

Și atunci mi-am spus „NU! Nu-mi voi călca pe mândrie! Nu mă voi întoarce acolo! Îmi voi continua drumul către libertate, chiar de-ar fi să mor de foame. Voi muri de foame, dar cel puțin voi fi o pisică eroină, un model de urmat pentru generațiile viitoare!”. Și zâmbind în sinea mea la acest gând, repde am intrat în țeava de evacuare legată la hota vecinilor. Am stat acolo ghemotită preț de câteva minute bune, precum infractorii, apoi, avidă de și mai multă adrenalină, am intrat prin efracție (ce-mi place cuvântul ăsta, îl ador!) în casă la vecini.

Aceștia, spre norocul meu, țineau și ei geamul deschis în plină vară. O vreme a fost bine, am explorat în voie. Numai o vreme, fiindcă, mai apoi, Bestia aceea mi-a făcut simțită prezența în toată casa cu mârâiturile și lătrăturile ei, ca să nu mai spun și că începuse un pic să-mi fie frică, fetelor. Da! Ce vă mirați așa? Noi, pisicile aristocrate, ținem tare mult la coafura noastră.

Mă dăduse de gol Bestia cu 4 picioare, așa că venise timpul s-o tai înapoi acasă.

Mă și vedeam pășind sfioasă, acoperită de rușine încă o dată, dar înghițind în sec și jurându-mi în gând că va fi ultima dată când acceptam să fiu învinsă. Deja îmi treceau prin cap gânduri și scene sadice de răzbunare împotriva Bestiei, în timp ce galopam pe pervaz să ajung mai repede acasă, și, când să fac săritura finală și să scap de calvar, am înlemnit! Nemernicii închiseseră geamul...

Am miorlăit cât am putut, am dat cu capul în geam că doar-doar s-or îmbuna și mi-or deschide (îmi era și frică de Bestie să nu mă urmărească, să nu fi venit după mine...vai de suflețelul meu!) și nimic...

După un timp s-a deschis geamul. Îmi era frică să intru, îmi era frică și să rămân afară, am mieunat suav, mi-am luat o expresie inocentă pe față și am făcut primul pas. Bineînțeles că unul sau altul dintre cei doi (nici nu mai avea importanță care) m-a înșfăcat și m-a tras în casă și acum să te ții! Mă gândeam eu că o să mănănc o bătaie soră cu moartea, mă așteptam că ăsta îmi va fi tratamentul în caz de eșec și acum, cu inima cât un purice, trebuia să îndur. Noroc că el n-a lăsat-o să-mi aplice pedeapsa pe care mi-o pregătise, nu m-a caftit cine-știe ce, iar din partea lui, am încasat doar o palmă la funduleț. Am scăpat ieftin, zic eu :)

Doar că a doua zi ne-am trezit cu un bilet în ușă de la vecina, lipsit de noimă și de orice reguli gramaticale și plin de amenințări la adresa mea și care arăta așa:

Nici nu vă puteți imagina ce-a urmat. Dar toate astea până la o nouă încercare. Nu vă lăsați, faceți ca mine și veți intra în istorie!

Vă pup.


by Pufuleț